Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
În vara asta intrăm în recuperări în ceea ce priveşte distracţia şi voia bună după cei doi ani în care acest lucru a fost restricţionat foarte mult. Dacă te afli în zona Vâlcii în data de 12 iunie ar trebui să iei în considerare rezervarea unui loc la marea deschidere Laguna Pool din satul Sîmbotin, comuna Dăeşti!
Invitaţii speciali care vor fi prezenţi la marea deschidere Laguna Pool vor crea o super atmosferă pentru cei care vor alege să-şi petreacă o parte din mini-vacanţa de Rusalii la Dăeşti, judeţul Vâlcea. Motivele pentru care să faci această alegere sunt multiple, însă ne vom rezuma la a prezenta doar câteva dintre ele.
Într-o atmsferă întreţinută de artişti cunoscuţi, Chef Cătălin Cătălinoiu vă aşteaptă cu preparate delicioase aşa cum doar el ştie să facă. Bucatele alese pe care le găteşte cu multă pasiune vor satisface şi cei mai pretenţioşi gurmanzi, acest lucru fiind deja demonstrat de feedback-ul pozitiv pe care l-a avut după fiecare eveniment la care a fost prezent în trecut.
După un warm-up pe care îl va pune în scenă DJ-ul NIF îşi vor face apariţia alţi doi artişti foarte cunoscuţi atât în România cât şi dincolo de graniţele ţării noastre. Începând cu orele 21:00 îşi va face simţită prezenţa pe scena de la Laguna Pool faimosul DJ italian Rosario Internullo. Având o experienţă de zeci de ani în această industrie, Internullo este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi DJ din România, muzica sa răsunând în mai toate cluburile din ţară şi nu numai.
La mega petrecerea care va avea loc la deschiderea Laguna Pool va fi prezent şi Mr. Saxobeat, nimeni altul decât muzicianul care a rupt toate topurile mondiale împreună cu Alexandra Stan prin intermediul melodiei care îi poartă numele. Însăşi Alexandra Stan declara că fără Mr. Saxobeat acea piesă nu ar fi avut succesul nebun de care are parte chiar şi în zilele noastre, după mai bine de zece ani de la lansarea piesei. Ulterior, Mr. Saxobeat a avut colaborări cu alţi super artişti internaţionali, precum Pitbull sau Mohombi.
Aşadar, iată câte motive aveţi pentru a vă rezerva chiar acum un loc la marea petrecere de la deschiderea locaţiei Laguna Pool din Dăeşti, judeţul Vâlcea! Alegând să vă petreceţi o parte din mini-vacanţa de Rusalii la Dăeşti veţi avea parte de distracţie de zile mari şi momente de neuitat într-o locaţie deosebită şi din punct de vedere al peisajului natural. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0741687925.
Posted in Turism
Odată cu ridicarea restricţiilor, românii caută să evadeze cât mai departe de casă. Te afli în aceeaşi situaţie, dar nu eşti sigur ce să alegi? Ce zici de staţiunea Călimăneşti-Căciulata, una din cele mai renumite staţiuni balneoclimaterice de pe Valea Oltului, disponibilă pentru tratamente de tot felul de-a lungul întregului an?
Staţiunea Călimăneşti-Căciulata îşi uimeşte vizitatorii cu abundenţa de ape termale utilizate în fel şi fel de tratamente medicale, dar, mai ales, cu diversitatea de peisaje care încântă ochiul, cu aerul curat şi cu pensiunile şi hotelurile cochete pe care le adăposteşte.
Staţiunea Călimăneşti-Căciulata este supranumită „perla staţiunilor” de pe Valea Oltului. Este o localitate micuţă care datează din anul 1386 şi care se vizitează în scopuri terapeutice încă din anul 1827 atunci când au fost descoperite în zonă izvoarele minerale.
La ora actuală, în staţiune se practică turismul balnear, montan, religios şi de afaceri (se organizează în mod frecvent conferinţe, simpozioane şi traininguri), staţiunea este vizitată an de an de zeci de mii de turişti veniţi din toate colţurile ţării, dar şi din afara graniţelor. Numărul mare de turişti nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Asta deoarece staţiunea Călimăneşti-Căciulata este nu doar binecuvântată cu ape terapeutice ideale pentru vindecarea unor afecţiuni grave, dar are parte şi de peisaje idilice şi posibilităţi de vânzare excelente.
