Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
Prima ediție a Bucharest International Ballet Gala, desfășurată pe 5 martie la Sala Palatului, s-a încheiat cu un succes remarcabil, oferind publicului din București o seară de balet de excepție, marcată de momente artistice memorabile, minute în șir de aplauze și o impresionantă standing ovation la finalul spectacolului.
Într-o atmosferă elegantă și emoționantă, scena Sălii Palatului a devenit locul de întâlnire al unor artiști de talie mondială, într-un program care a îmbinat fragmente celebre din repertoriul clasic al baletului cu momente coregrafice contemporane, demonstrând virtuozitate tehnică, rafinament artistic și o intensă expresivitate.
Publicul prezent în număr mare a urmărit cu entuziasm fiecare moment al galei, răsplătind evoluțiile artiștilor cu aplauze îndelungate, într-o seară care a confirmat interesul tot mai mare al spectatorilor din România pentru marile producții de balet internațional.
Pe scenă au evoluat artiști de renume internațional, printre care Daniil Simkin, Maria Kochetkova, Paul Marque, Bleuenn Battistoni, Iana Salenko, Marian Walter, Chinara Alizade și Nicolai Nazarchevici, alături de balerini ai Operei Naționale București – Amyra Badro, Ada Gonzalez, Robert Enache și Jorge Barani, care au contribuit la reușita unei seri de înaltă ținută artistică.
Un moment aparte al spectacolului a fost prezența actorului Marius Bodochi, ale cărui intervenții au adăugat o dimensiune poetică și narativă întregii experiențe scenice, completând armonios universul artistic al galei.
„Ne-am dorit ca această primă ediție a Bucharest International Ballet Gala să fie mai mult decât un spectacol – să fie o experiență artistică memorabilă pentru publicul din România și o întâlnire autentică între mari artiști ai baletului mondial și spectatorii din București. Reacția extraordinară a publicului, aplauzele și energia din sală ne confirmă că acest eveniment are un viitor frumos și că există un interes real pentru producții de balet de anvergură internațională. Suntem foarte recunoscători tuturor artiștilor care au acceptat invitația de a urca pe scena din București și tuturor partenerilor care au făcut posibilă această gală. Mulțumim tuturor artiștilor invitați, echipei tehnice și colaboratorilor care au contribuit la realizarea acestei seri memorabile, dar si partenerilor, sponsorilor partenerilor media, care susțin dezvoltarea proiectelor culturale de anvergură și promovarea excelenței artistice.”, a declarat Elena Vasile, organizatorul evenimentului.
Prin această primă ediție, Bucharest International Ballet Gala își reconfirmă statutul de eveniment cultural de referință în peisajul artistic românesc și își consolidează locul în calendarul marilor gale de balet din regiune, aducând la București artiști ai celor mai importante companii de balet ale lumii.
Bucharest International Ballet Gala își propune să continue și în anii următori tradiția unor spectacole de balet de înalt nivel, oferind publicului din România întâlniri memorabile cu mari artiști ai scenei internaționale.
Mulțumiri speciale partenerilor și sponsorilor: OMD Mamaia, Mamaia – valuri de distracție, JW Marriott, Ringier, Aqua Carpatica, Jidvei, ERSTE Private Banking, Farmec – Original Gerovital by Ana Aslan, Tourismo, OSHEE, SkipLevel, Academia de Balet Rapsodia, 5 TOGO.
Parteneri media: elle.ro, unica.ro, libertatea.ro, avantaje.ro, e-femeia.ro, Revista Famost, prwave.ro, ultima-ora.ro, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM.
Credit foto: Iulia Manda
Posted in Cultură
Bucharest International Ballet Gala, eveniment cultural de anvergură internațională dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, va avea loc în 5 martie 2026, de la ora 19:30, la Sala Palatului, propunând un spectacol unic, în care baletul și arta actorului se întâlnesc într-un demers artistic profund și coerent.
Prezența lui Marius Bodochi va conferi galei o dimensiune narativă și filosofică distinctă. Vocea sa va uni mișcarea dansatorilor și gândirea și universul simbolic al lui Constantin Brâncuși. Un fir de sens care leagă mișcarea, tăcerea, ritmul și respirația dansului de gândirea sculptorului excepțional. Prin intervenții poetice și reflecții inspirate din opera și textele artistului, remarcabilul actorul va transforma scena într-un spațiu al meditației vizuale și al emoției pure.
Prin cuvânt, Marius Bodochi va invita publicul să asculte, să contemple și să înțeleagă, nu doar să privească. Discursul său propune o „lectură“ sensibilă și profundă a operei brâncușiene, în care idei precum zborul, verticalitatea, esența, tăcerea și lumina sunt transpuse nu doar prin dans, ci și prin cuvânt. Aceste concepte ilustrate de sculptor prin operele sale devin materie vie. Dansul nu ilustrează sculptura, ci o continuă; corpul devine formă, iar mișcarea – un act de sculptare în timp real. Astfel, gala devine o experiență artistică interdisciplinară, în care corpul balerinului este „sculptat“ în mișcare, iar vocea actorului – conștiința spectacolului, articulând sensul profund al unei opere care a redefinit modernitatea.
Alături de Marius Bodochi, pe scena Sălii Palatului vor evolua cei mai mari artiști ai baletului mondial, precum Iana Salenko, Marian Walter, Daniil Simkin, Maria Kochetkova, Paul Marque, Bleuenn Battistoni, Evgenia Obraztsova, Semyon Chudin, Chinara Alizade și Nicolai Nazarchevici, alături de prim-balerinii Operei Naționale București. Reunirea acestora într-o singură seară creează un dialog artistic rar între scena românească și marile scene ale lumii. Ei nu urmăresc demonstrații de virtuozitate, ci construirea unei experiențe colective, în care excelența este pusă în slujba ideii.
Bucharest International Ballet Gala se conturează, astfel, ca un omagiu complex adus lui Constantin Brâncuși, în care dansul și cuvântul se întâlnesc pentru a exprima ceea ce sculptorul a căutat întreaga viață: esența lucrurilor și puritatea absolută a formei. Un eveniment-manifest, un act de cultură vie, care nu comemorează, ci reinterpretează; care nu explică, ci provoacă; care nu consumă, ci creează sens. Un omagiu adus lui Brâncuși prin mijloacele prezentului, în limbaje artistice ce refuză superficialul și caută esența.
Le mulțumim sponsorilor pentru susținerea evenimentului cultural dedicat lui Brâncuși : ERSTE-Private Banking, JW MarriotBucharest Grand Hotel , 5TO GO, Aqua Carpatica, Visit Mamaia și Constanța.
