Category: Publicitate

noiembrie 4th, 2021 by dwf

Aproape toți părinții adoră să-și vadă copiii purtând bijuterii delicate, ce le pun în valoare puritatea și inocența. În ciuda faptului că, până nu demult, accesoriile pentru cei mici erau considerate o adevărată extravaganță, în prezent piesele dedicate acestora au devenit un must-have. Micile domnișoare poartă cercei încă de la naștere, iar băieții au și ei parte adesea de cadouri sub formă de brățară sau lănțișor. Totuși, oricât de moderne și populare ar fi, bijuteriile pentru copii trebuie alese cu mare grijă. Componentele sunt ușor de ingerat, sistemul de închidere poate să nu prezinte siguranță, iar materialele le pot provoca micuților alergii sau iritații. Descoperă mai departe ce aspecte sunt importante atunci când cumperi bijuterii pentru copii.

Ține cont de tipul bijuteriilor

Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare atunci când vrei să le iei accesorii celor mici ține de tipul produselor. Practic, este esențial să-ți îndrepți atenția către modele de bijuterii pentru copii, special concepute pentru aceștia și să nu cumperi piese de la secțiunea pentru adulți. De ce? Pentru că, de exemplu, un lănțișor prea lung poate conduce la riscul de sufocare accidentală. Bijuteriile pentru copii nu trebuie să fie deranjante sau greu de purtat, ci trebuie să le permită micuților să se joace în voie și să se miște liber, fără să se simtă inconfortabil.

Ia în considerare materialul din care sunt realizate

Chiar dacă optezi pentru colecții dedicate copiilor, ai grijă să alegi și un material natural, care nu prezintă riscul de a genera iritații sau alergii. De regulă, accesoriile fabricate din aur, platină ori argint sunt de departe cele mai sigure pentru cei mici. Materialele precum nichelul, cuprul, cromul, plumbul, cadmiul sau aliajele de metale prețioase cu nichel pot fi dăunătoarea organismului fragil al celor mici. Pielea copiilor este mult mai sensibilă decât a adulților, ceea ce înseamnă că poate absorbi foarte repede substanțele periculoase. În plus, materialele alergene, deși folosite în combinație cu aurul sau argintul, pot crea iritații ori alte neplăceri.

Verifică sistemul de prindere al bijuteriilor

Atunci când cumperi diverse podoabe pentru copii trebuie să acorzi o atenție sporită sistemului de prindere. Este important ca încuietoarea să nu se desfacă ușor, pentru că există riscul pierderii bijuteriilor. Mai mult, sistemul de prindere trebuie să fie sigur și să nu le provoace răni copiilor. De pildă, în cazul cerceilor pentru bebeluși sau fetițe este indicat sistemul de prindere cu filet, care evită înțeparea accidentală. Brățările ori lănțișoarele nu trebuie să fie foarte strânse, pentru că pot împiedica circulația sângelui, dar nici să se închidă superficial deoarece se pot desface cu ușurință.

Alege accesorii potrivite pentru vârsta și sexul copiilor

Vârsta este unul dintre criteriile importante de care trebuie să ții cont la alegerea bijuteriilor. Dacă brățările sunt perfecte pentru orice vârstă, iar cerceii foarte căutați în rândul fetițelor, inclusiv cele nou-născute, lănțișoarele sau inelele sunt recomandate copiilor ceva mai mari. De asemenea, trebuie avut în vedere și sexul copiilor pentru că sunt accesorii care au un design special pentru micile domnișoare și culori pe măsură, care nu ar fi potrivite și pentru băieți.

Ai grijă la dimensiunea bijuteriilor

În mod normal, accesoriile ideale pentru copii sunt mici, compacte, confortabile și ușor de purtat. Pe lângă faptul că există riscul accidentării sau deteriorării bijuteriilor, piesele care nu au o dimensiune adecvată sunt inestetice și deranjante pentru copii.

Bijuteriile pot reprezenta o amintire neprețuită pentru cei mici. Însă, când vine vorba de achiziționarea anumitor accesorii destinate copiilor părinții trebuie să fie foarte precauți. Pe lângă modelul ales, este important să se acorde atenție și altor detalii semnificative, care pot face diferența între o bijuterie potrivită din punct de vedere estetic și calitativ și una care le poate dăuna copiilor.