Dacă alegeţi să vizitaţi această zonă superbă, dar nu ştiţi unde să găsiţi cazare Călimăneşti pentru a beneficia de condiţii foarte bune, atunci vă puteţi îndrepta atenţia către Hotel Izvoare. Acesta este un hotel situat în inima staţiunii care pune la dispoziţia clienţilor nu mai puţin de 110 spaţii de cazare, un restaurant şi o piscină exterioară cu apă termală.
În staţiunea Călimăneşti-Căciulata se pot face cure interne pentru: afecţiuni ale aparatului digestiv, afecţiunile renale, boli metabolice şi cure externe pentru boli ale aparatului locomotor, afecţiuni respiratorii sau boli ale aparatului cardiovascular.
Deoarece cele 12 izvoare cu ape minerale şi cele 3 izvoare cu ape termale sunt ideale pentru tratarea unui număr mare de afecţiuni.
Deoarece apele de aici beneficiază de recunoaştere internaţională. Au fost premiate încă din anul 1893 cu medalii de aur la diferite competiţii. În plus, însuşi împăratul Napoleon al-III-lea primea la Paris apele minerale de aici, la recomandarea doctorului Carol Davila.
Datorită climatului continental temperat, verile sunt răcoroase şi iernile sunt blânde. Aici aerul este curat şi peisajul care înconjoară staţiunea este absolut uimitor.
Defileul Oltului – Pentru că defileul Oltului ce ţine de la Cozia şi până la Turnu Roşu, încântă călătorul prin albia îngustă a râului ce este străjuită de vârfurile prăpăstioase ale Muntelui Cozia şi Munţii Căpăţânii.
Pentru obiectivele turistice-religioase, extrem de numeroase: Mănăstirea Cozia (ctitorita de Mircea cel Bătrân), Schitul Ostrov (situat pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimăneşti), Mănăstirea Turnu (ctitorită în 1676 de Varlaam Episcopul Râmnicului).
Posted in Turism
Daca urmatoarea destinatie in care vei ajunge este reprezentata de un loc atat de fermecator ca Zanzibar, inseamna ca esti nespus de incantat! Desi poate fi tentant sa iti petreceri majoritatea timpului pe marginea piscinei sau pe plaja, ar fi pacat sa ratezi descoperirea tuturor surprizelor pe care acest loc exotic ti le-a pregatit!
Exista nenumarate excursii optionale Zanzibar de la zanzibartourguide.com la care te poti inscrie pentru a fi sigur ca te vei bucura la maximum de timpul petrecut pe arhipelagul situat pe coasta de vest a Africii. In plus, toate acestea sunt extrem de placute si nu te vor obosi. Din contra, te vor incanta si iti vor deschide atat pofta de viata, cat si de calatorit!
Descopera, in cele ce urmeaza, doar cateva excursii pe care nu ar trebui sa le ratezi in timpul sejurului petrecut in acest loc de vis!
Snorkeling in insula Mnemba
Una dintre experientele pe care nimeni nu ar trebui sa le rateze se refera la explorarea lumii acvatice. Fiind una dintre cele mai iubite excursii optionale in Zanzibar, snorkeling-ul iti permite sa admiri indeaproape fauna acvatica. Astfel, vei avea ocazia sa descoperi habitatul delfinilor, al pestilor multicolori si al broastelor testoase.
In plus, reciful are o nuanta hipnotizanta de albastru intens, fiind completat de zonele de alb si verde din centrul acestuia. Oricand simti nevoia, poti lua o pauza pe bancurile de nisip din oceanul limpede.
Safari Blue Tour
Din categoria de excursii optionale in Zanzibar, nu putea lipsi cea mai populara dintre acestea. Cu siguranta, ai auzit de Safari Blue, turul care te va purta prin locuri de o frumusete divina si care iti va oferi experiente de poveste.
De exemplu, daca te trezesti dis-de-dimineata, vei avea ocazia sa admiri specii endemice de delfini si, cu putin noroc, vei putea inota alaturi de acestia. Calatoria include si popasuri in locuri care te vor uimi prin frumusetea lor, precum insula Kwale, lagune, padurea de mangrove si multe altele.
Din cadrul acestei excursii optionale in Zanzibar nu lipseste nici un pranz bogat, preparat de localnici. Printre bucatele cu care te vei rasfata se numara si caracatitele, homarii, fructele de mare, precum si cele tropicale.