Eveniment acompaniat de vinurile și spumantele Jidvei.
Biletele sunt disponibile on-line, pe iabilet.ro și Ticketstore.ro, precum și la Casa de Bilete a Sălii Palatului, fizic și on-line.
Parteneri media: elle.ro, unica.ro, libertatea.ro, avantaje.ro, e-femeia.ro, Revista Famost, prwave.ro, ultima-ora.ro, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM.
Posted in Cultură
De Ziua Culturii Naționale, Fundația Dana Voiculescu a lansat o nouă inițiativă dedicată copiilor cu vârste între 10 și 15 ani: concursul de poezie „Fii poet pentru o zi”. Proiectul își propune să celebreze creativitatea, sensibilitatea și forța expresivă a limbii române, oferindu-le tinerilor un cadru autentic de afirmare artistică.
Dana Voiculescu a conceput acest demers educațional și cultural, ce încurajează copiii să își exprime emoțiile și valorile prin intermediul poeziei, pornind de la trei concepte fundamentale care definesc activitatea Fundației: Împreună, Prietenie și Iubire. Aceste cuvinte-cheie devin teme de reflecție și inspirație, participanții având libertatea de a alege unul dintre ele sau de a le integra pe toate trei în creația lor poetică.
Totodată, aceasta a vorbit și despre motivația personală din spatele proiectului: „Ideea acestei campanii a venit cât se poate de natural. Poezia a făcut și face parte din viața noastră încă de când eram copii. Cu toții am crescut cu poeții români și, sincer, încă mă întorc la ei ori de câte ori simt nevoia de inspirație sau liniște. Cred că poezia are acest dar special, de a ne ajuta să ne înțelegem atât pe noi, cât și pe ceilalți. Așa s-a născut și concursul „Fii poet pentru o zi”, din dorința de a le oferi copiilor între 10 și 15 ani un spațiu în care să se exprime liber, să aibă curaj să simtă și să pună în cuvinte ceea ce trăiesc. Toate proiectele Fundației pornesc din inimă. Ne dorim să creăm contexte în care copiii să se simtă văzuți, susținuți și încurajați să viseze. Iar prin acest concurs celebrăm nu doar creativitatea lor, ci și frumusețea și forța limbii române.”
Inițiativa Danei Voiculescu, prin Fundația pe care o conduce, își propune nu doar să descopere talente, ci și să cultive atașamentul față de cultură și literatură într-o etapă esențială de formare personală. Într-un context dominat de comunicarea digitală rapidă, proiectul readuce în prim-plan valoarea cuvântului scris și importanța exprimării autentice.
„Prin „Fii poet pentru o zi” ne-am dorit să le oferim copiilor o experiență care să le dea mai multă încredere în propriul talent și să-i apropie, firesc, de frumusețea limbii române. Este un concurs național, primim poezii din toată țara, iar până acum ne-au ajuns creații din 18 județe și chiar din Republica Moldova. Ne bucură enorm și ne arată că există un interes real pentru cultură și pentru exprimarea artistică. Bineînțeles, vom premia efortul și talentul acestor copii. Dar dincolo de premii, ne-am dorit să punem accent pe creativitate, mai ales într-o perioadă în care ecranele le captează atât de mult atenția. Cred că este important să le oferim alternative care să le stimuleze imaginația, sensibilitatea și curajul de a se exprima prin cuvânt.” a declarat Dana Voiculescu.
Înscrierile sunt deschise până la data de 9 martie, iar câștigătorii vor fi desemnați pe 21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei: o alegere simbolică ce subliniază legătura directă dintre concurs și celebrarea artei poetice la nivel global.
Procesul de jurizare va fi realizat de o comisie formată din profesori de Limba și Literatura Română din școlile beneficiare ale Fundației, alături de echipa Fundației Dana Voiculescu. Evaluarea va avea în vedere criterii precum originalitatea, coerența tematică, expresivitatea și autenticitatea discursului poetic.
La nivelul premiilor, competiția include:
Prin această campanie, Fundația Dana Voiculescu își consolidează misiunea de a sprijini educația și cultura, oferindu-le copiilor oportunități concrete de afirmare și dezvoltare personală.
„Fii poet pentru o zi” devine astfel o invitație adresată tinerei generații de a descoperi că, prin cuvinte, pot construi punți, pot transmite emoții și pot lăsa o amprentă personală asupra lumii din jurul lor.
Link înscriere: Fii poet pentru o zi – Fundația Dana Voiculescu
Despre Fundația Dana Voiculescu
Fundația Dana Voiculescu este o organizație non-guvernamentală care sprijină copii, vârstnici și viețuitoare prin programe educaționale, umanitare și sociale. Prin proiecte precum Caravana Solidarității, Fundația a ajuns în zeci de comunități din țară, aducând nu doar ajutoare materiale, ci și speranță, respect și demnitate.
Detalii pe: www.fundatiadanavoiculescu.ro
Puterea BINELUI. Puterea NOASTRĂ!
Posted in Cultură
Bucharest International Ballet Gala – Frumos Infinit, eveniment cultural de anvergură internațională dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, aduce pe scena Sălii Palatului, pe 5 martie 2026, de la ora 19.30, nu doar mari stele ale baletului mondial, ci și prim-balerinii Operei Naționale București, reprezentanți de vârf ai scenei coregrafice românești.
Publicul va avea ocazia să îi vadă evoluând în cadrul galei și pe Amyra Badro, Ada Gonzalez, Robert Enache și Jorge Barani, artiști consacrați ai Operei Naționale București, apreciați pentru excelența tehnică, forța expresivă și prezența scenică remarcabilă. Participarea lor subliniază nivelul ridicat al baletului românesc și poziționează artiștii autohtoni într-un dialog artistic direct cu elitele internaționale ale dansului.
Prezența prim-balerinilor Operei Naționale București într-un eveniment de asemenea amploare conferă galei o dimensiune simbolică aparte, reafirmând rolul scenei românești în circuitul marilor producții culturale. Alături de invitați internaționali de prim rang, aceștia vor contribui la un spectacol care propune o întâlnire între tradiția baletului clasic și o viziune contemporană inspirată de universul lui Constantin Brâncuși.
