reciclare carton
decembrie 20th, 2020 by Ovidiu

Reciclarea deșeurilor este o activitate pe cât de utilă mediului înconjurător, pe atât de dificil a fi transformată în activitate zilnică. Nu o spunem noi, ci specialiștii în domeniu, care ne atrag atenția cu privire la faptul că nu este deloc ușor să integrăm această activitate în rutina de zi cu zi. Cu toate acestea, avem nevoie de doar câteva zile la dispoziție pentru a face anumite schimbări în modul în care percepem avantajele sale. Astfel, nu doar că putem primi bani în urma reciclării, însă avem satisfacția că ajutăm activ mediul înconjurător. Rămâi alături de noi în rândurile următoare și descoperă 3 tipuri de deșeuri care nu pot fi reciclate.

  1. Cutiile în care a fost livrată mâncarea

Cu toții știm că cel mai util material pentru livrarea produselor, în special a celor alimentare, este cartonul. Atunci când este prezentat sub formă de cutii, acesta se transformă într-un produs extrem de util și practic, nu doar pe termen scurt, ci mai ales pe termen lung. Cu toate acestea, cartonul care a intrat în contact cu uleiuri, grăsimi și/sau sosuri nu mai poate fi reciclat, întrucât este considerat a fi un material contaminat. Nu uita de acest aspect următoarea dată când vrei să te asiguri că întregul proces de reciclare carton este corect realizat.

  • Prosoapele de hârtie pentru bucătărie

Prosoapele de hârtie sunt unele dintre cele mai utile accesorii pe care le poți avea în bucătărie. Pe lângă faptul că reușesc să curețe totul în cel mai bun mod, acestea sunt plăcute la atingere și sunt foarte practice. Chiar și așa, este important să cunoști faptul că odată folosite, acestea nu mai pot fi reciclate. Motivul care stă la baza acestui lucru este reprezentat de materialele cu care acestea intră în contact și care le fac inutilizabile în procesul de reciclare.

  • Hârtiile cu aplicații metalice, plastice și cu scotch

Uneori, din bucuria de a recicla, avem tendința să aruncăm la coș și materiale care trebuie să aibă parte de o oarecare prelucrare înainte de a putea fi reciclate. În această categorie intră și hârtiile cu aplicații metalice, plastice și cu scotch, din pricina cărora întregul rezultat poate fi contaminat. Astfel, înainte de a face acest lucru, toate aplicațiile de acest fel trebuie să fie îndepărtate. Ulterior, este momentul să duci aceste deșeuri la centrul de colectare selectivă și reciclare cu sediul în București, Reciclare Carton, și care îți pune la dispoziție întreaga infrastructură pentru a putea transporta deșeurile colectate selectiv în mod corect. Sună la numărul de telefon 0771.149.793 și descoperă toate serviciile pe care centrul ți le oferă.

Cunoașterea regulilor de reciclare este primul pas către o lume mai bună. Asigură-te că le știi, de la bun început.

Posted in Casa si gradina Tagged with: ,