Plajele din sud-estul insulei
In cazul in care te-ai cazat in nordul insulei, nu trebuie sa pleci din Zanzibar pana nu descoperi si frumusetea plajelor situate in sud-est. Aici, vei fi intampinat de o atmosfera boema, casute traditionale si kite surferi. Li te poti alatura ori te poti bucura de o bautura racoritoare admirand un peisaj de o frumusete unica.
Stone Town si Prison Island
Cand ajungi intr-un loc cu un trecut ata de interesant precum Zanzibar, este recomandat sa inveti cate ceva si despre cultura si istoria locului. Pentru o astfel de experienta, te poti inscrie la una dintre acele excursii optionale Zanzibar care presupun explorarea capitalei Stone Town. De aici, poti lua barca pentru a ajunge pe insula prizonierilor, unde vei descoperi broastele testoase gigantice.
Toate aceste tururi, si multe altele, sunt disponibile prin intermediul agentiei Zanzibar Tour Guide. Astfel, vei avea parte de vacanta ideala, in care te vei distra, te vei relaxa si vei descoperi lucruri noi si fascinante!
Posted in Turism Tagged with: excursii optionale zanzibar
Kusadasi este cea mai mare stațiune de pe Coasta Egee a Turciei, folosită de navele de croazieră că poartă pentru orașul Efes. Lângă porți, zidurile orașului înconjoară zeci de magazine, restaurante și localuri de noapte. În golf se află Insula Porumbelului, o isula fermecătoare dominată de o mică fortăreața genoveză care acum găzduiește cafenele și baruri.
Despărțit de plajă orașului, aici este un nou port inteligent care atrage iahturi din întreaga lume iar dincolo, dezvoltarea clădirilor continuă într-un ritm rapid, ridicându-se pe dealurile joase ce susțin câmpia de coastă.
Plajele din Kusadasi sunt cea mai mare atracție a turiștilor, opțiuni cu adevărat atractive fiind plaja Kadinlar la 3km în sud, Green Beach la 500 metri, o plajă micuța cu nisip plăcut și zone cu iarbă sub palmieri.
De asemenea, o opțiune foarte bună este Long Beach la 6km, care oferă hoteluri, case de vară și o mare varietate în materie de cafenele, restaurante și sporturi nautice, iar la aproximativ 5kn nord se află plaja Kustur, cu un țărm nisipos și lung de 1km, care oferă cele mai multe facilitate.
În jurul orașului există foarte multe opțiuni pe plajă unde, pentru o mică taxa, primești șezlonguri, umbrele de soare, cafea și acces la restaurant, acces la apă, eventual piscină și, desigur, sporturi nautice. Unul dintre cele mai bune locuri este Paraz Hamami Beach Club pe lângă Insula Porumbelului.
Apele cristaline ale coastei Marii Egee înseamnă că snorkelingul și scufundările sunt foarte populare și există numeroși operatori si centre de scufundări, iar o croazieră de-a lungul coastei cu o barcă tradițională cu vele este o parte esențială a unei vacanțe turcești, chiar dacă durează doar câteva ore.
Posted in Turism
Mai bine de un sfert din apele minerale din Europa se află pe teritoriul României. Ape minerale simple, altele calde, multe dintre ele radioactive. Încă din Antichitate, unele lacuri, acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea unor părţi din munţi, erau cunoscute pentru efectele lor terapeutice. Pe de altă parte, România avea, în a doua jumătate a secolului trecut, reputaţia de ţara „tinereţii fără bătrâneţe” datorită terapiei şi produselor medicamentoase concepute de către savanta Ana Aslan.
Situată pe malul drept, la ieşirea râului Olt din defileul Cozia, staţiunea Călimăneşti-Căciulata beneficiază de un climat temperat blând, de condiţii excelente pentru curele antistres şi de un aer ozonat datorită pădurilor situate în jurul staţiunii.
Istoria staţiunii începe în urmă cu 150 de ani, perioadă în care staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi-a construit renumele de cea mai apreciată staţiune românească. În cadrul unei expoziţii organizate la Bruxelles, în anul 1893, sursele de la Călimăneşti-Căciulata au obţinut Marele Premiu, o medalie de aur. 14 surse atermale şi termale, sulfuroase, sodice, calcice, clorurate s-au dovedit a fi un excelent medicament în tratarea unor afecţiuni cronice ale aparatului locomotor, afecţiuni ale rinichilor şi ale căilor urinare, maladii neurologice periferice sau gastrite. Unele surse au efecte antialergice şi contribuie la îmbunătăţirea substanţială a mai multor forme de alergii.