Publicul îi va putea vedea pe scenă și pe Daniil Simkin (artist independent, fost prim-balerin al American Ballet Theatre), Maria Kochetkova (artist independent, fostă prim-balerină a San Francisco Ballet, aflată pentru prima dată în România), Paul Marque și Bleuenn Battistoni (étoiles ale Ballet de l’Opéra de Paris), Evgenia Obraztsova și Semyon Chudin (prim-balerini ai Bolshoi Theatre), Chinara Alizade (prim-balerină a Polski Balet Narodowy) și Nicolai Nazarchevici (prim-balerin al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu“).
Marius Bodochi, unul dintre cei mai respectați actori ai scenei românești, va oferi de asemenea o prezență narativă unică, dând glas conceptelor, emoțiilor și filozofiei brâncușiene.
Bucharest International Ballet Gala – Frumos Infinit este concepută ca un eveniment interdisciplinar, în care dansul și arta actorului se întâlnesc într-o construcție scenică dedicată esenței, zborului și verticalității, teme definitorii ale creației brâncușiene. Renumitul Marius Bodochi va susține componenta narativă a galei, oferind publicului un cadru poetic și reflexiv inspirat de gândirea și universul artistic al sculptorului.
Reunirea artiștilor români și internaționali pe aceeași scenă, într-o singură seară, transformă gala într-un moment cultural de referință pentru anul 2026.
Biletele sunt disponibile on-line, pe iabilet și Ticketstore, precum și la Casa de Bilete a Sălii Palatului, fizic și on-line.
Parteneri media: elle.ro, unica.ro, libertatea.ro, avantaje.ro, e-femeia.ro, Revista Famost, prwave.ro, ultima-ora.ro, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București FM.
Posted in Cultură
Într-o lume în care totul se schimbă rapid, legăturile cu trecutul și cu rădăcinile noastre devin tot mai prețioase. Cartea „Arborele genealogic al familiei noastre”, publicată de editura Familium, este o invitație emoționantă de a redescoperi și de a păstra vie istoria propriei familii, transformând-o într-o comoară pentru generațiile viitoare.
Cu un design deosebit și un conținut atent conceput, această carte surprinde întreaga poveste a familiei, oferind un spațiu generos pentru a nota detalii despre strămoși și descendenți, până la a cincea generație. Arborele genealogic, frumos și clar ilustrat, permite fiecărei familii să-și vizualizeze rădăcinile și ramurile, să descopere legături uitate și să creeze o imagine completă a propriei istorii.
Pentru fiecare membru al familiei există pagini dedicate, unde pot fi adăugate informații interesante despre viața sa, fotografii, amintiri sau chiar mesaje scrise de mână de către rude – o moștenire emoțională pentru copii și nepoți. Cartea este structurată intuitiv, asemănătoare unui atlas de familie, ceea ce face completarea și răsfoirea ei o experiență plăcută și ușor de parcurs.
Ilustrațiile calde și elegante contribuie la crearea unei atmosfere de unitate, iubire și respect pentru rădăcini, transformând această carte nu doar într-un album de familie, ci într-o adevărată celebrare a continuității și identității.
„Mulți oameni m-au întrebat dacă ar fi posibil să creez o carte care să surprindă istoria întregii familii, inclusiv un arbore genealogic frumos și clar ilustrat. Nu a fost o sarcină ușoară, dar cred că am reușit. Voi fi fericită dacă această carte va deveni o inspirație pentru reuniunile de familie și cercetarea istoriei familiei și vă doresc să aveţi parte numai de momente plăcute și pline de emoție răsfoind și completând aceste cărţi, iar familia dumneavoastră să se bucure de clipe de apropiere și recunoștință, acele momente simple, dar neprețuite, care unesc inimile peste generaţii.”, a declarat Monika Koprivova, autoarea volumelor de succes „Bunico, povestește-mi” și „Bunicule, povestește-mi”.
Cu 128 de pagini și un format generos de 30 x 30 cm, cartea impresionează prin calitatea materialelor, hârtia groasă și prezentarea elegantă. Datorită aspectului său rafinat, „Arborele genealogic al familiei noastre” este un cadou ideal nu doar pentru o singură persoană, ci pentru întreaga familie, ce poate fi dăruit de Crăciun, cu ocazia aniversării sau în orice alte momente importante. Este o idee excelentă de cadou atunci când vrei să impresionezi și să aduci bucurie tuturor celor dragi, fiind o alegere cu adevărat memorabilă pentru cei care prețuiesc legăturile de familie.
Tot editura Familium a publicat și cele două cărți de mare succes „Bunico, povestește-mi” și „Bunicule, povestește-mi”, două cadouri unice care îi bucură pe toți bunicii. Întrebările alese cu grijă îi ajută să își împărtășească amintirile, din copilărie până în prezent, iar completarea acestor volume devine nu doar o activitate plină de emoție, ci și o distracție și o împlinire pentru întreaga familie. Rezultatul este o comoară valoroasă, plină de povești, înțelepciune și iubire, care se transmite din generație în generație. Cărțile „Bunico, povestește-mi” și „Bunicule, povestește-mi”, s-au bucurat de un succes enorm în țări precum Franța și Italia.
Astfel, „Arborele genealogic al familiei noastre” continuă misiunea frumoasă a editurii Familium, aceea de a păstra vii amintirile, de a întări legăturile dintre generații și de a oferi familiilor o modalitate elegantă de a-și spune propria poveste.
Cartea este disponibilă pe site-ul editurii familium.ro și în rețeaua de librării Carturești.
Despre Editura Familium
Bunicile şi bunicii noştri au crescut în alte vremuri, au alte experienţe şi adesea alte cerinţe şi dorinţe decât noi. Adesea căutăm căi prin care să-i bucurăm, căci îi iubim şi le suntem recunoscători pentru tot ceea ce ne-au oferit şi pentru faptul că, datorită lor, suntem aici.
Familium esteo editură mică, dar cu o mare pasiune pentru familie și legătura dintre generaţii. Cărţile sunt create cu grijă pentru a aduce emoţie, amintiri şi zâmbete, ajutând familiile să-şi redescopere rădăcinile și poveștile personale.
Prin volume precum „Bunico, povestește-mi”, „Bunicule, povestește-mi” și „Arborele genealogic al familiei noastre”, editura oferă ocazia de a păstra vie memoria celor dragi, de a învăța din trecut și de a transmite mai departe valorile, experiențele și iubirea care ne leagă.
Posted in Cultură
Arta a insotit umanitatea de-a lungul secolelor, oferind mereu o oglinda asupra epocilor trecute si asupra sensibilitatii oamenilor din diferite timpuri. Fiecare tablou poarta o poveste, o emotie si o amprenta unica a artistului, facandu-l nu doar o simpla piesa decorativa, ci o mostenire culturala. Colectiile personale de arta au capatat in timp valoare nu doar estetica, ci si financiara, iar interesul pentru tablourile cu vechime ramane constant.
