Cum să-l ajuți pe cel mic să-și dezvolte creativitatea

Creativitatea este o trăsătură specifică umană. Este cea care stă în spatele progresului ce caracterizează cele mai multe realizări ale omenirii. Părinții se raportează de multe ori greșit la creativitate, susținând că este ceva nerelevant în viața de zi cu zi. Adevărul este că această abilitate nu este importantă doar pentru cei care vor dori să profeseze ca artiști sau în zona industriilor frumoase, ci se regăsește în fiecare aspect al vieții personale. Iar cel mai interesant aspect este că, în calitate de părinte poți susține dezvoltarea creativității celui mic, cu ajutorul unor activități destul de ușoare. 

Copiii sunt în mod natural curioși, iar creativitatea se bazează enorm pe această trăsătură. Totuși, este nevoie de sprijin pentru ca cei mici să-și atingă întregul potențial creativ, iar asta depinde de facilitățile pe care le au la dispoziție. 

Iată care sunt cele mai importante metode prin care îl poți ajuta pe copilul tău să-și dezvolte creativitatea:

  1. Pune-i întrebări

Fiind nevoit să găsească răspunsuri la cele mai inedite întrebări, copilul tău își va dezvolta inteligența și imaginația, iar acestea sunt precursoarele creativității. Ajută-l să facă cercetări în domeniile care îl pasionează, iar pentru a găsi câteva puncte de pornire, te poți baza pe cărțile creative pentru copii de la Piciu Land.

  1. Oferă-i un spațiu potrivit

Este important pentru copii să aibă la dispoziție un spațiu în care se pot desfășura liniștiți. Asta nu presupune neapărat o cameră separată, este de ajuns chiar și un colț cu o măsuță sau puțin spațiu liber. O cutie plină cu materialele potrivite îi oferă tot ce are nevoie pentru a simți că are puterea de a domina spațiul. 

  1. Apreciază-i modul în care se exprimă

Indiferent dacă face desene moderniste pe foi de hârtie cu ajutorul acuarelelor sau dacă îi place să cânte la pianul de jucărie, trebuie să știi că vorbim despre exprimări diferite ale creativității. Toate acestea trebuiesc apreciate în mod corespunzător, iar singurul criteriu pe care este recomandat să îl ai în vedere este modul în care avansează. În niciun caz să nu-l compari cu alți copii ai prietenilor sau cu frații mai mari. Evită comentariile negative sau critice și învață să îi oferi feedback într-un mod pozitiv. 

  1. Nu pune presiune

Creativitatea implică multă distracție, așa că nu este nevoie de pregătiri elaborate. Activitățile și jucăriile trebuiesc să rămână la un nivel simplu, iar cei mici nu trebuiesc în niciun caz forțați să respecte anumite reguli rigide. Dacă au o mașină ce funcționează ca o navetă spațială ori un elefant care vorbește, va trebui să accepți asta și chiar să îi susții imaginația creatoare. 

  1. Lasă-l să experimenteze

Permite-i celui mic să încerce lucruri diferite. De multe ori, lucrurile care i se par interesante, se poate să nu fie compatibile cu personalitatea lui și viceversa. Copiii trebuie să învețe că poate dura destul de mult până te convingi dacă o anumită activitate este potrivită pentru tine. 

  1. Plictiseala este importantă

Mulți părinți nu știu ce să mai facă pentru a le oferi copiilor activități care să le umple timpul liber. Deși anumite lecții sau pasiuni este bine să fie susținute, timpul liber neorganizat este o resursă de aur pentru dezvoltarea creativității. Cel mic va descoperi noi și noi metode de a se juca și a inventa diverse lucruri amuzante. 

  1. Propune-i activități senzoriale

Este important ca cel mic să își descopere toate simțurile și să învețe să le folosească. Asta nu înseamnă neapărat jucării scumpe sau activități complicate. Puteți merge în parc, în excursii, la bibliotecă sau la muzee. 

Creativitatea este accesibilă tuturor copiilor și, cu cât este încurajată și susținută la vârste mai fragede, cu atât va fi mai benefică pe termen lung. 

decembrie 20th, 2021 by