Apele acestei staţiuni termale situate în sânul unui peisaj magnific erau deja cunoscute din epoca Dacilor. Însă sursa sa principală, Căciulata 1 a fost descoperită în anul 1830. Napoleon III îşi procura în mod regulat apa de la Călimăneşti. Ulterior, au fost construite mai multe unităţi de cazare în această staţiune. Unul dintre cele mai apreciate hoteluri din staţiunea Călimăneşti-Căciulata este Hotel Izvoare, situat în inima staţiunii, vis-à-vis de Parcul Căciulata. La Hotel Izvoare, turiştii vor beneficia de numeroase facilităţi; un restaurant cu mâncăruri alese, condiţii foarte bune de cazare cu piscină în care vă puteţi bălăci în voie.
Considerată perla Oltului, ascunsă într-un peisaj idilic, staţiunea Călimăneşti-Căciulata reprezintă locul ideal pentru o vacanţă de vis, o vacanţă completă. Din totalul de 10.000 de hectare de teren pe care se întinde staţiunea aproximativ 7500 sunt acoperite de păduri.
Efectul terapeutic al apelor de la Călimăneşti-Căciulata este cunoscut din epoca dacilor şi romanilor însă apele au început să fie valorificate în mod oficial abia începând cu secolul XIX. Conform unei legende, în urmă cu câteva sute de ani, un cioban uimit să descopere că animalele sale se vindecau mai rapid atunci când se adăpau din apele lacului de pe câmpul lui Căliman a încercat şi el apele şi i-au dispărut durerile de spate. A împărtăşit acest secret cu călugării de la Mănăstirea Cozia. Se spune că însuşi Mircea cel Bătrân a beneficiat de puterea vindecătoare a acestor ape la bătrâneţe.
Cea mai bună perioadă de a vizita staţiunea Călimăneşti-Căciulata este prima săptămână a lunii august, atunci când oraşul este animat datorită Festivalului Naţional de Folclor “Cântecele Oltului”.
Posted in Turism
In Romania, o locatie unica este reprezentata de Lacul Rosu, aceasta statiune fiind cunoscuta pentru peisajele montane vesnic verzi si pentru aerul curat.
Fiecare persoana ce isi doreste sa aiba parte de o vacanta unde sa se recreeze in mijlocul naturii, atunci Lacul Rosu se dovedeste a fi destinata perfecta.
Stresul zilnic isi pune amprenta asupra starii noaste de sanatate fizica si psihica, ceea ce inseamna ca avem nevoie deseori de clipe de relaxare.
Inca din anii 1900, zona s-a dezvoltat din ce in ce mai mult, ca urmare a turismului balnear-recreativ.
Pentru a ajunge la Lacul Rosu, va trebui mai intai sa trecem prin Cheile Bicazului, iar pe parcursul celor 6 km de sosea, vom observa cheile spectaculoase din Carpatii Orientali.
Vorbim despre un ansamblu turistic unic, ce face legatura dintre Moldova si Transilvania.
Lacul Rosu s-a format in anul 1837, fiind un lac de baraj natural, ce se afla la o altitudine destul de inalta, de aproximativ 983 metri.
Din cauza cantitatilor foarte mari de precipitatii, coasta nord-vestica a muntelui Ghilcos s-a prabusit, inchizand zona Vaii Verechesului, unde existau mai multe rauri cu un debit semnificativ. Prin oglinda apei, inca se mai pot zari trunchiurile de brazi ce au fost inundate de catre lac.
Vorbim despre cel mai mare lac montan din Romania, iar denumirea sa provine de la Paraul Rosu, ce aduce aluviuni rosiatice, ce contin hidroxizi de fier.
Sa nu uitam ca acum 200 de ani, in locul lacului se afla o padure de conifere, ce astazi este scufundata complet.
In zona Bicazului, exista numeroase obiective turistice, printre care se numara si Lacul Sfanta Ana.
Vorbim despre unicul lac de tip vulcanic din intreaga noastra tara si se situeaza la o altitudine de 946 m.
Cheile Varghisului reprezinta o arie protejata la nivel national, fiind localizate pe teritoriul judetelor Harghita si Covasna.
Biserica de lemn din Varghis se afla in judetul Covasna, in localitatea cu acelasi nume. Aceasta a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din Romania, deoarece are o datare inca din anul 1807.
Poiana Narciselor de la Vlahuta se afla in apropierea Lacului Rosu, fiind o arie protejata din Romania.
