Kaufland e-Rally Team – prima mașină electrică preparată pentru curse

Kaufland e-Rally Team a pus la treabă prima mașină electrică din România special creată pentru curse. Prezentată la Brașov, aceasta va da startul unei Grupe de Electrice în CNVCD 2019.

Octombrie 2018 in week-end-ul 12-14 octombrie 2018 a avut loc, spre bucuria pasionaților de motorsport ultima dublă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018. Dincolo de socotelile din culise și de ambițiile pentru podiumuri, marea noutate a Trofeului Opel a fost prezentarea în premieră, în fața presei de specialitate, a primului bolid electric construit în România, special pentru cursele de viteză. Este vorba despre un VW Golf GTi, la care grupul motopropulsor termic a fost înlocuit  cu o unitate electrică special setată pentru a face ravagii în cursele de Viteză în Coastă, SuperRally și de Circuit. Creată la ideea pilotului Sorin Ghisoi, de către echipa tehnică a Cox e-Motorsport – coordonată de inginerul francez Marc Areny, prima mașină electrică de curse din România este susținută de Kaufland România.

„Kaufland România se implică activ în proiecte de responsabilitate socială, cu beneficii directe asupra comunităților. În fiecare an, investim peste 5 milioane de euro în tot ce înseamnă proiecte derulate alături de ONG-uri. În urmă cu 3 ani, ne-am propus să facem prima rețea de stații de încărcare pentru mașinile electrice, astfel încât oricine să poată traversa România cu ușurință de la Vest la Est într-o mașină electrică. Obiectivul a fost atins în mai puțin de 3 ani, reusind să finalizăm, în parteneriat cu Renovațio, rutele Constanța – București – Sibiu – Timișoara – Arad și București – Ploiești – Brașov – Târgu Mureș – Cluj Napoca – Oradea. Pornind de la acest traseu, am extins numărul stațiilor de încărcare, în parcările magazinelor Kaufland, oferind în momentul de față peste 60 de stații de încărcare în 23 de locații. În directă legătură cu acest proiect, suntem alături de inimoasa echipă Kaufland e-Rally Team și ne dorim să îi susținem și pe viitor.” a declarat Andrei Secrețianu, Director Departament Procurări și Evenimente Kaufland România.

De ce o mașină electrică de curse?

„Pentru mine, povestea  Kaufland e-Rally Team a început odată cu întrebarea băiețelului meu de 8 ani, care voia să știe cum o să arate mașinile de curse în viitor. Am stat și m-am gândit o clipă și i-am spus că neapărat vor fi electrice, mai ales că acum avem mult mai multe posibilități și puncte de încărcare gratis în parcările magazinelor. Are autonomie peste 50 km în regim de concurs, asta înseamnă 3-4 urcări la competițiile de viteză în coastă.

Dacă vezi o mașină ca a noastră pe stradă, poate nu remarci diferența, însă în competițiile de viteză nu ai cum să nu remarci lipsa zgomotului și a poluării. Mai șuieră anvelopele pe la viraje, dar atât”, a declarat Sorin Ghișoi, campion la Viteză în Coastă.

Platforma tehnică pe baza căreia a fost construit acest bolid provine de la un VW Golf GTi. A fost aleasă această soluție „donoare” și nu e-Golf deoarece caroseria și trenul de rulare de la GTi sunt o bază de plecare mult mai bună pentru o mașină destinată curselor de automobilism sportiv.

„Scopul nostru este sa proiectăm mașini electrice de performanță. Știu bine că Sorin Ghișoi nu vrea doar o mașină eco, ci una care să fie performantă. Sunt convins că se poate și cred că deja am dovedit lucrul acesta. Nefiind român, poate părea ciudat că sunt mândru de faptul ca în România se poate face mult, cu puțin. Le mulțumesc celor care au avut încredere în noi, Kaufland România și Cox e-Motorsport și, mai ales, echipei mele formate din specialiști din mai multe țări, cum ar fi Irlanda, UK, Franța, Moldova etc.” a declarat Marc Areny – proiectant EV România.

Motorul electric ales de Marc Areny, în setarea actuală, generează o putere maximă de 300 CP/1000-10.000 rpm și un cuplu motor de 300 Nm/0-15.000 rpm. Teoretic, motorul poate atinge o turație maximă de 20.000 rpm, dar eficiența scade prea mult pentru a depăși 18.000 rpm. Viteza maximă este 170 km/h la aproximativ 15.000 rpm iar accelerația 0-100 km/h se realizează în puțin peste 6 secunde. Fiind vorba despre o mașină de competiție, toate aceste valori pot să varieze cu câteva procente – în funcție de alegerea pneurilor și setarea suspensiei. Un detaliu demn de menționat este faptul că bolidul nu beneficiază de aportul unei cutii de viteze, motorul fiind pe „priză directă”, resursele acestuia ajungând la roți prin intermediul unui diferențial. Una dintre îmbunătățirile avute în vedere pentru sezonul 2019 este montarea unui diferențial cu alunecare limitată.

