Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
CISO Medical, clinică stomatologică de referință din București cu peste 18 ani de experiență, continuă să consolideze relația pe termen lung cu pacienții prin programul de fidelitate CISOPlus+.
Activ de câteva luni în ambele clinici, programul oferă beneficii clare și funcționează ca un sistem simplu, dar eficient, prin care pacienții sunt recompensați pentru fiecare etapă a tratamentului urmat.
CisoPlus+ a demonstrat că răspunde uneia dintre cele mai mari provocări ale pacienților români: accesibilitatea tratamentelor stomatologice de calitate. De la implementare, prin acest program unic, pacienții beneficiază de:
„Cu CISO Plus+, nu ești doar un pacient. Ești partenerul nostru”, declară Dr. Bogdan Licsăndroiu, coordonatorul clinicii CISO Medical. „Pe măsură ce tratamentele avansează, sistemul nostru înțelege mai bine nevoile fiecărui pacient, depășește obstacolele financiare și oferă cele mai bune soluții personalizate.”
CisoPlus+ este programul de loialitate prin care pacienții CISO Medical sunt răsplătiți pentru continuitate, încredere și implicare activă în propriul plan de tratament. Fiecare terapie efectuată și achitată integral aduce un număr de puncte de fidelitate, iar fiecare punct valorează 10 lei. Aceste puncte se aplică automat la viitoarele tratamente, pentru a reduce semnificativ costurile – în limita punctajului maxim admis pentru fiecare tip de serviciu.
Înscrierea este simplă, gratuită și se face în clinică, printr-o invitație transmisă de la recepție. Pacientul trebuie să aibă o adresă de e-mail activă și să își confirme datele personale. La înscriere, fiecare pacient primește 100 de puncte cadou și o consultație de specialitate gratuită.
Mai mult, cei care optează pentru achiziția unui abonament de 2000 de lei primesc 1000 de puncte suplimentare, utilizabile progresiv în cadrul tratamentelor, cu posibilitatea de plată în rate fără dobândă.
Programul oferă și alte oportunități de acumulare de puncte: de la respectarea programărilor, la recenzii pozitive, interacțiuni pe rețelele sociale sau recomandarea clinicii prietenilor. Punctele sunt valabile timp de 12 luni și, ca beneficiu suplimentar, pacientul primește înapoi 50% din punctele utilizate anterior, odată cu fiecare nou tratament efectuat.
CisoPlus+ înseamnă mai mult decât reduceri – este un angajament pe termen lung între medic și pacient, bazat pe transparență, predictibilitate și respect pentru fiecare etapă a tratamentului.
CISO Medical a identificat cele două mari obstacole în calea unui zâmbet perfect: costurile ridicate și lipsa de încredere în tratamentele stomatologice. CisoPlus+ abordează ambele provocări prin:
Indiferent de nevoia stomatologică, pacienții CISO Medical beneficiază de toate specializările dentare într-un singur loc, fără drumuri inutile sau transferuri între clinici. Echipa acoperă integral toate ariile medicinei dentare:
Fondată în 2007, CISO Medical este astăzi un reper în stomatologia din România, cu două clinici moderne în București, în sectoarele 3 și 6, și o echipă multidisciplinară coordonată de Dr. Bogdan Licsăndroiu. Filosofia noastră rămâne aceeași de la început: „Cunoștințele noastre stau în slujba pacienților”, iar acest principiu se reflectă în fiecare detaliu al activității noastre.
Ne-am construit reputația prin asumarea clară de a oferi tratamente stomatologice complete, din toate ariile medicinei dentare, la standarde internaționale. De la profilaxie până la intervenții chirurgicale complexe, pacienții beneficiază de soluții corecte, materiale sigure, și o echipă care lucrează coordonat pentru obținerea celor mai bune rezultate – totul într-un mediu cald, sigur și lipsit de presiune.
Fiecare pacient primește un plan de tratament personalizat, gândit pluridisciplinar, iar fiecare etapă a tratamentului este concepută cu responsabilitate, cu accent pe confortul și încrederea pacientului. Credem în tratamente echilibrate și accesibile, de aceea politica noastră de prețuri este construită pentru a oferi un echilibru corect între calitate, cost și durabilitate.
În egală măsură, ne-am implicat activ în sănătatea dentară a copiilor. Între 2019 și 2021, CISO Medical a fost parte din Programul Smile – Aparate ortodontice fixe, destinat copiilor din Municipiul București. În cadrul acestuia, peste 1200 de copii au beneficiat de planuri personalizate de tratament și au fost montate peste 800 de aparate ortodontice. De-a lungul anilor, mii de copii ne-au trecut pragul și au crescut sub îngrijirea noastră, cu zâmbete sănătoase și încredere.
Programul CisoPlus+ este disponibil pentru toți pacienții CISO Medical, noi și existenți, și continuă să câștige din ce în ce mai mulți adepți datorită beneficiilor concrete oferite.
Pentru mai multe informații:
Ciso Medical Bulevardul Iuliu Maniu
Adresa: Bulevardul Iuliu Maniu 14, București
Ciso Medical Bulevardul Burebista
Adresa: Bld. Burebista ,Nr. 1, Bl.D 15 ,Ap 71, Sector 3 , Bucuresti
Telefon: 0772 165 028 / 0721 208 884Website: https://cisomedical.ro/