Desi poarta denumirea de Poiana a Narciselor, aici regasim si alte specii de flori, in functie de anotimp.
Persoanele ce ajung in zona Lacului Rosu, nu ar trebui sa rateze nici Castelul Lazarea, renumit pentru arhitectura sa medievala. Vorbim despre o resedinta nobiliara foarte cunoscuta, construita in secolul al XVII-lea.
Pentru a intra in curtea castelului, va trebui sa trecem prin turnul de poarta, aflat in partea sudica.
Lacul Ursu reprezinta o destinatie ideala de vacanta, deci atunci cand ne planificam un sejur in zona Bicaz, atunci trebuie sa trecem pe lista noastea si aceasta locatie.
Vorbim despre un lac de tip heliotermic, deci apa acestuia este utilizata in scop terapeutic, pentru tratarea numeroaselor afectiuni.
Asadar, daca inca nu ai vizitat Cheile Bicazului si Lacul Rosu, atunci ar fi momentul sa iei in considerare aceasta zona, pentru viitorul tau concediu.
Posted in Turism
Sărbătorile sunt mult mai frumoase cu cei dragi alături. Știm cu toții asta. Și de cele mai multe ori, Sărbătorile Pascale sunt motivul pentru care familia se reunește, iar toți cei apropiați se bucură de cele mai frumoase momente petrecute împreună.
Situat în centrul stațiunii Căciulata, vis-a-vis de Parcul Căciulata, Hotelul IZVOARE îți pune la dispoziție 110 locuri de cazare, restaurant și piscină exterioară cu apă termală unde vei avea parte de o experiență deosebită într-o ambianță încântătoare, care antrenează meditația și relaxarea.
Pachete festive pentru sărbătorile pascale

La Hotel IZVOARE Căciulata, am pregătit pachete turistice cu pensiune completă pentru sărbătorile pascale. Te poți caza, împreună cu familia în camere duble, triple și apartamente. Pachetele includ cazare, mic dejun, prânz și cină, acces la ciubar si piscina exterioară cu apă termală, loc de joacă interior și exterior pentru copii (<9 ani), sala de sport, parcare și internet Wi-Fi. Opțional, poți opta pentru saună finlandeză sau masaj, cu programare în prealabil. La cina festivă de Paște, atmosfera muzicală va fi asigurată de Dj.
Tariful pentru pachetul festiv începe de la:
Politica pentru cei mici
Copiii între 0-7 ani beneficiază de gratuitate la cazare şi mic dejun (cazaţi în camere duble fără pat suplimentar). Pentru mesele festive, cei mici (3-7 ani) vor achita 300 lei/ copil/ sejur. În ceea ce privește costurile adiționale pentru cazare hotel Căciulata, pentru copiii între 7-12 ani tariful este de 750 lei/ copil/ sejur, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani tariful este de 990 lei/ copil/ sejur.
Ne dorim să ai parte de sărbători pline de momente extraordinare și toți cei dragi alături. Pentru orice solicitări suplimentare sau detalii, ne poți contacta oricând pe mail la una din adresele rezervari@hotelizvoare.ro, office@hotelizvoare.ro sau telefonic la numerele 0752787787, 0746348607, 0350412201
Hotel Izvoare este destinația ideală atât pentru cuplurile ce doresc să aibă parte de liniște și relaxare, pentru grupurile de prieteni dornici de plimbare și distracție, pentru familiile cu copii, cât și pentru grupurile organizate, aflate în tranzit sau venite pentru întâlniri de afaceri, conferințe, evenimente corporate sau team building-uri.
Modalități de rezervare
Pentru a rezerva unul dintre pachetele pachetele noastre speciale ne poți trimite o solicitare scrisă la adresele office@hotelizvoare.ro sau rezervari@hotelizvoare.ro. Te rugăm să menționezi datele de facturare (nume adresă și CNP pentru persoane fizice sau datele de identificare pentru persoană juridică), perioada dorită, numărul de persoane, inclusiv copii și alte aspecte de care îți dorești să ținem cont, pentru ca totul să fie așa cum îți dorești.
Vom reveni către tine în maximum 24h cu un răspuns pentru solicitarea ta. Ulterior, pentru ca rezervarea să devină fermă, e necesară achitarea unui avans de minimum 50 % din contravaloarea serviciilor comandate. Te rugăm ca în termen de 7 zile să achiți avansul urmând ca diferența să o poți achita până la 10 aprilie 2022. După această dată, rezervările devin ferme doar cu plata integrală în avans. Rezervarea locurilor la restaurant, atât pentru copii cât și pentru adulți, se face odată cu rezervarea pachetului. Pentru grupuri mai mari de 10 persoane se va oferi un discount de 7% din contravaloarea totală a serviciilor comandate.