Cei care detin sau isi doresc sa descopere opere cu istorie cauta sa inteleaga atat contextul creatiei, cat si detaliile legate de tehnica, perioada si semnatura autorului. Unele lucrari ajung sa fie transmise din generatie in generatie, devenind adevarate comori familiale. Altele sunt cautate cu pasiune in targuri, licitatii sau galerii, acolo unde se contureaza adevarata piata a artei.
Interesul crescut pentru arta ii face pe multi sa caute modalitati de cumpar tablouri vechi, pentru a-si imbogati colectia personala sau pentru a investi intr-o valoare sigura. Alegerea nu este intotdeauna usoara, deoarece necesita informare, rabdare si o atentie deosebita la detalii precum provenienta sau starea de conservare a lucrarii.
Lumea artei nu poate fi inteleasa fara contributia marilor artisti, cei care au lasat in urma lor o mostenire bogata si diversificata. Pictorii romani, de exemplu, au avut un rol esential in conturarea unei identitati culturale prin intermediul operelor lor, reflectand atat frumusetea naturii, cat si franturi de viata cotidiana. Lucrarile semnate de artisti de renume sunt cautate pentru profunzimea mesajului si pentru valoarea pe care o dobandesc in timp.
Un nume des intalnit in aceasta lume este Ion Pacea, un artist care a reusit sa surprinda frumusetea naturii si energia culorilor intr-un mod distinctiv. Lucrarile sale, apreciate de colectionari, sunt considerate adevarate repere ale picturii romanesti moderne, ceea ce le face extrem de cautate si apreciate pe piata artei.
Exemplele de creatii picturale ce isi gasesc locul in colectiile colectionarilor includ peisaje, naturi statice sau compozitii abstracte, fiecare avand un impact vizual aparte. Arta nu este doar despre culoare si forma, ci si despre emotia pe care o transmite privitorului. De aceea, numele marilor pictori reprezinta garantia unei mosteniri artistice autentice, cu impact asupra pietei si a pasionatilor.
Cei care detin sau intentioneaza sa tranzactioneze opere de arta pot apela la servicii de evaluare tablouri vechi, pentru a intelege mai bine potentialul real al unei lucrari. Acest pas ofera siguranta si transparenta, atat pentru vanzatori, cat si pentru cumparatori, fiind un punct de plecare pentru orice decizie importanta legata de arta.
Autenticitatea unui tablou este un criteriu esential in momentul in care acesta ajunge sa fie tranzactionat. Diferenta dintre o piesa originala si una fara certificare clara poate fi uriasa, atat in privinta valorii, cat si in privinta interesului colectionarilor. Din acest motiv, procesul de evaluare joaca un rol major in intelegerea si aprecierea unei lucrari de arta.
Specialistii care se ocupa de analiza unei lucrari tin cont de mai multe aspecte: semnatura, provenienta, tehnica utilizata, dar si contextul istoric al tabloului. Pentru a avea o viziune clara asupra valorii unei opere de arta, evaluarea corecta ia in considerare o serie de factori esentiali. Printre acestia se numara:
Colectiile de tablouri au mereu o poveste in spate, fie ca sunt rezultatul unei pasiuni de-o viata, fie ca reprezinta investitii bine gandite. Pentru multi, arta devine un mod de a pastra legatura cu trecutul, dar si de a aduce in prezent o parte din frumusetea vremurilor apuse. Un tablou vechi poate schimba atmosfera unei incaperi, adaugand rafinament si un plus de valoare estetica.
Pe langa valoarea financiara, colectionarea este si o forma de expresie personala. Alegerea tablourilor reflecta personalitatea colectionarului, gusturile sale si modul in care vede frumosul. Aceasta activitate poate fi atat un hobby, cat si o modalitate de a construi o mostenire artistica pentru generatiile urmatoare.
Interesul pentru tablourile cu vechime ramane constant, iar pasiunea pentru colectionare este alimentata de unicitatea fiecarei piese. Colectiile de tablouri sunt nu doar o acumulare de opere de arta, ci o combinatie intre pasiune, investitie si apreciere a frumosului. Printre aspectele care fac din acest hobby o activitate fascinanta se numara:
Arta veche ramane o marturie vie a timpului, pastrand povesti si emotii in fiecare detaliu al sau. Tablourile nu sunt doar obiecte decorative, ci adevarate legaturi cu trecutul, care transmit valori si sensibilitate peste generatii. Colectionarii, pasionatii si iubitorii de frumos inteleg aceasta legatura si ii dau valoarea cuvenita, cautand mereu piese care sa completeze si sa imbogateasca colectiile existente.
Investitia in tablouri vechi reprezinta o decizie care combina emotia cu ratiunea, oferind atat satisfactie estetica, cat si siguranta financiara. Valoarea lor nu se limiteaza la prezent, ci se amplifica in timp, aducand mereu noi perspective asupra frumusetii si autenticitatii.
Astfel, tablourile vechi continua sa fie puntea dintre trecut si prezent, unind generatii si cultivand in continuare respectul pentru cultura si arta autentica. Ele raman repere ale frumusetii si ale inspiratiei, confirmand ca arta este, mai presus de toate, o mostenire universala.
Posted in Cultură
Doisprezece elevi și trei cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Sfântu Ilie” din Toplița, jud. Harghita au participat în perioada 07 – 11.04.2025 la un proiect Erasmus+ desfășurat în Manavgat, Turcia. Participanții au fost oaspeții unui Colegiu din orașul Manavgat, în sudul Turciei. Ei s-au bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor care s-au pregătit să le împărtășească informații despre cultura, civilizația, modul de viață și nu în ultimul rând despre modul în care tehnologia pătrunde tot mai adânc în școala și educația lor.