Posted in Publicitate

octombrie 29th, 2021 by sorinv

 

Stim cu totii ca un telefon nou vine la pachet cu o responsabilitate enorma. Una dintre cele mai mari griji este aceea de a nu suferi accidente neasteptate si a fi distrus atat din punct de vedere estetic, cat si functional. Astfel ca, pentru a-i asigura un grad cat mai ridicat de protectie si a face fata cu brio socurilor la care ar putea fi expus, Prestige GSM iti vine in ajutor cu o serie de accesorii special concepute in acest sens. La noi vei gasi atat o multitudine de folii protectoare pentru sticla si display, cat si o gama variata de huse de protectie pentru iphone 8 cu ajutorul carora sa il mentii pentru cat mai mult timp intr-o forma ideala.

Descopera nenumaratele modele de la Prestige GSM

Ne dorim sa putem oferi produse pentru toate gusturile si preferintele. De aceea am conturat o gama foarte larga de modele si culori care, pe langa functia practica, sa contribuie si la un aspect estetic mul mai placut. De la nuante neutre, la cele pastelate, extrem de puternice sau chiar neon, la noi veti gasi intotdeauna cel putin o varianta care sa corespunda in totalitate criteriilor voastre de selectie.

Si selectia de modele si materiale indeplineste cele mai inalte standarde de calitate. Puteti opta atat pentru variante de 360 de grade, cat si pentru modele clasice, din silicon, sau plastic rezistent, care sa ofere siguranta indelungata impotriva celor mai puternice socuri.

Data fiind varietatea si versatilitatea ridicata a huselor de protectie pentru iphone 8 de la Prestige GSM, acestea pot deveni chiar un accesoriu pe care sa il integrati si sa il asortati cu tinutele dumneavoastra de zi cu zi.

Cumpara online sau direct din sediu

Pentru ca ne dorim sa fim disponibili pentru cat mai multi clienti, ne-am dezvoltat atat in mediul online, cat si in cel fizic. Astfel ca, pentru aceia care isi doresc sa testeze in prealabil produsul, pot veni direct in magazinul Prestige GSM. In plus, nu ne limitam doar la aria municipiului Bucuresti si prin intermediul sistemului online, reusim sa satisfacem clienti din intreaga tara.

Preturi promotionale si reduceri de neratat

La Prestige GSM va bucurati intotdeauna de cele mai bune preturi la intreaga gama de produse. Comercializam huse de protectie pentru iphone 8 in schimbul sumei standard de doar 85 de lei. De asemenea, pe site, dar si in magazin, veti gasi constant active reduceri masive sau oferte promotionale, care sa va ofere posibilitatea sa achizitionati mai multe huse la pret de una.

In plus, pentru a consolida o relatie bazata pe incredere si transparenta, oferim o garantie de pana la doi ani la toate husele Prestige.

Posted in Publicitate

octombrie 27th, 2021 by nemesu

Traficul aglomerat al marilor orase din tara, identificarea unui loc de parcare si stabilirea unei rute cat mai scurte pentru a ajunge la destinatiile propuse reprezinta probleme cu care majoritatea soferilor se confrunta. Mai mult decat atat, daca te afli in postura de vizitator intr-un oras, lucrurile pot deveni mai dificile decat te-ai fi asteptat. Sa luam drept exemplu Capitala. Stradute inguste, cu sens unic si o harta complexa. Cine s-ar descurca intr-un asemenea labirint cu care nu a mai intrat in contact pana la momentul respectiv? Ei bine, aici intervine rolul aplicatiilor mobile.

Citeste mai departe acest articol si afla care sunt aplicatiile de mobil care ar fi de mare ajutor oricarui sofer!

