În luna octombrie la Minimax, Barbie este vedeta absolută

Zilnic, de la ora 7.30, Minimax a programat un bloc tematic de filme și seriale animate care o au în centru pe minunata și versatila Barbie. 

Programul special, colorat în roz aprins, începe în fiecare dimineață, de la 7.30, cu serialul „Barbie: A Touch of Magic”. Serialul este povestea a două fete minunate – Malibu Barbie și Brooklyn Barbie – și a unui cal cu puteri magice, Pegasus, care le îndeamnă să pornească într-o aventură cu el. Malibu și Brooklyn încearcă să-și dea seama cum să-l ajute pe Peggy – așa cum îl alintă ele – să ajungă înapoi acasă. Cu ajutorul surorilor lui Malibu și al prietenului lor de încredere, Ken, fetele vor și să-l protejeze pe Peggy de un Glyph, creatura magică care l-a urmărit pe Peggy și care vrea să-i fure aripile. 

Apoi, tot zilnic, de la ora 9:00, cei mici se pot bucura pe Minimax de filme animate cu Barbie, care-i transportă pe tărâmuri fantastice în lumea poveștilor, precum „Barbie: Misterul Sirenei Magice”, „Barbie în Cele 12 Prinţese Balerine”, „Barbie în Lacul lebedelor”, „Barbie în Spărgătorul de nuci”, ”Barbie în Puterile Prințeselor”, ”Barbie: Aventură la lumina stelelor”,  ”Barbie Prințesa si Vedeta Pop”, ”Barbie – aventuri cu prințese”, ” Barbie în Pantofii Roz de Balerină”, ” Barbie în basmul modei pariziene” și „Barbie în trupa spioanelor”. 

Programul special dedicat celei mai îndrăgite păpuși continuă de la ora 10:30, cu „Barbie – It takes two! Duetul Prieteniei”. Acesta le are ca protagoniste tot pe simpaticele Barbie „Malibu” Roberts și Barbie „Brooklyn” Roberts, eleve la un liceu din New York, dedicat celor mai talentați adolescenți. 

Cele două fete – o reprezentantă a Coastei de Vest din America, iar cealaltă reprezentantă a Coastei de Est – vor să înregistreze un demo muzical împreună și să lucreze pentru a-și îndeplini visurile. În același timp, ele descoperă împreună cât de minunat este New York City, recunoscut în lumea întreagă a fi unul dintre cele mai complexe orașe din lume. În același timp, ele revin la Malibu, în vizită la cei dragi. Serialul se concentrează pe acest duo minunat de prietene și spune povești despre prietenie, familie, pasiune și perseverență. 

Apoi, de la ora 11:00, tot în fiecare zi, urmează „Barbie Dreamhouse Adventures”, serial care se concentrează pe aventurile lui Barbie, ale surorilor ei și ale prietenilor dragi. Pentru că persoanele din cercul lui Barbie sunt calde și pline de compasiune, episoadele sunt o adevărată plăcere de urmărit. De la peripeții cu sirene în adâncurile misterioase ale oceanului, la anchete pline de întorsături de situație în Malibu, acolo unde locuiește Barbie. 

În luna octombrie, Barbie aduce distracția la Minimax, însă oferă copiilor și ocazia de a învăța despre subiecte actuale, precum ce înseamnă să fii popular pe internet, cum să fii o soră bună, cum să îți ajuți prietenii și cum să ai grijă de animalul de companie. 

Urmăriți blocul tematic dedicat lui Barbie, în fiecare zi, la Minimax!

octombrie 14th, 2023 by