Școala Gimnazială ”Sfântu Ilie” se bucură de câțiva ani de acreditarea Erasmus+ care-i permite să deschidă orizonturile elevilor săi. An de an, un număr tot mai mare de elevi din această școală participă în proiecte prin care elevii sunt oaspeții școlilor gazde de peste hotare. De data acesta au vizitat timp de cinci zile un colegiu din Manavgat. În cele cinci zile de vizită cei doisprezece elevi și cadrele didactice însoțitoare, prof. Gabriel-Adrian Daroși, prof. Lenuța Kondratovici și prof. Cristina Antal, au fost angrenați în activități școlare bazate pe tehnologie și robotică, comunicare și colaborare prin intermediul tehnologiei dar și jocuri de cunoaștere și interacțiune, de dezvoltare a inteligenței emoționale. Participanții au avut prilejul de a cunoaște mai bine obiceiuri și tradiții ale poporului turc precum și aspecte din istoria și cumulul de cultură a acestuia. Gazdele au răspuns cu drag și entuziasm întrebărilor formulate de elevii participanți, întrebări care au adus lămuriri și au dus la descoperirea unor mituri despre cultura și civilizația turcă. Locurile vizitate sunt pline de încărcătură istorică descoperind că meleagurile Manavgatului au fost mult râvnite de popoare care și-au lăsat aici vestigiile, amprenta și influența.
Școala Gimnazială „Sfântu Ilie” este o școală incluzivă, casă pentru peste 300 de elevi și preșcolari iar din anul 2001 deține statutul de eco-școală ca parte a programului mondial al Fundației de Educație pentru Mediul Înconjurător (FEE). Coordonatorul programului Erasmus+ în această școală este prof. Marin Pușcaș care se îngrijește de buna desfășurare a mobilităților.
Contact:
Nume: Antal Cristina
Funcție: profesor învățământ primar
Tel. 0741348031
Email: cristina.antal@scoalasfilie.ro
Posted in Cultură
Primele trei luni ale anului 2025 au fost foarte active pentru Velonova Mirage, primul muzeu 3D din România. În perioada ianuarie-martie, acesta a atras circa 6.000 de vizitatori, față de aproximativ 5.000 în octombrie-decembrie 2024. În mod interesant, muzeul a reprezentat o destinație de petrecere a timpului liber nu doar pentru locuitorii Capitalei, ci și pentru români din toată țara – și, tot mai mult, chiar pentru străini. În luna martie, spre exemplu, ponderea acestora din urmă a ajuns la 17-19% din totalul vizitatorilor.
„Anul acesta ne-am bucurat de o activitate intensă la Velonova Mirage, fapt ce credem că reprezintă o confirmare a viabilității conceptului care stă la baza acestui proiect, unic pe piața din România. Așa cum ne-am așteptat, ponderea majoritară a publicului nostru este reprezentată în momentul de față de familiile cu copii, fapt pentru care cele mai vândute sunt pachetele ‘family’ din oferta muzeului. O tendință pe care am observat-o în ultima vreme a fost nu doar creșterea numărului de clienți din afara Bucureștiului, ci și influxul tot mai mare de vizitatori străini, în bună parte europeni – venind în România, aceștia sunt interesați, în mod firesc, de tot felul de experiențe inedite.”
Cătălin Neacșu, Director General Velonova Mirage

Pentru lunile aprilie și mai, proprietarii Velonova Mirage se așteaptă ca numărul de vizitatori ai muzeului din zona centrală a Capitalei să se mențină la un nivel similar celui înregistrat în perioada ianuarie-martie. Pe timp de vară, însă, aceștia estimează o creștere semnificativă a traficului, ce s-ar cifra la circa 25% – și chiar mai mult.

„Pe baza experienței de anul trecut, ne așteptăm ca perioada de vară – în special lunile iulie și august, când copiii au vacanță de la școală – să fie cea mai bună pentru noi. Credem că vom avea o creștere consistentă a traficului, iar asta și datorită expunerii tot mai mari pe care o avem în social media, ce ne aduce un foarte bun feedback. Credem că vom reuși să depășim așteptările vizitatorilor noștri, cu atât mai mult cu cât până la vară mai avem câteva îmbunătățiri în plan, ce vor face ca experiențele oferite în cadrul muzeului să fie și mai interactive.”
Cătălin Neacșu, Director General Velonova Mirage

Velonova Mirage reprezintă o destinație inedită de petrecere a timpului liber, având un deosebit potențial recreativ, dar și educativ. La începutul acestui an, proprietarii au investit 80.000 de euro în extinderea muzeului 3D, această sumă adăugându-se investiției inițiale, în valoare de peste 100.000 de euro. Muzeul are acum o suprafață vizitabilă de 600 de metri pătrați, iar fiecare cameră amenajată pentru vizitatori are o tematică diferită, oferind oportunități de fotografiere spectaculoase.

Despre Velonova Mirage
Amplasat în zona centrală a Bucureștiului (pe strada Constantin Mille, nr. 18), Velonova Mirage este primul muzeu 3D din București și, totodată, din România. Acesta a fost conceput ca o alternativă cu adevărat originală la variantele „clasice” de petrecere a timpului liber. Deschis vizitatorilor din mai 2024, muzeul oferă un mix inedit de artă și divertisment, atractiv pentru toate categoriile de public: familii cu copii, studenți și tineri profesioniști, dar, în cele din urmă, orice persoană interesată de experiențe neconvenționale.
Posted in Cultură
Paștele este o ocazie specială de a petrece timp alături de familie și prieteni, dar și de a oferi cadouri care să bucure și să inspire. Fie că este vorba despre copii sau adulți, un cadou bine ales poate transforma această sărbătoare într-o experiență memorabilă.
Printre cele mai apreciate daruri se numără cărțile, o alegere potrivită pentru toate vârstele, deoarece oferă cunoaștere, relaxare și emoție. De la povești educative pentru cei mici, romane captivante pentru adulți sau volume de dezvoltare personală, o carte este un cadou care rămâne în timp și aduce mereu noi descoperiri și emoții.
În plus, dacă vreți să alegeți daruri cu adevărat utile și apreciate, jocurile educative, puzzle-urile și obiectele simbolice pot completa perfect cadoul de Paște. În materie de cărți, o alegere ideală sunt volumele publicate de Editura Publisol, care oferă o selecție variată de titluri pentru toate vârstele și gusturile. Dacă nu știti ce să alegeți, am selectat mai jos câteva recomandări inspirate!
Cadouri pentru copii
Pentru cei mici, Paștele poate fi o ocazie minunată de a le stimula imaginația și curiozitatea prin daruri educative și creative. O carte potrivită le poate dezvolta copiilor imaginația, inteligența emoțională și dorința de cunoaștere. În plus, cititul alături de părinți creează momente de conectare și îi ajută pe cei mici să își dezvolte limbajul și încrederea în sine. Alegerea unei cărți potrivite vârstei copilului poate transforma lectura într-o experiență distractivă și educativă deopotrivă.