Find My Car

Dupa cum sugereaza numele acestei aplicatii, rolul ei este de a veni in sprijinul soferilor care nu isi mai amintesc locul in care au parcat masina personala sau, dupa caz, masina inchiriata. Probabilitatea de ratacire este mult mai mare intr-un oras aglomerat de masini, cu puncte de repere specifice in numar mic. Iata cum te poate ajuta aceasta aplicatie sa-ti gasesti masina simplu si rapid:

  • Harta iti arata care este cel mai scurt drum spre locul in care ai parcat masina;
  • Busola de destinatie te va ajuta sa parcurgi drumul corect pana la masina;
  • Luminarea pozitiei masinii prin intermediul functiei Puls Wavefront Radar;
  • Pseuodaradar reflectat de GPS – atunci cand te afli in centrul tintei radarului, elementul care simbolizeaza masina va straluci in momentul apropierii de raza radarului. Tot ce trebuie sa faci este sa te deplasezi pana cand iconita masinii se va situa in centrul radarului.

Waze

Gratie functiilor sale, Waze a devenit de-a lungul timpului o aplicatie din ce in ce mai populara in randul soferilor. Waze nu are rolul doar de a-ti indica ruta cea mai scurta, ci si informatii despre zonele cu traffic ingreunat, strazi blocate sau accidentele aflate pe drumul tau. In acest fel, reusesti sa economisesti minute bune si sa ajungi la destinatie in timp util.

Unul dintre principalele avantaje ale acestei aplicatii este reprezentat si de faptul ca poate fi utilizata indiferent de locul in care te afli. Drept urmare, te poti bucura de vacante in toata tara fara grija unui drum care sa-ti dea batai de cap.

Fuelio

Fie ca te raportezi la consumul generat de o masina inchiriata in Bucuresti sau la cel al autoturismului personal, este important sa stii care este valoarea medie a acestuia. De asemenea, daca ai la indemana cateva instrumente care sa te ajute sa optimizezi aceste costuri, cu atat mai bine.

Iata cum vine aplicatia Fuelio in sprijinul soferilor:

  • Memoreaza istoricul alimentarilor, atat din punctul de vedere al cantitatii, cat si din punctul de vedere al pretului;
  • Indica distantele parcurse si consumul aferent acestora;
  • Salveaza datele prin sincronizarea cu Dropbox si Google Drive;
  • Retine numarul kilometrilor parcursi.

Asadar, fie ca apelezi la servicii de inchirieri auto, fie ca esti soferul propriei masini, aceste aplicatii isi vor dovedi cu siguranta utilitatea, mai ales ca nu presupun costuri suplimentare. Nu mai astepta si descarca-le!

Posted in Publicitate

octombrie 25th, 2021 by sorinv

Piesa de baza in elaborarea proiectelor de constructie, releveul reprezinta ansamblul masuratorilor, calculelor, desenelor si reprezentarilor la scara a tuturor elementelor dintr-un proiect de constructii. Un astfel de plan este un factor esential in ceea ce priveste orice tip de interventie, renovare, amenajare sau restaurare, asupra unui apartament sau a unei case, indiferent de particularitatile sale.

Cunosti importanta releveului?

Dincolo de functionalitatea practica, acest element poate fi folosit si drept instrument de cercetare prin intermediul caruia se stabilesc chestiunile de baza ale unei lucrari, de la planul principal si tipologia lui,  la detalii despre spatiu si metoda de dispunere a segmentelor componente. In principal se realizeaza cu ajutorul unui laser care asigura un grad ridicat de precizie. Astfel ca rezultatele obtinute in urma aplicarii lor vor dispune de o calitate superioara si vor putea fi folosite la adevarata valoare.

In principal, importanta de baza a unui releveu interior pentru casa si aparatamente este aceea de a contura o documentatie cat mai elaborata despre un imobil asupra caruia urmeaza sa se realizeze anumite interventii tehnice, despre care nu se pot obtine date in alt mod. Indiferent de amploarea si complexitatea casei sau apartamentului vizat, reusim sa prelevam toate detaliile necesare demararii activitatilor specifice. De la numarul de camere, la materialele utilizate in constructii, elemente arhitecturale sau chiar pese de mobilier.

Standardul BOMA – punct de reper in procesul de relevare

Echipa Eurosurvey realizeaza astfel de servicii strict in baza standardelor BOMA, criteriu folosit ca principala metoda de masurare a tuturor spatiilor, peste tot in lume. Acesta are in vedere cladire de mari dimensiuni ale caror suprafete trebuie manageriate cat mai eficient in vederea minimizarii costurilor de interventie.