În urma conversiei termic-electric dar și din mașină de stradă în mașină de competiție, bolidul pilotat de Sorin Ghișoi a ajuns să cântărească 1290 kg (cu doar 50 kg mai mult decât GTi-ul donator), având o distribuție a maselor de 780 kg pe puntea față și de 510 kg pe puntea spate.

Fiind vorba despre un automobil pregătit pentru competiții, motorul beneficiază de răcire cu ulei iar invertorul și bateria de acumulatori sunt răcite cu apă.

Bateria de acumulatori de 16 kWh asigură o autonomie în regim de cursă de maxim 50 km și necesită un timp de încărcare de 2-3 ore dacă este cuplată la o priză de 6,6 kW. Roțile automobilului sunt cu pneuri slick/ semi-slick sau de ploaie, de 18 inch.

Care este avantajul acestei mașini în raport cu un automobil de curse convențional?

Dincolo de aspectele ecologice, automobilul pilotat de Sorin Ghișoi nu necesită cheltuieli de curse, altele decât pneuri și plăcuțe de frână. Încărcarea bateriilor se face fie la una dintre stațiile de încărcare Kaufland, fie cu o baterie de panouri solare. Conform lui Marc Areny, utilizate în regim de curse, bateria ar trebui să reziste minim cinci ani (perioadă după care eficiența ar trebui să ajungă la 80%) iar motorul ar trebui să reziste 20 de ani!

Deși a participat până în prezent ca deschizător de drum la trei etape de raliu și șapte de Viteză în Coastă, bolidul electric pilotat de Sorin Ghișoi a fost prezentat oficial presei de specialitate odată cu etapa finală a omologării pentru cursele de Viteză în Coastă, SuperRally și de Circuit, în ajunul dublei finale a CNVCD 2018, Trofeul Opel, organizat de Mihai Leu la Brașov. Dublul campion român de box și raliu a declarat: „Mă bucur foarte mult că avem aproape 100 de înscriși la start în această ultimă etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018, pentru că eu cred că întotdeauna concurența duce la progres. Sigur, mașinile electrice înseamnă viitorul și chiar cred că sunt foarte performante. Le urez mult succes celor care au avut această idee și ne vedem în competiții!” a încheiat campionul.

Urmare a bunei primiri a primei mașini electrice de curse din România, dar și ca un demers firesc în vederea alinierii motorsportului autohton la tendințele internaționale, Federația Română de Automobilism Sportiv a luat decizia de a înființa o clasă de mașini electrice în ediția viitoare de Coastă.

„FRAS felicită acest proiect, a răspuns cu „DA” categoric pentru sprijinirea lui și crede cu convingere că este unul de viitor, chiar dacă mie, pesonal, mirosul de benzină și zgomotul specific îmi cam lipsesc… Dar rămâne totuși zgomotul de cauciucuri. După cum știți, avem de mulți ani mașini electrice în toate campionatele  de motorsport la nivel mondial și salutăm cu drag inițiativa echipei Kaufland e-Rally Team.  În premieră, iată, anunțăm introducerea unei noi clase de competiție, pe cea electrică. Începând cu anul viitor, vom vorbi așadar de mai mulți bolizi electrici alinați la start. Eu mă bucur că Sorin Ghișoi a fost deschizător de drum, pentru că îl știu de când era mic; este un pilot ambițios, un bun mecanic și un perfecționist” a declarat Daniel Ungur – VP FRAS

 „Prin promotorii acestui proiect, iată că Federația Română de Automobilism Sportiv păstrează trendul internațional de a introduce în campionatele noastre naționale mașini cu propulsie electrică. Ne aflăm în faza finală de omologare a mașinii conduse de Sorin Ghișoi și sperăm că la anul vom avea mai multe mașini electrice în competiție. Noi sprijinim astfel de proiecte, atâta timp cât normele și măsurile de securitate sunt îndeplinite.” a declarat Ioan Badiu – Director Sportiv FRAS

Echipa Kaufland e-Rally Team, care a demarat proiectul de conversie a motorului termic în unul electric în urmă cu doar câteva luni, a primit din partea FRAS „Premiul Pentru Inovație”, în semn de susținere și încurajare pentru activitatea competițională de anul viitor, dar și pentru curajul de a crea un precedent în motosportul românesc.

octombrie 16th, 2018 by