SRL sau PFA? Care ți se potrivește?

infiintare firma

Te bate gândul să îți deschizi o firmă, dar nu știi care formă de organizare ți se potrivește? Nu ești singurul care se confruntă cu această dilemă. Majoritatea antreprenorilor la început de drum întâmpină această situație. La fel cum se procedează pentru luarea oricărei decizii în viață, mai întâi de toate trebuie puse în balanță atât avantajele celor două, cât și dezavantajele. Când vine vorba despre infiintare firma trebuie să fi sigur pe decizia pe care o iei și întotdeuna să fie în avantajul necesitășilor și planului tău. În cele ce urmează îți vom prezenta câteva dintre cele mai importante aspecle ale celor două forme de organizare pentru a te ajuta să alegi corect ceea ce se potrivește ideii tale de afacere.

Iată ce trebuie să știți dacă doriți infiintare SRL sau societate cu răspundere limitată! În primul rând, această formă de organizare este cea mai răspândită datorită răspunderii limitate a asociaților, sunt ținuți responsabili pentru obligațiile societății în limita aportului lor. De asemenea, un alt aspect important este reprezentat de faptul că valoarea capitalului social este foarte mică, minimul cerut prin lege este de 200 de lei, iar capitalul este împărțit în părți sociale egale. Acestea din urmă nu pot fi mai mici de 10 lei. Mai trebuie precizat faptul că un SRL poate fi constituit de un asociat unic, numărul maxim fiind de 50 de asociați și administratori, asociații putând fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice.

infiintare SRL

Cât despre înființare PFA (Persoană Fizică Autorizată) trebuie să cunoașteți următoarele aspecte importante: durata acțiunii de înființare poate dura de la  3 la 5 zile lucrătoare, interval disponibil din momentul în care dosarul este pregătit. De asemenea, PFA-urile au două variante de impozitare, respectiv în sistem real și pe normă de venit. Este bine de știut că înainte de a demara procedeul de înființare să aveți în vedere dacă activitatea dumneavoastră este încadrată ca normă de venit, în cazul în care doriți să optați pentru varianta de impozitare pe normă de venit. Un alt aspect interesant este faptul că, în general, numele PFA este dat după numele persoanei fizice. În cazul în care numele respectivelor persoane sunt des întâlnite se utilizează în denumiere inițialele părinților. Realizând o analiză comparativă între cele două forme de organizare, recomandarea specialiștilor este ca antreprenorul să aleagă în funcție de baza necesităților personale ale afacerii pe care dorește să o pună pe picioare.

PFA

Dacă v-ați făcut o imagine în ansamblu sau dacă v-ați hotătât asupra uneia dintre cele două forme de organizare, toate informațiile necesare de care aveți nevoie în continuare vă stau la dispoziție la un click distanță. Pe Fabrica-de-Firme.ro găsiți toate răspunsurile la întrebările pe care le aveți. Când vine vorba de afacerea dumneavoastră, nu ezitați să apelați la specialiști, deoarece aceștia sunt cei mai în măsură pentru a vă oferi consultanță în permanență și de a vă ajuta să vă îndepliniți visul.

mai 13th, 2020 by