In ceea ce priveste utilizarea lui dincolo de era specializata, proprietarii actuali sau viitori, sau locatarii il pot folosi pentru a afla de ce suprafata dispune imobilul pe care urmeaza sa il achizitioneze sau inchirieze, pentru a putea avea o imagine mai clara asupra costurilor ce urmeaza sa le atribuie atat la momentul respectiv, cat si ulterior semnarii contractului.

Eurosurvey – cea mai buna alegere pentru relevarea caselor si apartamentelor

Furnizam solutii eficiente de topografie de peste 14 ani si am derulat cu succes sute de proiecte. Intreaga activitate o desfasuram in conformitate cu cele mai inalte criterii de calitate si precizie tocmai din dorinta de a furniza informatii concludente care sa faciliteze orice actiune ulterioara asupra imobilelor. Tot ceea ce face are ca scop final gestionarea cat mai eficienta a resurselor financiare, umane si de timp in vederea obtinerii unor rezultate spectaculoase.

Dispunem de o intreaga echipa instruita la cel mai inalt nivel si dotata cu echipamente de ultima generatie care sa asigure calitate desavarsita in executarea masuratorilor necesare. Astfel ca indraznim sa garantam succesul oricarui proiect in care suntem implicati.

Posted in Publicitate

octombrie 20th, 2021 by razvan

Un fotograf priceput care aduce multumire deplina clientilor este recomandat intotdeauna cu incredere si altor persoane. In caz contrar, acesta nu si-ar putea forma un renume in domeniu, pentru ca oamenii au nevoie de certitudinea ca fotografiile de la nunta se vor ridica la cel mai inalt grad de profesionalism. Daca vrei sa mergi la sigur, apeleaza si tu la un fotograf nunta Suceava si convinge-te de toate avantajele oferite. 

Ziua nuntii este una dintre cele mai importante zile din viata noastra de aceea trebuie tratata cu maxima seriozitate. Atunci cand alegi fotograful de nunta trebuie sa fii sigur ca toate momentele importante ale serii vor fi imortalizate in imagini exact asa cum iti doresti. 

Read more of this article »

Posted in Publicitate

tabla magnetica
octombrie 15th, 2021 by ramona

Odata cu trecerea anilor, tabla magnetica a devenit din ce in ce mai populara in salile de curs, fiind foarte apreciata de elevi si de studenti. Aceasta se poate gasi in dimensiuni variate si faciliteaza activitatea atat in salile de curs si in aule, cat si in laboratoare. De asemenea, este un instrument versatil care se poate utiliza in numeroase moduri.

Iata de ce fiecare sala de curs ar trebui sa aiba in dotare acest instrument de lucru ingenios disponibil si in oferta Viamond.ro!

Este un obiect didactic cu multiple functionalitati

Pe langa faptul ca se poate utiliza pentru scris, tabla cu vopsea magnetica poate fi folosita ca avizier sau ca organizator. Aceasta poate fi fixa (cand este prinsa pe un perete) sau mobila (cand este sustinuta de un sevalet).

Este usor de sters si de intretinut si, daca se va utiliza corespunzator, se pastreaza in stare impecabila o perioada considerabila de timp.

In varianta alba, tabla magnetica asigura suprafata perfecta pentru proiectia imaginilor, a filmelor si a diapozitivelor. Astfel, cadrele didactice nu vor mai avea nevoie de ecrane albe pentru proiectii!

Elimina riscul alergiilor

Intrucat pe aceasta tabla se scrie cu markere si nu cu creta, profesorii si parintii nu mai au de ce sa isi faca griji in ceea ce priveste praful sau factorii declansatori de alergii. Totodata, markerele se pot sterge usor si elegant cu o carpa umeda si, astfel,

s-a terminat si cu buretii imbacsiti cu praf de creta care trebuie spalati in fiecare recreatie!

