Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
Alex & The Fat Penguins lansează „Omul Fără Zei”, un manifest pentru tinerii care învață să trăiască liber, fără ego.
Într-o epocă în care rețelele sociale și tehnologia scot în evidență egoul tinerilor și îi fac să se simtă precum niște „mici Dumnezei”, trupa de rock alternativ Alex & The Fat Penguins lansează piesa „Omul Fără Zei”.
Noul single marchează debutul colaborării cu Media Pro Music și este un manifest al tinerilor care vor să descopere lucrurile autentice în viață, în ciuda tuturor riscurilor care vin la pachet.
„Și chiar dacă am cazierul curat, trăiesc într-o lume în care mă simt vinovat […] Și chiar dacă plâng, sunt un optimist, o să-mi răscumpăr sufletul meu corporatist”, spun versurile piesei „Omul Fără Zei”, un cântec dedicat celor care vor să trăiască liber.
Filmat la sfârșitul lunii martie, pe un acoperiș de deasupra Bucureștiului, videoclipul piesei Alex & The Fat Penguins îi are protagoniști nu numai pe membrii trupei, ci și pe prietenii lor cei mai buni. Una dintre aparițiile spectaculoase este cea a congolezului Hismail Mayouma, prieten al liderului trupei, Alex Coțofan, care a venit special de la Paris pentru această filmare. Cei doi se cunosc de mai bine de 5 ani, din perioada rezidențiatului.
„Conceptul de „om fără zei” reprezintă forța și determinarea de a putea să ne alegem voluntar drumul în viață, chiar dacă asta poate contraria destinul. Un om fără zei este cel care are curajul de a avea libertatea absolută și să accepte responsabilitățile pe care le capătă odată cu aceasta – chiar dacă poate suna un pic paradoxal.
Aplicând CV-ul la mai multe clinici din Paris, era obligatoriu să am cazierul curat, și-l am! Dar totuși mă simteam vinovat… mă simt vinovat de fiecare dată când văd nedreptate în jur, iar în ultimul timp avem parte de destulă, și totuși rămân optimist.
Chiar dacă leul este regele animalelor, taurii dau dovadă de un curaj extraordinar și, acolo, în mijlocul lor fiind, reușesc de multe ori să scape. Așa este și omul fără zei: în mijlocul problemelor pe care le întâlnește în viață, le înfruntă, se rănește, dar rămâne în picioare.
Nu știu dacă sunt „omul fără zei” despre care vorbesc, dar fiecare zi e o luptă cu mine însumi în care mă eliberez de câte un zeu.”, spune Alex Cotofan despre piesa pe care tocmai o lansează.
Videoclipul a fost regizat de Denis Simonov iar operator de imagine a fost Eugen Deadikov, un duo din Chișinău, cu care Alex & The Fat Penguins a mai colaborat și în trecut.
Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ care s-a făcut remarcată în zona indie pentru versurile inteligente, dar și pentru umorul și versatilitatea videoclipurilor.
Liderul și solistul trupei, Alex Coțofan, s-a născut la Chișinău, a crescut în București, iar în prezent face naveta între Paris, unde lucrează ca medic stomatolog, și capitala României, unde își hrănește pasiunea pentru rock-ul indie.
„Continua învățare te stimulează și te inspiră în a găsi versuri și filosofii. Medicina îți oferă ocazia asta pentru că e foarte vastă și trebuie să înveți mereu. De asta cred că, pentru mine, muzica se îmbină cu medicina. Vin în România să-mi hrănesc pasiunea. În Franța compun în studio, dar aici cânt.”, povestește Alex Coțofan despre felul în care se îmbină meseria sa de bază, medicina, cu pasiunea pentru muzică.
„Omul Fără Zei” este cel de-al treilea videoclip lansat de trupa Alex & The Fat Penguins în acest an, după „Just a Fool” – piesă care încă domină playlisturilor posturilor de nișă, și „Regele și Dragonul”, un cântec care vorbește despre determinarea și disciplina necesare pentru atingerea țelurilor.
Încă din timpul liceului, Alex Coțofan și-a format propria trupă rock, în care a cântat timp de 6 ani. S-au evidențiat prin concertele din deschiderea turneului național Phoenix – Baba Novac.
În noiembrie 2013, după ce drumul lui se desparte de cel al bandului 15 grade, Alex lansează solo piesa „Mars”, care ajunge pe radiourile mari din Republica Moldova.
Trei ani mai târziu, Alex pune bazele proiectului Alex & The Fat Penguins.
Anul trecut, în mai, a lansat la Clubul Țăranului videoclipul „The anatomy of my soul”, un desen animat realizat de echipa talentată de la Pixel Studio – un studio din Chișinău, specializat pe animație 2D/3D pentru film și publicitate.
În 2016, Alex Coțofan ne-a prezentat și piesa „Broken Heart in a Motel”, pentru videoclipul căreia a colaborat cu prietenii de la The dAdA.