Alimentarea cu apa este indispensabila atat la bloc, cat si la casa. Problemele apar atunci cand zona rezidentiala nu permite instalarea unei retele moderne de canalizare si implicit de apa sau atunci cand apa din sistemul deja existent nu este potabila. Solutia ideala o constituie achizitionarea si instalarea unei pompe submersibile.
O alternativa la acestea ar fi instalarea de hidrofoare care ar putea sa aspire apa de la o adancime de pana la 8 metri. Ambele servesc aceluiasi scop, insa una dintre cele doua instalatii mentionate este mai eficienta decat cealalta. De aceea, o lista ce cuprinde cateva motive pentru care ar trebui sa se investeasca intr-o pompa submersibila este oricand binevenita.
Motive pentru care ar trebui sa se investeasca intr-o pompa submersibila
- Sa incepem cu ceva evident: dimensiunea putului. Datorita dimensiunilor reduse si a formei specifice (forma cilindrica), o astfel de pompa nu are nevoie de un spatiu mare pentru a putea fi instalata. Uneori, aceste pompe au nevoie de spatii mai mici de un metru. Acest aspect salveaza destul de multi bani in comparatie cu alte instalatii asemanatoare, ce necesita incaperi special amenajate;
- Auto-amorsata. Aceasta isi face treaba fara a fi nevoie de vreo alta interventie din partea utilizatorului. Atentie! Acest lucru poate constitui si un dezavantaj, aparitia scurgerilor la nivel de garnitura fiind de nedetectat in conditii normale;
- Consumul de energie este mai scazut fata de un hidrofor, iar eficienta unei astfel de pompe este uimitoare. Poate trage apa de la adancimi mai mari de 8 metri, fiind ideala pentru gospodariile care doresc sa o foloseasca atat la alimentarea locuintei, cat si la udatul gradinii sau al gazonului. Totodata, o astfel de instalatie este recomandata in cazul in care se doreste ca apa sa fie mai curata, fiind echipate cu diverse filtre ce nu permit pietrelor sau nisipului sa se infiltreze (pompele de uz casnic);
- Este versatila. Exista mai multe variante ale acestui tip de pompa, ale carei utilizari pornesc de la aducerea apei din panza freatica in casa, pana la golirea unui put de menaj. Toate acestea pot fi realizate pe o perioada indelungata, cu conditia realizarii unor verificari periodice;
- Modalitatea prin care aceste instalatii pompeaza lichidul este mult mai rapida decat in cazul unor alte tipuri de sisteme de pompare. Totodata, distanta pe care apa o poate parcurge este mai mare;
- Acestea pot asigura un flux continuu de apa pe perioade indelungate, fara a fi necesara interventia umana;
- Spre deosebire de alte tipuri de sisteme de pompare, acestea nu sunt zgomotoase.
O pompa submersibila este un instrument ce nu ar trebui sa lipseasca din locuinta nimanui, insa exista si cateva aspecte ce ar trebui mentionate, precum acoperirea putului in care este instalata pompa (chiar daca acesta este ingust, animale mici sau chiar copii pot cadea in ele) sau faptul ca intretinerea este mai costisitoare decat in cazul altor sisteme. Per total, investitia intr-o pompa submersibila este una de durata, ideala pentru locuintele din zonele rurale sau din zonele fara apa potabila.
septembrie 24th, 2018 by Ovidiu