Este un avizier extrem de practic

Daca ai achizitionat o astfel de tabla pentru a o utiliza ca avizier al clasei, ai facut una dintre cele mai bune alegeri! Aceasta va putea fi utilizata pentru a scrie mesaje cu markerele, dar si pentru a posta flyere, fotografii, grafice, memento-uri sau anunturi printate. Fixate cu un magnet, acestea vor ramane pe pozitie, astfel ca nu mai exista riscul sa zboare sau sa treaca neobservate!

Este durabila si rezistenta

Tabla magnetica se poate gasi in mai multe culori si, spre deosebire de tabla clasica, este mai usor de intretinut si mai durabila. Utilizata corect, aceasta poate fi folosita fara probleme multi ani la rand, fara semne de uzura sau de demagnetizare.

Realizata din sticla calita (care este de pana la patru ori mai dura decat sticla obisnuita), tabla magnetica asigura o suprafata perfect neteda si rezistenta la zgarieturi.

Faciliteaza utilizarea sistemelor complexe de predare

Tabla cu vopsea magnetica este un real ajutor pentru punerea in practica a metodelor si stilurilor diverse de predare. Profesorii pot combina armonios textele cu elementele grafice si pot aborda metode creative de predare care vor atrage mai eficient atentia elevilor si a studentilor.

Se sterge impecabil

Un alt motiv pentru care merita sa iei in considerare achizitionarea acestei table pentru o sala de curs este faptul ca se sterge perfect! Suprafata ei este perfect neteda si nu are zone poroase, asa cum se intampla cu tablele traditionale. De aceea, stergerea markerelor se va face foarte usor si eficient cu o carpa umeda si, de fiecare data, tabla va ramane perfect curata!

Pune accent pe calitate si doteaza-ti sala de curs cu o tabla magnetica! Este o investitie inteligenta pe care te vei putea baza mai multi ani si care va atrage atentia elevilor tai, exact ca un pol magnetic!

Posted in Publicitate

octombrie 1st, 2021 by dwf

Incalzirea locuintei tale este o cerinta obligatorie, iar in acest sens nevoile membrilor familiei tale pot fi diferite. Pentru a acoperi fiecare cerinta in parte este nevoie sa ai in vedere alegerea unui sistem de incalzire potrivit. Iata ce astfel de sisteme poti alege si de ce alte produse vei mai avea nevoie pentru a acoperi cerintele de confort ale tuturor membrilor familiei. 

Centrala termica pe peleti

Daca vrei o solutie de incalzire care sa fie pe placul tuturor, atunci poti alege o centrala termica pe peleti. Ecologica si cu consumuri destul de mici, centrala termica pe peleti este solutia pentru care opteaza beneficiarii care locuiesc la casa, in zone urbane sau rurale. Vei avea nevoie doar de peleti din rumegus pentru foc, insa pe acestia ii vei putea gasi cu usurinta in magazine specializate. 

Centrala termica pe peleti este un real ajutor atunci cand nu exista racordare la gaze, fiind total independenta de acestea. Faptul ca peletii pot fi cumparati gata pregatiti este un mare avantaj, deoarece, spre deosebire de centralele termice cu alimentare cu lemne, nu mai este necesara pregatirea combustibilului solid. Acestia sunt deja gata pentru a-i utiliza, reducand astfel volumul de munca si timpul investit pentru incalzirea locuintei. 

Centralele termice pe peleti automatizeaza procesul de aprindere, iar unele tipuri de centrale folosesc chiar automatizari prin intermediul panourilor de comanda prin care poti seta chiar si temperatura dorita in interiorul camerei. 

Centrala termica pe gaz

Centralele pe gaz sunt solutii eficiente pentru incalzire in orice context. Fie ca locuiesti la casa sau la bloc, centrala termica va functiona fara a fi nevoie sa intervii tu asupra ei. Centralele pe gaz sunt alimentate la reteaua de distributie cu gaz, iar in acest sens sunt necesare unele verificari si autorizatii. Totusi, din majoritatea punctelor de vedere, centralele termice pe gaz sunt unele dintre cele mai avantajoase. 

Centralele pe gaz ofera randament termic si eficienta, iar costurile nu sunt foarte mari. Pentru a obtine temperaturile dorite, fara a programa centrala de fiecare data, poti folosi un termostat, pe care il vei putea seta sa porneasca centrala oricand ai nevoie de o temperatura mai mare sau mai scazuta. 

