„Bebe Șef: Înapoi la treabă” sezonul 2,  la Minimax din 1 mai

Noi episoade ale animației „Bebe Șef: Înapoi la treabă” au premiera pe Minimax pe 1 mai, de la ora 18:30 și apoi la 22:00. 

Serialul despre bebelușul care se chinuie să găsească echilibrul între afaceri și viața personală continuă la Minimax cu al doilea sezon. Televiziunea dedicată copiilor îi invită pe cei mici să urmărească noile aventuri ale personajului lor preferat și să fie cu ochii pe pagina de Facebook: www.facebook.com/minimaxromania pentru surprize demne de un șef!

Cu ajutorul fratelui mai mare, Tim, care este și complicele său, Bebe Șef continuă călătoria prin jungla corporativă a Baby Corps, plină de pericole, încercând să obțină ceva care pare adesea foarte greu de atins: echilibrul dintre viața personală și muncă. În al doilea sezon, schimbările abundă pentru micuțul șef: în timp ce noul CEO de la Baby Corps îi dă o misiune complicată și de amploare, bunica lui Tim se mută în casa familiei, ceea ce înseamnă că cei doi frați trebuie să împartă aceeași cameră. E clar că situația va duce la cât mai multe complicații, pline de amuzament, peripeții și lecții învățate. 

Dacă în primul sezon rivalul principal al micuților corporatiști era Bootsy Calico, un om de afaceri și fost veterinar care putea controla pisici, în sezonul al doilea, noul inamic este Frederick Estes și Consorțiul Celor Antici. În același timp, noua lui șefă, Turtleneck Superstar CEO Baby, îl însărcinează pe Bebe Șef cu protejarea noului produs Baby Corp, Stinkless Serum, care poate elimina pentru totdeauna mirosurile neplăcute. Misterul și aventurile vor fi la cote înalte. 

Al doilea sezon are 13 episoade și este produs de aceeași Dreamworks Animation, casa de producție fondată de Steven Spielberg care a lansat titluri populare și care au făcut istorie precum Shrek, Madagascar, Kung Fu Panda, dar și filmele „Bebe Șef”. Scenariile sunt o adaptare după cartea pentru copii scrisă de Marla Frazee.

Serialul li se adresează copiilor mici și mai mari, care se vor amuza de cum poate naviga un bebeluș lumea neiertătoare a afacerilor. 

Luna mai începe la Minimax cu noile episoade pline de aventură și amuzament din ”Bebe Șef” alături de gașca sa de bebeluși din corporație, puși să salveze lumea și să crească nivelul de iubire pentru copii al adulților.

aprilie 29th, 2022 by