Cărți educative: Cărțile pentru copii nu doar că dezvoltă vocabularul, dar îi ajută și să descopere lumea din jur. Puteți opta pentru povești emoționante despre prietenie și aventură, precum „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry sau pentru o colecție de povești care îi introduce pe copii în magia folclorului românesc, cum sunt „Basme și povești Românești”. Pentru iubitorii de aventură, seria de „Adevărații Porumbei” de la Editura Publisol, îi invita pe cei mici în universul plin de aventuri și imaginație benzilor desenate. Pachetul cu 6 volume pline de povești captivante, amuzante și educative, este perfect pentru micii cititori care iubesc aventurile și umorul. Această serie a fost creată special pentru a captiva imaginația copiilor, oferind o modalitate distractivă de a se bucura de lectură și de a învăța. Ilustrațiile vii și personajele interesante îi ajută pe cei mici să își dezvolte imaginația și să se apropie de universul cărților.
Cărți de colorat: Sunt perfecte pentru stimularea creativității și dezvoltarea motricității fine. Seria de 10 carti de colorat, „Colorici” de la Editura Publisol este perfecta in acest sens. Dedicata copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, aceste cărți stimulează creativitatea și dezvoltarea imaginației prin paginile lor pline de personaje simpatice și desene care așteaptă să fie umplute de culoare și îi încurajeaza pe cei mici să își exprime individualitatea și să exploreze universul artistic într-un mod accesibil și educativ.
Jocuri educative, puzzle-uri: Jocurile sunt un mod excelent de a învăța prin distracție, in timp ce puzzle-urile cu animale sau harta lumii, ii ajută pe copii să învețe despre natură și geografie. De asemenea un cadou potrivit pentru copiii mai mari sunt jocurile de logică și memorie, deoarece le dezvoltă gândirea critică și capacitatea de concentrare, la fel si seturile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), perfecte pentru micii exploratori ai științei.
Cadouri pentru adulți
Cărțile sunt daruri de Paște care aduc relaxare și inspirație, fiind un cadou care nu se demodează niciodată. Spre deosebire de obiectele materiale, o carte poate oferi o experiență unică, îmbogățind cultura generală și dezvoltând imaginația cititorului. În plus, oferirea unei cărți arată grijă și atenție față de pasiunile și interesele persoanei dragi. Indiferent dacă alegeti un roman de aventură, o poveste romantică sau o carte de dezvoltare personală, veti oferi nu doar un obiect, ci o călătorie prin lumi fascinante. Dacă doriti să oferiti celor dragi o poveste de neuitat, iată câteva sugestii:
Seria de romane de dragoste, de Dani Atkins: Aduce împreună trei romane emoționante care explorează legăturile profunde dintre oameni, sacrificiile făcute din iubire și alegerile care ne schimbă destinele. Fiecare poveste îți va oferi o călătorie plină de emoție, surprize și reflecții asupra vieții și relațiilor umane. Pachetul conține: Asta-i povestea noastră (un roman de dragoste profund și emoționant, ce urmărește viața Emmei Marshall, prinsă între două lumi și două iubiri, Emma trebuie să facă o alegere dificilă care îi va defini viitorul); Dragoste de mamă (un roman emoționant și captivant care explorează legăturile profunde dintre mame și copiii lor, pierderea și sacrificiul. Cartea urmează poveștile a două femei, Beth Brandon și Izzy Vaughan, ale căror vieți se împletesc într-un mod neașteptat) și romanul Vieți paralele (a cărui acțiune este plasată în perioada sărbătorilor de iarnă și care ne dezvăluie o poveste de dragoste magică, ce ne pune pe gânduri: pot două întâmplări diferite să ducă la același final fericit?).
Colectia de 13 romane, de Horia Tecuceanu: Iubitorii poveștilor pline de suspans și mister se vor bucura de o incursiune captivantă în lumea intrigilor și misterelor alături de celebrul autor Horia Tecuceanu și personajul său iconic, Capitanul Apostolescu. Acest pachet exclusiv conține 13 cărți din seria captivantă a Capitanului Apostolescu, oferind cititorilor o experiență literară completă și captivantă. Cu o carieră impresionantă în domeniul literaturii de suspans și mister, Horia Tecuceanu este cunoscut pentru abilitatea sa de a crea povești captivante și personaje complexe. Prin scrierile sale, el a reușit să captiveze cititorii, construind o reputație solidă în lumea literară.
Parinti si copii, de Sofia Nadejde: O lectură esențială pentru cei interesați de literatura clasică românească și de temele sociale relevante, oferind o perspectivă valoroasă asupra luptei pentru dreptate și egalitate într-o perioadă de transformări semnificative. Romanul este bogat în descrieri detaliate și dialoguri captivante, oferind cititorilor o imagine clară a societății românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Stilul narativ al Sofiei Nădejde este fluent și plin de sensibilitate, făcând ca poveștile personajelor sale să fie atât emoționante, cât și reflectante.
Fright Night – O noapte de groaza, de Maren Stoffels: Un cadou ideal pentru cei care iubesc poveștile de mister și thriller, fiind o alegere perfectă pentru o lectură captivantă și plină de adrenalină. Fright Night – O noapte de groază de Maren Stoffels este un thriller psihologic captivant care aduce cititorii într-o atmosferă de tensiune și mister. Cartea urmărește povestea unui grup de prieteni care decid să-și petreacă noaptea într-o pădure, participând la un joc numit Fright Night. Deși inițial ideea pare amuzantă și inofensivă, lucrurile iau o turnură înfricoșătoare pe măsură ce noaptea avansează. Maren Stoffels construiește o poveste care explorează nu doar frica, ci și complexitatea relațiilor interpersonale și impactul traumelor din copilărie asupra vieții de adult. Romanul combină elemente de thriller și dramă psihologică, oferind o lectură plină de suspans și emoție.
Un Stradivarius de la Goebbels, de Yoann Iacono: O lectură esențială pentru cei interesați de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, de muzică și de povești pline de sensibilitate și dramatism. Un roman captivant bazat pe o poveste adevărată, a carei acțiune se desfășoară în 1943, când Joseph Goebbels, ministrul propagandei naziste, oferă un Stradivarius tinerei violoniste japoneze Nejiko Suwa pentru a întări legăturile între Germania nazistă și Japonia. Romanul explorează consecințele acestui gest politic, dezvăluind că vioara a fost de fapt confiscată de la Lazare Braun, un muzician evreu ucis de naziști. Pe măsură ce Nejiko încearcă să stăpânească instrumentul, descoperă că acesta este „bântuit” de trecutul său tragic, refuzând să producă sunetele dorite. Yoann Iacono reușește să îmbine ficțiunea cu faptele istorice, creând o poveste plină de emoție și suspans. Descrierile detaliate ale vieții din timpul războiului și ale complexităților morale și emoționale ale personajelor adaugă profunzime narativă.
Intre Coroana si Inima. Insemnarile zilnice ale regelui Carol al II-lea – Pachet 6 volume: Această colecție reprezintă o comoară istorică, oferind o perspectivă unică și personală asupra momentelor cheie ale secolului XX în România. Fiecare volum aduce la lumină amănunte inedite și gânduri sincere ale suveranului. Seria integrală a „Insemnărilor Zilnice” ale regelui Carol al II-lea, cuprinde cele patru decenii semnificative (1904-1951) din viața sa, prin care cititorii pot sa descopere trecutul tumultuos, marcat de iubiri pasionale și implicarea activă în evoluția țării. Insemnările de tinerețe, marcate de iubirile aprinse cu Ella Filitti, Zizi Lambrino și Elena Lupescu, dezvăluie latura sa pasională. Ulterior, după 1937, regele devine martorul și protagonistul evenimentelor semnificative care au marcat România, de la politica la cultura și societate. Această colecție reprezintă o comoară istorică, oferind o perspectivă unică și personală asupra momentelor cheie ale secolului XX în România. Fiecare volum aduce la lumină amănunte inedite și gânduri sincere ale suveranului.
Pe lângă cărți și jocuri, puteți opta și pentru coșuri cadou cu produse tradiționale; decorațiuni de Paște; tricouri sau căni personalizate cu mesaje tematice. Paștele a fost și va fi întotdeauna despre bucurie și dăruire, așadar alegeți cadouri care să aducă zâmbete și momente speciale celor dragi!
Mai multe detalii pe publisol.ro.
Posted in Cultură
Ziua Internațională a Femeii sărbătorită pe data de 8 martie, este un prilej de a celebra realizările și contribuțiile femeilor în diverse domenii. Această zi, celebrată peste tot în lume, este o ocazie minunată de a celebra femeile din viața noastră și de a le oferi un cadou deosebit: o carte care să le inspire, să le motiveze sau pur și simplu să le ofere un moment de relaxare.
Fie că vreți să vă surpinde-ți mama, bunica, soția, iubita sau prietena cu o poveste emoționantă, o lecție de viață sau o biografie inspirațională, Editura Publisol vă propune o selecție de cărți care evidențiază povești de viață remarcabile, personaje feminine puternice și perspective inspiratoare, o selecție de titluri potrivite pentru fiecare femeie dragă. Descoperiți recomandările noastre și alegeți cartea perfectă pentru a aduce un zâmbet în această zi specială!
Agent Sonia, de Ben MacIntyre – Iubită, mamă, soldat și spioana
Cartea prezinta povestea extraordinara a singurei femei colonel din Armata Rosie – Ursula Kuczynski, spion de elita – dupa numele ei de cod „Agent Sonia”. Ducand o viata aparent normala in Marea Britanie, a reusit sa sustraga de sub ochii serviciilor secrete britanice acordul privind fabricarea bombei atomice, care a ajuns pe biroul lui Stalin in cateva zile de la semnarea sa. Povestea fascinantă a unei femei care a jonglat cu multiple roluri în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, această biografie captivantă dezvăluie curajul și ingeniozitatea unei spioane sovietice care a influențat cursul istoriei.
Asta-i povestea noastra, de Dani Atkins
Un roman de dragoste profund și emoționant, ce urmărește viața Emmei Marshall, o tânără pe cale să se căsătorească cu iubitul ei din copilărie, Richard. Un accident tragic îi răstoarnă planurile, iar în haosul care urmează, Emma îl întâlnește pe Jack, un bărbat misterios care aduce o nouă perspectivă în viața ei. Prinsă între două lumi și două iubiri, Emma trebuie să facă o alegere dificilă care îi va defini viitorul. Dani Atkins, autoarea bestsellerului „Vieți paralele”, creează o poveste captivantă despre iubire, pierdere și regăsire, punând în prim-plan dilemele emoționale ale personajelor sale. Romanul este ideal pentru cei care apreciază poveștile de dragoste pline de tensiune și introspecție.
Parinti si copii, de Sofia Nadejde
Un roman remarcabil scris de Sofia Nădejde, o figură de seamă a literaturii române și o ferventă activistă feministă. Acest roman explorează relațiile complexe dintre generații, aducând în prim-plan tensiunile și aspirațiile care caracterizează raporturile dintre părinți și copiii lor. Acțiunea se desfășoară într-un context social și cultural distinct, reflectând provocările și schimbările vremii. Nădejde abordează teme precum educația, emanciparea femeilor și lupta pentru drepturile egale, subliniind impactul acestor factori asupra dinamicii familiale. Personajele sunt conturate cu măiestrie, fiecare având propria voce și perspectivă unică, ceea ce conferă profunzime și autenticitate narațiunii.
Romanul este bogat în descrieri detaliate și dialoguri captivante, oferind cititorilor o imagine clară a societății românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Stilul narativ al Sofiei Nădejde este fluent și plin de sensibilitate, făcând ca poveștile personajelor sale să fie atât emoționante, cât și reflectante. Părinți și copii este o lectură esențială pentru cei interesați de literatura clasică românească și de temele sociale relevante, oferind o perspectivă valoroasă asupra luptei pentru dreptate și egalitate într-o perioadă de transformări semnificative.
Theresa May – Un prim-ministru pentru Brexit, de Anthony Seldon
O biografie detaliată a uneia dintre cele mai influente femei din politica britanică recentă. Cartea explorează parcursul ei profesional, provocările întâmpinate și realizările notabile în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. Seldon, un istoric și biograf renumit, oferă o analiză profundă a leadershipului lui May, a deciziilor sale controversate și a provocărilor imense cu care s-a confruntat în timpul mandatului său. Cartea detaliază ascensiunea politică a Theresei May, de la începuturile sale în politică până la poziția de prim-ministru al Marii Britanii. Seldon examinează personalitatea sa, strategiile politice și modul în care a navigat prin labirintul complicat al negocierilor pentru Brexit. De asemenea, sunt abordate relațiile ei cu alți lideri politici și reacțiile publicului și presei la deciziile sale. Stilul narativ al lui Seldon este accesibil și bine documentat, oferind cititorilor o privire nuanțată asupra unui lider politic care a jucat un rol esențial într-un moment critic din istoria recentă a Marii Britanii. Theresa May – Un prim-ministru pentru Brexit este o lectură esențială pentru cei interesați de politica britanică, de dinamica leadershipului și de evenimentele din jurul Brexitului.
