Cum ar trebui să decurgă o lecție de meditații la matematică?

            Dacă este prima ședință, atunci se impune o evaluare sumativă a elevului. În cele două ore de meditații, profesorul trebuie să-i testeze cunoștințele acumulate pe tot parcursul ciclului gimnazial, prin exerciții variate atât ca grad de dificultate, cât și din punct de vedere al diversității materiei. În urma acestei evaluări, se vor stabili pașii care trebuie parcurși în perioada următoare, pentru a pune bazele unei colaborări de succes și a obține un rezultat pozitiv la examen.

            Dacă numărul lacunelor descoperit este unul destul de mare, atunci pentru consolidarea cunoștințelor de bază se vor aloca, în consecință, un număr de ședințe pe măsură. De asemenea, și timpul necesar asimilării tuturor informațiilor va fi proporțional cu aceste lipsuri. Și asta pentru că sunt două lucruri total diferite: unul, la nivelul elementar, când urmărești, în primul rând, consolidarea cunoștințelor de bază și fixarea materiei, iar altul, când scopul este obținerea unor performanțe mai mari, elevul venind deja cu o bază de cunoștințe destul de solidă.

            Tema nu ar trebui să lipsească sub nicio formă, pe tot parcursul meditațiilor, ea având rolul de a fixa cunoștințele elevului pe o perioadă nedeterminată. Simplul fapt că meditatorul explică pe înțelesul elevului nu este suficient ca materia să fie sedimentată. E nevoie de lucru și efort continuu individual, ca noțiunile teoretice și metodele de calcul să fie păstrate în timp. Tema trebuie să fie adaptată nivelului actual de înțelegere al elevului și volumul de lucru să fie pe măsură. Două exerciții date ca temă nu ajută mai deloc elevul să evolueze, iar la cealaltă extremă, el nu va mai avea timp să se ocupe și de celelalte materii sau să aibă puțin timp liber și pentru relaxare.

            Nivelul de dificultate în cadrul lectiilor de matematica trebuie să crească gradual, pe măsură ce feedback-ul primit de la elev din temă este unul din ce în ce mai pozitiv. Până nu se fixează suficient de bine noțiunile de bază, nu are sens să se treacă la nivelul următor. Mai mult, scurte recapitulări și evaluri succesive la fiecare final de subcapitol sunt utile pentru asigurarea că nu au mai rămas lucruri neclarificate.

            Cât despre explicațiile primite, acestea trebuie să fie sub formă de indicii, (cel mult, idei de rezolvare), nicidecum ele nu trebuie să vizeze rezolvarea completă a problemelor de matematică. Elevul trebuie să își dezvolte abilitățile de calcul, iar acest lucru se întâmplă doar dacă meditatorul îl încurajează în acest sens. A-i rezolva tema elevului nu îl ajută pe acesta cu nimic, nici din punct de vedere al progresului cu materia, dar nici nu îi redă acestuia încrederea de sine, atât de necesară dezvoltării sale personale.

decembrie 28th, 2021 by