Posted in Turism
Pandemia a însemnat o perioadă extrem de dificilă pentru sectorul HORECA. Mii de cafenele, restaurante și hoteluri au fost nevoite să își concedieze personalul, iar unele au suspendat activitatea pe termen indefinit. Unele dintre ele nu și-au mai revenit niciodată. Totuși, pandemia a generat și câteva inițiative bine-venite de a ajuta turismul românesc. Un astfel de proiect demarat în plină pandemie este platforma de rezervări de cazare 100% românească Toplist.ro. Citește în continuare totul despre acest proiect menit să ajute turismul românesc să iasă din criză!
Toplist.ro – Platforma de rezervări de cazare 100% românească

În timpul pandemiei, în punctul de maximă criză financiară pentru sectorul HORECA, o echipă de tineri constănțeni pasionați de călătorii au decis că trebuie să contribuie la salvarea turismului românesc. Așa a luat naștere Toplist.ro.
Această nouă platformă de rezervări își propune să unească proprietarii unităților de cazare din România cu turiștii interni sau internaționali care vor să aibă experiențe unice chiar la noi în țară. Dezvoltatorii platformei au făcut primul și cel mai important pas pentru ajutarea turismului românesc: au eliminat taxele și comisioanele percepute de marile platforme internaționale pentru fiecare cazare efectuată prin intermediul lor. Așadar, în momentul în care un turist face o rezervare de cazare în România prin intermediul platformei Toplist.ro, nu se vor plăti taxe și comisioane – nici de către proprietate, nici de către oaspete.
În acest mod, unitățile de cazare înscrise pe această platformă pot oferi tarife mai mici de cazare turiștilor, reduse cu până la 30% față de tarifele pe care le pot oferi pe alte platforme de cazare care percep taxe. Eliminând taxele și comisioanele, echipa Toplist.ro s-a asigurat că ajută în mod concret la redresarea turismului românesc:
Toplist.ro susține turismul în România

Rezultatul? Hoteluri, pensiuni și apartamente listate pe Toplist.ro rezervate aproape în totalitate, indiferent de perioadă, turiști mai mulți și mai încântați de tarifele reduse, vacanțe mai multe petrecute în România. Toate acestea au fost făcute posibile prin decizia managementului platformei Toplist.ro de a renunța la taxele și comisioanele încasate pentru fiecare rezervare.
În plus, echipa Toplist.ro aduce și un grad de noutate în domeniul platformelor de rezervări online. În loc să înscrie orice unitate de cazare pe platformă, Toplist.ro vrea unicitate. Vrea să afișeze unități de cazare deosebite, care au un anumit grad de eleganță, care oferă turiștilor o experiență unică, de neuitat.
Așadar, această platformă nu își propune doar să ofere oportunități de cazare ieftină, ci să ofere cea mai bună oportunitate de cazare la cel mai bun preț posibil. Practic, turiștii care aleg rezervarea prin intermediul Toplist.ro beneficiază de o cazare unică, inedită, atent verificată, la un preț mult mai redus față de alte platforme de cazare. Pe platformă sunt disponibile în acest moment atât unități de cazare la mare, cât și unități de cazare la munte, iar zilnic se adaugă noi și noi proprietăți unice, deosebite, la un tarif de nerefuzat.
Vacanțe premium în România

Așadar, viziunea pe termen lung a managementului Toplist.ro este să demonstreze că oricine poate avea vacanțe premium în România, indiferent de buget. Secțiunea de blog turistic a platformei aduce în atenție frumusețea fiecărei zone turistice din România, iar secțiunea de rezervări de cazare online oferă camere premium la preț redus în acele zone.
Plaje incredibile sau stațiuni montane perfecte pentru o sesiune de ski? Moldova, Bucovina, Oltenia sau poate inima Transilvaniei? Apartament, cameră la pensiune sau poate o suită într-un hotel de lux? Orice cauți, orice preferi, în orice zonă, poți rezerva la cel mai prietenos preț pe Toplist.ro. Astfel, costurile pentru o călătorie în România se reduc considerabil. De acest lucru beneficiază atât turiștii, cât și unitățile de cazare care se luptă să își revină din criză.