De asemenea, la anumite intervale de timp este necesar sa realizezi revizii la nivelul centralei termice pe gaz, pentru a preveni eventualale defectiuni la centrala termica si a te asigura ca aceasta functioneaza in parametri optimi. 

Centralele termice pe lemne

Lemnul este un combustibil ecologic, la fel ca si in cazul peletilor, insa pentru a incalzi locuinta este nevoie de o investitit suplimentara, anuala. Lemnul este un combustibil destul de scump, iar pe langa costurile de achizitie vei avea si costuri de manipulare si transport, dar si costuri care tin de taierea lemnului la dimensiunea necesara pentru alimentarea centralei termice.

Pentru a putea alimenta centrala cu lemne este nevoie sa depozitezi lemnul in locuri uscate, deoarece in caz contrar iti va fi greu sa intretii arderea. 

Sisteme de incalzire in pardoseala

Aceste tipuri de sisteme de incalzire sunt foarte utile si eficiente si iti ofera un grad ridicat de confort. Functionand pe baza de energie electrica, sistemele de incalzire in pardoseala se incastreaza la nivelul sapei, putand fi chiar si izolate. Nu trebuie sa iti faci griji cu privire la temperatura resimtita la nivelul picioarelor, deoarece aceasta va fi una potrivita. 

Sistemele de incalzire in pardoseala reprezinta insa o investitie destul de mare, care se amortizeaza treptat. Vei avea nevoie de cutii distribuitoare, dar si de montaj specializat, deoarece aceste tipuri de sisteme sunt destul de dificil de montat in regie proprie. 

Fiecare tip de sistem de incalzire ofera confort si eficienta termica, asa ca acum poti alege ceea ce crezi ca se potriveste cel mai bine casei si nevoilor familiei tale. Ia in calcul fiecare avantaj si ofera-le membrilor familiei tale confotul termic dorit. 

Posted in Publicitate

bucatarii profesionale
octombrie 1st, 2021 by ramona

Pe langa arta prepararii mancarurilor si adaugarii ingredientelor potrivite, succesul chefilor din marile restaurante ale lumii mai are o explicatie: ei au mereu la dispozitie cele mai bune echipamente pentru bucatarii profesionale.

La noi in tara, compania Fresco Expert s-a afirmat constant in acest domeniu, oferindu-le antreprenorilor romani din domeniul HoReCa cele mai bune solutii pentru bucatarii profesionale timp de mai bine de 25 de ani.

Experienta acumulata in tot acest timp si reactiile clientilor au permis selectarea celor mai bune produse, oferite de branduri internationale de renume, de care se declara incantati cei mai talentati bucatari din Romania.

Cele mai importante echipamente pentru bucatarii profesionale

Daca sunteti proprietarul sau administratorul unui restaurant, al unei cantine sau al oricarui alt tip de unitate de administratie publica, echiparea bucatariei incepe cu achizitionarea unor masini de gatit si plite. In magazinul online Fresco.ro, astfel de produse se gasesc la preturi corecte din punctul de vedere al raportului pret-calitate, de la producatori de renume.

La fel de importante sunt grillurile profesionale, care garanteaza cele mai inalte standarde posibile de gatire si cele mai bune rezultate, pe masura exigentelor celor mai pretentiosi clienti.

Friteuzele profesionale au o structura robusta din otel inox, fiind deosebit de rezistente si cu o durata de viata indelungata. In functie de necesitati, puteti sa optati pentru produse simple sau duble, pe gaz sau electrice, de banc sau cu suport inchis.

Masinile de fiert paste, numite si bolitoare, asigura prepararea rapida a pastelor, dar pot fi folosite si pentru orez sau pentru legume. La randul lor, tigaile basculante asigura pregatirea rapida a unor cantitati mari de mancare. Ele au capacitati mari si pot fi electrice sau alimentate cu gaz.

Bineinteles, atunci cand vine vorba de bucatarii profesionale, de cea mai mare importanta sunt cuptoarele. In oferta intra cuptoare multifunctionale, cuptoare cu gatire accelerata, cuptoare de pizza sau de patiserie.

