Care sunt suplimentele nutritive care chiar contribuie la creşterea masei musculare?

Suplimentele nutritive te ajută să ții o dietă alimentară, să-ţi îmbunătăţeşti performanţele sportive sau să creşti masa musculară. Poți obține proteina de care are nevoie corpul tău, atunci când faci efort fizic susţinut, din alimente de origine animală sau vegetală, lactate, ouă, orez sau mazăre. Produsele de pudră proteică pot fi fortificate cu vitamine şi minerale, în special calciu. În cele ce urmează îţi prezentăm câteva suplimente care îi ajută pe sportivi să maximizeze masa musculară câştigată, concomitent cu pierderea de grăsimi.

Creatina

Creatina este recunoscută drept cel mai eficient supliment nutritiv pentru creşterea masei musculare şi a forţei. Element fundamental în sălile de culturism şi de fitness de performanţă, creatina poate dubla rezultatele exerciţiilor fizice simple. Ca să înţelegi beneficiile creatinei în organism trebuie să cunoşti rolul acidului adenozin trifosfat (ATP) din corpul tău. Acesta este un acumulator ce dozează energia celulară în funcţie de necesităţile metabolismului. Pe scurt, ATP controlează procesele care consumă energia. În mod normal, corpul tău are o doză de ATP suficientă numai pentru 8 până la 10 secunde de exerciţii fizice intense. După acest interval trebuie să aştepţi până ce organismul produce din nou acest acid pentru a reveni la aceeaşi intensitate. Practic, pentru un exerciţiu intens, consumi mai multă energie decât produce corpul, epuizând rapid ATP. Aici intervin suplimentele nutritive, care sporesc depozitele de fosfocreatină ale corpului, utilizate pentru a produce rapid un nou ATP chiar în timpul efortului de mare intensitate. În plus, creatina îmbunătăţeşte funcţia celulelor musculare şi ajută la dezvoltarea hormonului de creştere IGF-1. Se creează, astfel, noi proteine, ajungând la o nouă masă musculară.

Proteina din zer

Definirea muşchilor, creşterea performanţei sportive şi ducerea la capăt a exerciţiilor fizice intense se obţin mai uşor cu ajutorul suplimentelor nutritive din proteinele din zer. Un avantaj al acestui produs, faţă de cele de origine vegetală, este gama completă de aminoacizi pe care îi conţine. Dintre aceştia, cel mai important este leucina, aminoacid esenţial, responsabil cu dezvoltarea musculară la nivel celular. Suplimentele nutritive pe bază de proteină din zer se regăsesc în magazinele de profil într-o mulţime de prezentări. Sunt potrivite pentru exerciţii cardio, pedalat, alergări sau ridicarea de greutăţi. Unul dintre cele mai populare produse de nutriţie sportivă, zerul este rapid digerat şi absorbit de sistemul digestiv, ajungând în fluxul sanguin şi, de acolo, în muşchi. Rezultatele cele mai bune se văd în recuperare, proces pe care îl grăbeşte mult. Pentru o mai bună asimilare se recomandă adăugarea acestui supliment în alimente precum iaurtul sau untul de arahide cu conţinut bogat în grăsimi naturale.

Aminoacizi BCAA

În corpul tău există mii de proteine produse de aminoacizi. Pe unii îi creează corpul, în mod natural, alţii trebuie asimilaţi prin dietă. Din cei 9 aminoacizi esenţiali, trei sunt cu catenă ramificată (leucină, izoleucină şi valină), de unde şi acronimul BCAA (branched chain amino acid – aminoacizi în lanţ ramificat). Suplimentele nutritive BCAA ajută la creşterea masei musculare, calmează durerile musculare, reduc oboseala provocată de efort şi previn rupturile musculare.

Suplimentele nutritive de calitate ajută la creşterea masei musculare. Cu o singură condiţie: să rămână la nivel de supliment, adică să însoţească o alimentaţie sănătoasă, un regim de viaţă echilibrat şi un program constant de exerciţii fizice.

iunie 11th, 2020 by