Noi apreciem inițiativa celor de la Toplist.ro și treaba bună pe care o fac atât în promovarea turismului românesc de calitate în secțiunea de blog, cât și în crearea unei relații reciproc avantajoasă între clienți și unitățile de cazare.
Toplist.ro este o platformă cu capital 100% românesc, susținută din fondurile private ale echipei care a demarat proiectul. Momentan, compania nu înregistrează profit, singurul ei scop fiind ajutarea turismului românesc.
Posted in Turism Tagged with: rezervari de cazare online prin toplist.ro
Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă distractiv și interesant, care oferă un salariu mare, cu avantaje minunate, atunci acesta este locul potrivit pentru dvs.!
Fie că sunteți în căutarea unui loc de muncă independent sau a unui loc de muncă cu normă întreagă, iată un ghid rapid despre cele mai bune locuri de muncă din Europa. În cazul în care nu înțelegeți alta lb. în afara de romană vă recomandăm Instant Jobs, este în limba romană și este o punte de comunicare cu cele mai mari companii din întreaga lume inclusiv SUA unde sunt afișate zeci de mii de locuri de muncă în străinătate. Locuri de muncă instantanee vă permit să obțineți CV-ul, scrisoarea de intenție și alte materiale legate de locul de muncă în mâinile a mii de CV-uri, scrisori de intenție și alte materiale legate de locul de muncă în doar câteva secunde. Principalul beneficiu este că vă puteți finaliza rapid experiența de căutare a unui loc de muncă.
Locurile de muncă UK vă pot economisi timp și vă pot oferi o experiență mult mai ușoară de căutare a unui loc de muncă. Mulți oameni încep să realizeze valoarea locurilor de muncă afisate de la cei mai mari angajatori din UK. Pentru a vă ușura căutarea unui loc de muncă în Londra sau oricare alt oras din Marea Britanie, luați în considerare utilizarea locurilor de muncă afisate în On1.biz, creat pentru a vă conecta cu angajatorii reali.
EsPublicar.com este unul dintre cele mai noi website-uri cu locuri de muncă în Madrid, Barcelona si restul oraselor din Spania. Acestea oferă o varietate de beneficii persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în orasele spaniole, inclusiv un proces rapid de depunere a cererilor, un venit garantat și o mare flexibilitate.
Când călătoriți, este posibil să fiți pe mai multe sau mai puține dintre aceste liste. Ce se întâmplă când ai o slujbă care nu-ți permite să pleci în vacanță? Locurile de munca in Spania pot fi raspunsul la cum sa incepi o noua viata cu un job in tara unde sunt 314 zile insorite pe an.
Angajatorii germani sunt adesea destul de stricți în ceea ce privește programul lor de lucru și mulți angajatori chiar le interzic angajaților lor să aibă timp liber în vacanțe sau concedii. Deci, cum poate fi capabil un muncitor străin să găsească cele mai bune locuri de muncă? Răspunsul este simplu: Itmfa.com, 986 861 locuri de munca din Germania direct de la angajatori! Nu exista nicio barieră în ceea ce privește experiența, educația și angajarea.
Care sunt cele mai bune locuri de muncă din Franța? Pe plan economic, rata șomajului din Franța se situează la un nivel record de 8,6%, cu mult sub media OCDE de 3%. Tabelul de mai jos oferă un rezumat al celor mai atractive oportunități de angajare din Franța prezentate în Moncleroutlet-inc.net:
În lumea muncii, suntem inundați de liste nesfârșite de lucruri pe care angajatorii le caută la un potențial angajat. Fie ca esti pe la muncă sau în casă, mai ales în zilele scurte, poate este greu de imaginat ca poți gasi locuri de munca mai bune aproape instant. Urmariți articolele noastre, adaugam periodic noi portale recomandate pentru a localiza rapid locuri de munca în strainatate. Asta înseamnă că nu mai pierdem timp căutând pe internet locul de muncă perfect, căutând postul perfect sau căutând acel loc de muncă perfect în timp ce așteptăm să primim vești de la potențialii angajatori.
Cel mai mare beneficiu al locurilor de muncă afisate pe internet este că angajatorii sunt capabili să economisească bani din taxele de angajare și salarii, deoarece nu plătesc pentru resurse umane, beneficii sau spații de birouri.