Amanuntele fac diferenta

Pe langa echipamentele mari si folosite frecvent, Fresco Expert va ofera si o serie de accesorii si echipamente de mici dimensiuni, care completeaza liniile de bucatarie.

Este vorba despre deschizatoare de conserve, prese pentru hamburgeri, perii pentru grill sau cosuri pentru bolitor de paste. Un zdrobitor de paste, un ascutitor manual pentru cutite, un termometru cu infrarosu, sorturi sau chiar manusi de zale de diferite dimensiuni se pot dovedi, de asemenea, de mare folos pentru diferitele persoane care lucreaza intr-o bucatarie.

Este disponibila, apoi, o gama diversa de matrite pentru diferite tipuri de paste, precum fettuccine, caserecce, cannellone, fusilli, pappardelle, gnocchi, bucatini, maccheroni, capelli d’angelo, spaghetti, taglialini sau spaghetti chitarra.

Pe langa mancare, savurarea unei cafele reprezinta elementul care incununeaza cu adevarat o masa reusita. Prin urmare, este normal sa achizitionati cele mai bune aparate profesionale pentru cafea. Sunt disponibile echipamente de toate felurile: traditionale, cu filtru sau super automate, oferind toate aceeasi savoare inconfundabila a licorii negre de cea mai buna calitate.

Echipamentele provin de la Electrolux Professional, Franke Coffee Systems, MCE Astoria, sau Virtus Group GmbH, unele dintre cele mai apreciate branduri de pe aceasta piata la nivel international.

Daca doriti cele mai bune solutii pentru bucatarii profesionale, vizitati cu incredere magazinul online Fresco.ro! Cei mai cunoscuti bucatari din Romania se bucura de aceste produse de mai bine de 25 de ani!

Posted in Publicitate Tagged with:

septembrie 29th, 2021 by nemesu

Achizitionarea de echipamente electronice engros este un lucru pe care il puteti avea in vedere. Optand pentru aceste echipamente, veti lua o decizie buna si veti vedea ca ele isi vor face foarte bine treaba. Exista cateva lucruri pe care trebuie sa le aveti in vedere atunci cand vine vorba despre produsele engros. Tinand cont de aceste lucruri, veti fi siguri de faptul ca acestea sunt alegerea cea mai buna pentru voi.

Este bine sa alegeti echipamente electronice engros?

Alegand aceste echipamente electronice engros, veti lua o decizie buna si va veti bucura de o multime de avantaje daca veti face acest lucru. Veti vedea ca afacerea voastra va avea de castigat daca veti tine cont de aceste echipamente. Veti obtine o reducere mai mare optand pentru aceste echipamente. De asemenea, optand pentru produsele engros, veti avea parte si de numeroase economii. Va fi si rentabil sa va achizitionati aceste produse de calitate, iar pretul va fi cu siguranta avantajos din acest punct de vedere.

Este bine asadar sa tineti cont de aceste echipamente electronice engros. Nu va trebui in acest fel sa va mai faceti griji cu privire la stocurile pe care le aveti. Nu veti avea dificultati in a achizitiona produsele dorite in cel mai scurt timp si cu siguranta va veti bucura de acestea. Veti vedea ca este mult mai rentabil sa aveti in vedere aceste produse si le veti aprecia foarte mult. Economiile pe care le veti face, nu vor intarzia sa apara si astfel, va veti bucura de sume din ce in ce mai mari de bani. Este asadar o idee foarte buna sa aveti in vedere aceste produse engros. Ele vor fi solutia ideala pentru voi din toate punctele de vedere.

Optand pentru aceste produse, veti reusi si sa scapati de unele taxe de livrare. Acest lucru este foarte important pentru ca veti putea face unele economii aditionale. Nu va mai trebui sa comandati aceste produse de multe ori si tot ce va trebui sa faceti va fi sa le comandati intr-o cantitate mai mare doar o singura data. In acest fel, nu va veti mai face griji cu privire la la lipsa stocurilor si astfel, veti avea de castigat si din acest punct de vedere.