Vieti paralele, de Dani Atkins
Dacă sunteti în căutarea unei cărți emoționante, care îmbină drama, romantismul și întrebările existențiale despre soartă și alegeri, „Vieți paralele” de Dani Atkins este alegerea perfectă. Romanul urmărește povestea Rachelei, o tânără care, după un accident grav, se trezește trăind două realități paralele. Într-o viață, este studentă și trăiește cu traumele trecutului, iar în cealaltă, este o femeie realizată, cu un viitor promițător alături de bărbatul pe care îl iubește. Dar care dintre aceste vieți este reală? Și dacă ar putea alege, pe care ar păstra-o?. Dani Atkins reușește să creeze un roman sensibil și profund, care te face să reflectezi asupra alegerilor pe care le facem și cum acestea ne pot schimba complet destinul. O lectură ideală pentru iubitoarele de povești captivante și pline de emoție. Această carte poate fi un cadou minunat de 8 Martie, mai ales pentru o prietenă, o soră sau orice femeie care crede în puterea destinului și în magia iubirii.
Buna dimineata, Veronica!, de Ilana Casoy si Raphael Montes
Un thriller polițist brazilian captivant, ce a stat la baza serialului omonim de pe Netflix. Romanul urmărește povestea Veronicăi Torres, o funcționară la Poliția Civilă din São Paulo, a cărei viață liniștită se schimbă dramatic după ce devine martoră la o sinucidere și primește un apel anonim de la o femeie care susține că viața îi este în pericol. Veronica, hotărâtă să-și demonstreze calitățile de investigator, decide să se ocupe singură de ambele cazuri. În această călătorie periculoasă, ea descoperă latura întunecată a naturii umane, întâlnind violență domestică, birocrație polițienească, ritualuri indigene și crime în serie. Romanul abordează teme precum feminismul și căutarea identității, prezentând o protagonistă puternică și complexă. Ilana Casoy este cunoscută pentru studiul profilurilor psihologice criminale și a colaborat cu Discovery Channel și Fox Brasil. Raphael Montes, un scriitor renumit de thrillere, a publicat mai multe romane de succes internațional, incluzând „Dias Perfeitos” și „Jantar Secreto”.
Dragoste de mama, de Dani Atkins
Un roman emoționant și captivant care explorează legăturile profunde dintre mame și copiii lor, pierderea și sacrificiul. Cartea urmează poveștile a două femei, Beth Brandon și Izzy Vaughan, ale căror vieți se împletesc într-un mod neașteptat. Beth Brandon și-a dorit întotdeauna să aibă propria florărie, dar acum, în fața unei decizii care îi va schimba viața, nici cele mai frumoase buchete nu reușesc să o liniștească. Izzy Vaughan, în schimb, visează la o viață perfectă alături de soțul ei, dar dragostea lor începe să pălească, și singura lor bucurie pare să fie creșterea fiului lor, Noah. Cu opt ani în urmă, ceva crucial s-a întâmplat în viețile acestor două femei, ceva care le va reuni în moduri neașteptate și pline de emoție. Dani Atkins reușește să creeze o poveste de neuitat, plină de răsturnări de situație și momente de introspecție profundă. Romanul este caracterizat de scriitura sa superbă și de capacitatea de a transmite sentimente intense și complexe. Cititorii sunt invitați să exploreze temele iubirii materne, pierderii și speranței, într-o poveste inspirată de evenimente reale.
Mara, de Ioan Slavici
Un roman clasic al literaturii române, publicat pentru prima oară în 1906. Povestea se desfășoară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și urmărește viața Marei Bârzovanu, o văduvă harnică și ambițioasă din satul Radna, situat pe valea Mureșului. Rămasă singură cu doi copii, Persida și Trică, Mara muncește din greu pentru a le asigura un viitor mai bun, strângând bani și investind în diverse afaceri, precum arendarea podului de plute și împrumuturile cu camătă.
Romanul explorează transformarea socială și economică a unei comunități transilvănene, evidențiind rolul femeii în societatea tradițională. Mara este un personaj puternic, determinat să depășească obstacolele și să-și asigure copiilor o viață mai bună, în ciuda prejudecăților și dificultăților vremii. Pe măsură ce copiii ei cresc, Persida se îndrăgostește de Națl, fiul unui măcelar german, iar Trică învață meseria de cojocar. Relația dintre Persida și Națl este marcată de conflicte de clasă, naționalitate și religie, dar dragostea lor reușește să depășească toate barierele impuse de familiile lor.
Stilul narativ al lui Slavici este realist și plin de detalii, oferind o imagine autentică a vieții rurale și a transformărilor sociale din Transilvania. Mara este considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii române, fiind apreciat pentru profunzimea sa psihologică și pentru portretizarea complexă a personajelor și a contextului istoric.
Ioana, de Anton Holban
Un roman clasic al literaturii române, recunoscut pentru introspecțiile sale psihologice și influențele proustiene. Publicat inițial în 1934, romanul explorează complexitatea relațiilor umane și a iubirii prin prisma personajului principal, Sandu, un narator necreditabil, care povestește drama iubirii sale neîmplinite pentru Ioana. Autorul reușește să contureze un personaj feminin puternic și bine individualizat, ieșind din tiparele literaturii vremii și aducând o notă de modernism și experiment narativ. Ioana este un personaj activ în cadrul relației, iar povestea lor de dragoste reflectă profunzimea și complexitatea emoțiilor umane. Cartea este apreciată pentru stilul său rafinat și analiza profundă a sufletului uman, fiind un vârf al proustianismului românesc. Ioana a fost recuperată târziu ca operă importantă a canonului interbelic, dar este acum recunoscută ca un exemplu remarcabil de literatură psihologică.
Ziua Internațională a Femeii este mai mult decât o simplă sărbătoare – este un moment de recunoaștere a puterii, inspirației și impactului pe care femeile îl au în viețile noastre. Și ce cadou poate fi mai potrivit decât o carte? Oferind o carte, oferi o experiență, o călătorie, un moment de reflecție sau de relaxare. Aceste titluri oferă perspective diverse asupra rolului și impactului femeilor în societate, fiind cadouri ideale pentru a celebra Ziua Internațională a Femeii. Pentru a explora și alte recomandări, vizitați site-ul Editurii Publisol, publisol.ro.
Posted in Cultură