Despre credinta si cainta

Credinta este un lucru optional in zilele noastre. Daca inainte toata lumea se ducea la biserica si toata lumea stia exact ca e un Dumnezeu si ca in ala trebuie sa creada, iata ca acum lucrurile s-au mai schimbat un pic. Acum avem parte de parastase facute in stil modern, de lipsa preotilor pe alocuri si de fapte de caritate ce nu mai au nevoie de aprobarea bisericii ori de binecuvantari.

Insa cum de a ajuns Biserica Orodoxa Romana intr-un astfel de declin? V-ati intrebat? Desigur, in epoca in care traim, ne este ceva mai usor sa distingem cele sfinte de cele stiintice, tocmai pentru ca acum avem parte de informatie. Aceasta informatie este la indemana tuturor. Tot ce trebuie sa faci este sa vrei sa stii, pentru ca vei gasi pe internet adevarate biblioteci virtuale. In anii trecuti, oamenii nu aveau parte un asemenea rasfat, astfel ca luau de bun tot ce auzeau de la preot, de la conducatorii de tara, de la vecinii care, de cele mai multe ori, cu buna stiinta sau nu, distorsionau adevarurile, dandu-le o alta fateta.

Odata cu epoca informatiei, oamenii au inceput sa-si ridice valurile de pe ochi si sa vada ca biserica nu este un cuvant neaparat congruent cu bunatatea sau credinta. Odata cu televiziunea si internetul, oamenii au aflat de cazurile de coruptie, de cazurile de pedofilie, de cele potrivit carora toata lumea plateste impozite la stat, numai biserica nu. Asadar, au inceput sa fie atenti si sa observe ca, desi biserica nu plateste impozite la stat, atunci cand te duci sa-ti faci parastasele, preotul iti va comunica si suma. Fara ca mai apoi sa iti dea vreo chitanta pentru serviciile oferite. Cu toate ca BOR-ul primeste subventii, primeste donatii, nu se simte atat de darnic incat sa oficieze slujba destinata parastaselor fara sa ceara vreun ban de la “client”.

Cam aici s-a produs declinul. Oamenii au inceput sa vada cum mai marii preotimii coboara din masini scumpe, se cazeaza la hoteluri de cinci stele, ca mai apoi, seara, sa se duca acasa, in vila parohiala ce ar face filmele cu printi, printese si castele sa para niste ghetouri.

Vina nu este a lui Dumnezeu, ci a mesagerilor lui. Vina nu este nici macar a oamenilor care aleg sa creada sau a celor ce aleg sa nu mai creada, ci repet, a mesagerilor lui Dumnezeu, care sunt si ei tot oameni. Oameni care se gandesc la profit si la cum sa imbogateasca mai repede.

Cum ar putea preotii sa se reapropie de oameni?

Renuntand la vechile obiceiuri si mizand pe bunatate. Biserica ar trebui sa fie o oaza de binefacere, de bunatate, de sprijin. Nu ar trebui sa fie improscata cu ura si cu preturi pentru anumite servicii. Pentru ca ceea ce nu inteleg in acest moment clericii este ca biserica este optionala si ca in timp ii vor pierde si pe cei putini care le-au ramas fideli.

Dumnezeu nu ar trebui sa fie profit, Dumnezeu ar trebui sa fie prietenul nostru, cel care e acolo, langa noi, cand nimeni altcineva nu e. In ce forma ar fi acesta. Iar preotii ar trebui sa fie drumul nostru catre Dumnezeu, acei oameni care ne alina suferinta in momentele grele, ca de exemplu cel al unei inmormantari, al unui parastas sau al unei pomeni.

Lumea evolueaza, si odata cu ea, si noi. Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la divinitate, ci doar sa intelegem ca si aceasta s-a schimbat. Nimeni si nimic nu este si nu va mai fi la fel. Este o realitate pe care trebuie sa invatam sa o acceptam.