Achizitionarea produselor vrac este un alt lucru important si din punctul de vedere al economisirii timpului. In acest fel, veti face de mai putine ori cumparaturile dorite. Nu va mai trebui sa faceti aceste cumparaturi de fiecare data si va veti putea concentra doar pe aspectul economisirii, precum si a obtinerii de bani in plus. Este asadar o idee foarte buna sa va orientati catre aceste produse de calitate si veti vedea ca veti avea de castigat.

Achizitionand produse la vrac, veti economisi si din punctul de vedere al ambalajelor. Acestea nu vor mai avea o multime de ambalaje. Veti putea face in acest fel si un bine mediului inconjurator, de aceea produsele acestea sunt solutia cea mai buna. Este asadar o idee excelenta sa alegeti aceste produse ideale.

Posted in Publicitate

dulap metalic
septembrie 23rd, 2021 by ramona

Un dulap metalic este o piesa de mobilier versatila, care poate depozita diferite unelte si scule, medicamente sau substante periculoase, obiecte de curatenie, desene sau harti. Exista numeroase motive pentru care aceasta solutie este preferata in tot mai multe spatii de birou.

Avantajele oferite de un dulap metalic

Un astfel de produs disponibil si in oferta Office Class ofera o rezistenta deosebita la tot felul de socuri si lovituri, precum si la apa si foc. De aceea, durata sa de viata este mult superioara celei pe care o au obiectele de mobilier realizate din lemn, pal, plastic sau orice alte materiale.

De asemenea, aceste piese de mobilier sunt relativ usor de curatat si de intretinut. Nu necesita un efort deosebit si nici solutii de curatare pretentioase si cu potential alergen. De altfel, sunt prietenoase cu mediul si datorita faptului ca in fabricarea lor nu sunt folosite materiale chimice.

Metalul este, evident, mult mai puternic decat alte materiale, ceea ce permite o folosire la potential maxim a fiecarui spatiu de depozitare. Daca optezi pentru o astfel de solutie, nu trebuie sa te temi nici macar un singur moment ca un sertar sau o cutie nu ar face fata greutatii.

Un alt avantaj neasteptat consta in faptul ca aceste produse beneficiaza uneori si de dotari surpriza, care se pot dovedi extrem de utile, in cele mai diferite imprejurari. Iata cele mai interesante astfel de oferte, asa cum le poti gasi in magazinul online Officeclass.ro!

Dotarile surpriza ale fiecarui tip de dulap metalic

In functie de scopul pentru care a fost creat, fiecare obiect de mobilier conceput din metal le ofera utilizatorilor o serie de beneficii, prin modul in care este conceput si prin dotarile suplimentare.

Astfel, un dulap metalic pentru scule, realizat din tabla de otel cu o grosime de 7 milimetri, dispune de 3 sertare care pot fi extrase 100%, cu capacitate portanta de 75 de kilograme. Exista si un raft cu capacitate portanta de 110 kilograme. Beneficiaza, de asemenea, de incuietoare cu inchidere in trei puncte.

Un alt produs de cea mai buna calitate este un dulap metalic cu trei rafturi si seif. Constructia este sudata din otel cu peretii dubli si este prevazut cu 3 polite reglabile pe inaltime. Are sistem de inchidere sus-jos si o incuietoare cu doua chei, iar seiful metalic este prevazut, la randul sau, cu o cheie. Greutatea maxima suportata de fiecare polita este de 35 de kilograme.

Un dulap pentru obiecte de curatenie este inzestrat cu spatiu special pentru mop si galeata, precum si pentru matura, pe soclu. In partea interioara a usii este prevazut cu o oglinda. Usa dublu ranforsata este dotata cu fante de aerisire in partea inferioara, cu un sistem de inchidere sus-jos in trei puncte, precum si cu porteticheta. Greutatea maxima suportata de polita este de 40 de kilograme, in conditiile in care intregul obiect cantareste doar 28 de kilograme.

Viziteaza magazinul online Office Class si vei putea alege acel dulap metalic care se potriveste cel mai bine preferintelor si nevoilor tale! Vei beneficia de rezistenta la socuri, durabilitate in timp, o capacitate de depozitare sporita si te vei bucura si de dotarile suplimentare!

Articol realizat de www.iagency.ro

Posted in Publicitate Tagged with: