Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
Chiar dacă te afli la început de drum și vrei să îți găsești locul în lumea afacerilor, optimismul trebuie să primeze deja în fața tuturor celorlalte gânduri. Ca viitor antreprenor trebuie să ai o imagine de ansamblu asupra principalilor pași de urmat atunci când vrei să-ți deschizi o afacere, în orice domeniu ar fi ea.
Primul pas pe care un antreprenor îl face în mediul afacerilor este să-și înființeze o firmă. Cea mai răspândită formă de organizare a firmelor este SRL-ul, adică o societate cu răspundere limitată reprezentând totodată una dintre cele mai sigure variante de organizare pentru asociați. Siguranţa în cazul societăţilor tip SRL este dată de faptul că asociaţii (persoane fizice) unei astfel de firme vor fi răspunzători în caz de insolvenţă doar cu patrimoniul firmei şi capitalul social pe care l-au adus în firmă. Numărul de asociaţi este limitat la 50, însă este permis ca o persoană fizică sau juridică să fie asociat unic într-un SRL.
PFA-ul reprezintă o persoană fizică autorizată care desfășoară orice formă de activitate economică permisă de lege, folosindu-se în general de forța de muncă proprie. Pentru a deveni o persoană fizică autorizată condițiile obligatorii sunt: de a fi cetățean roman sau cetățean al unui stat membru din Uniunea Europeană, cu vârsta minima de 18 ani și care nu a săvârșit fapte sancționate de legile financiare, de natura celor înscrise în cazierul fiscal. Avantajele unui PFA sunt mai numeroase decât avantajele unui SRL, de exemplu: costurile de înființare sunt mult mai reduse, la fel și cele pentru administrare. Nu este nevoie de un contabil autorizat, deținătorul de PFA putând să-și țină propria contabilitate, însă dacă totuși se optează pentru angajarea unui contabil, serviciile au un cont mai redus față de un SRL. În cazul în care se dorește desființarea unui PFA costurile pentru acest process sunt mult mai reduse.
Schimbarea sediului social al unei societăţi, în acelaşi judeţ sau în altul, reprezintă una dintre menţiunile des întâlnite pe parcursul existenţei unei firme.
Printre numeroasele menţiuni ce pot apărea pe parcursul activităţii şi existenţei unei entităţi se află şi schimbarea sediului social, situaţie ce poate interveni, spre exemplu, atunci când contractul care atestă drepturile de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social expiră şi nu se mai prelungeşte. În acelaşi timp, există posibilitatea relocării afacerii într-o altă zonă a ţării, situaţie în care se impune schimbarea sediului social în alt judeţ.
Activitatea unei societăți sau a unei PFA poate fi suspendată pentru o perioadă de maxim 3 ani. Asociații pot opta și pentru o perioadă mai mică de 3 ani de inactivitate. La finalul perioadei de suspendare activitatea nu este reluată automat; pentru a relua activitatea trebuie depusă la Registrul Comerțului o mențiune în acest sens. Este o soluție temporară pentru o societate care nu mai desfășoară activitate și pentru situația în care asociații sunt într-un impas și vor să regândească strategia de afaceri. Chiar dacă activitatea este suspendată, trebuie să știți că situațiile financiare (bilanț, balanța), fie ele și cu rezultat 0, vor trebui depuse în continuare, la fel ca până în momentul suspendării.
Fabrica-de- firme.ro oferă cadrul legal privind consilierea și identificarea celei mai bune soluții viabile pentru afacerea dvs. Totodată veți beneficia de asistență în ceea ce privește strategia de marcă, monitorizare precum și apărarea mărcii pentru a nu fi copiată de către concurență. Minimizează aceste riscuri, apelând la specialiști, iar reputația ta nu va avea de suferit.