Urmăriți cele mai noi pachete de recrutare lansate de Weryon România (www.weryon.eu) unde recrutarea se face cu ajutorul roboților AI (artificial intelligence) si efectele sunt cu adevărat revoluționare. Dacă pană în acest moment companiile risipeau pană la 9 mii de euro pentru localizarea unui angajat ideal Weryon oferă pachetul promoțional de 99 de dolari care promite și 4 CV depuse pe oră.
Experiența personală: „Am avut întotdeauna o problemă cu aplicarea pentru locuri de muncă. Cea mai mare dorință a mea e să trăiesc cât mai mult posibil, dar trebuie să știu că nu vreau să mor înainte de vreme. Întotdeauna m-am simțit atât de leneș când a venit vorba de aplicarea pentru locuri de muncă. Am simțit că dacă fac niște cercetări, aș putea obține slujba. Dar pur și simplu nu am putut găsi multe informații utile despre piața locurilor de muncă din țara mea. Nu numai că a fost greu să găsesc compania potrivită, dar nu au existat linkuri pe internet care să-mi ofere sfaturi sau sugestii. „
Posted in Afaceri, PR, Societate, Tehnologie, Turism Tagged with: cele mai noi locuri de muncă în străinătate, cele mai noi portale, locuri de muncă în străinătate, locuri de muncă în străinătate recomandate, realitatea locurilor de muncă în străinătate
Republica Dominicană este o destinație impresionantă de vacanță care cu siguranță te va cuceri dacă reușești să ajungi acolo. Dacă în trecut era un loc de vacanță exclusivist, accesibil adeseori numai vedetelor și celebrităților, în prezent agențiile de turism au grijă să construiască pachete de vacanță la prețuri rezonabile care pot să fie accesate de mai mulți oameni.
Foarte multe Oferte Vacanțe și Sejururi în Republica Dominicană sunt concepute în așa fel încât să beneficiezi de transport și cazare la prețuri decente pe care ți le poți permite. Dacă următoarea ta vacanță va fi în această locație exotică, trebuie să vezi neapărat câteva dintre cele mai importante atracții turistice.
Puerto Plata, locul în care a ajuns Columb
Puerto Plata este o destinație pe care nu trebuie să o ratezi dacă ajungi în Republica Dominicană. Vei fi impresionat de o regiune înconjurată de munți superbi, fiind locul în care a ajuns și Cristofor Columb și a fost de-a dreptul cucerit de acesta. Străzile și casele în stil victorian sunt o adevărată încântare, mai ales dacă ești dispus să parcurgi câteva trasee la pas.
Parcul Național insula Catalina
Insula Catalina este o insulă pustie care este foarte apreciată de turiști datorită plajelor cu un nisip alb, încântător. Pe această insulă ai posibilitatea de a face scufundări și de a te bucura de soare.
În Republica Dominicană poți înota cu delfinii
Dacă mergi în vacanță în Republica Dominicană, ai șansa de a înota alături de delfini, asta dacă vei face o mică excursie în Manati Park. Tot în această zonă pot să faci cunoștință cu tradițiile localnicilor pentru că vei avea șansa de a admira spectacole organizate de aceștia.
Plaje senzaționale ce merită văzute
Una dintre principalele atracții din Republica Dominicană o reprezintă plajele cu nisip fin și alb și apa mării care are o culoare ce pare desprinsă din filme. O destinație foarte căutată de turiști pentru că beneficiază de temperaturi ridicate și de plaje împânzite de palmieri este Punta Cana, locație care atrage milioane de oameni din toată lumea în fiecare an.
Vacanțele exotice se află pe lista tuturor persoanelor care călătoresc și cu siguranță nici tu nu faci excepție. Republica Dominicană este o destinație populară în toată lumea, asta datorită frumuseților sale și a experiențelor de care poți să ai parte odată ce ajungi acolo. Pentru a nu întâmpina probleme cu zborul și cazarea, cel mai bine ar fi să apelezi la serviciile unei agenții de turism care te va putea ghida și sprijini în tot acest proces, în așa fel încât vacanța ta să fie cât mai reușită.
Republica Dominicană are foarte multe de oferit și cel mai înțelept ar fi să îți organizezi sejurul din timp pentru a apuca să vizitezi cât mai multe dintre atracțiile turistice din zonă. Desigur, dacă vrei să te bucuri de o experiență autentică poți să te amesteci printre localnici și să începi să înveți cât mai multe despre tradiția și cultura acestora. În caz contrar, resorturile de lux îți stau la dispoziție cu toate facilitățile de care ai nevoie pentru a te relaxa complet.
Posted in Turism