Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
„Scapă, dacă poți”, „Jumanji: Aventură în junglă” și „2012” sunt trei filme pline de adrenalină, acțiune și umor, cu actori precum Dwayne „The Rock” Johnson, Jack Black, John Cusack și Deborah Ann Woll în distribuție.
Jocurile de tip escape room au făcut furori în toată lumea în ultimii ani. Dar ce se întâmplă când un asemenea joc devine mortal? Aceasta este întrebarea explorată de thrillerul „Scapă, dacă poți”, difuzat de FilmCafe joi, 25 aprilie, de la ora 22:00.
Actorii Deborah Ann Woll, Tyler Labine, Ellis Jay, Miller Logan și Nik Dodani interpretează șase oameni care nu se cunosc între ei, dar care se confruntă cu o serie de situații critice, dincolo de controlul lor. Ei trebuie să-și pună mințile la contribuție pentru a depăși obstacolele – alternativa este moartea. Cei șase străini primesc șansa de a participa la un escape room imersiv, de amploare, și a câștiga o sumă mare de bani dacă rezolvă toate puzzle-urile din calea lor. Închiși în camere cu condiții extreme, ei trebuie să lucreze împreună pentru a descoperi secretele locației și a găsi o cale de ieșire.
Filmul „Jumanji” cu Robin Williams e un adevărat clasic pentru toată familia, însă „Jumanji: Aventură în junglă” cu Dwayne „The Rock” Johnson, programat luni, 29 aprilie, de la ora 20:00, aduce povestea în secolul 21, de la board game la joc video.
Patru prieteni foarte diferiți descoperă pe o veche consolă video un joc video pe care nu-l mai încercaseră și, în mod natural, se decid să-l joace. Însă jocul îi absoarbe pe toți în lumea sa periculoasă, o junglă densă și misterioasă, plină de posibili prădători. Fiecare dintre cei patru prieteni și jucători își alege un avatar – interpretate de Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan, cu efecte pline de umor și hohote de râs aferente. Cei patru află că nu ei joacă Jumanji, ci jocul îi joacă pe ei. Și, cum nu au cum să evite acest joc, ei trebuie să intre în horă și să supraviețuiască pentru a se întoarce la viețile lor.
Lumea nu s-a încheiat în 2012, dar filmul regizat de Roland Emmerich prezintă o viziune apocaliptică ce a captivat multiple generații de cinefili.„2012” e difuzat de FilmCafe
2012 marți, 30 aprilie, de la ora 20:00. Din distribuție fac parte John Cusack, Chiwetel Ejiofor și Thandie Newton, printre alții.
Jackson Curtis (Cusack) este un șofer de limuzină, scriitor de romane SF aspirant și tată divorțat, în vizită cu copiii săi în Parcul Național Yellowstone din Statele Unite. Acolo, el îl întâlnește pe Charlie, angajat la radio, de la care află ceea ce guvernul Statelor Unite știe de câțiva ani de zile: că scoarța terestră va fi distrusă din cauza unor colosale explozii solare, lucru prevestit de calendarul mayaș, care considera că lumea se va sfârși în anul 2012. Alături de familia sa, el începe o cursă contra cronometru pentru a obține locuri pe una din navele construite de guvern pentru a salva o parte din omenire.