Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
Serbări de toamnă, de iarnă, cu diverse ocazii, toate sunt evenimente importante pentru copilul tău, care își dorește să fie în centrul atenției. Va învăța conștiincios poezia, cântecul sau pașii de dans, ori replicile din sceneta de teatru. Va fi voios și își va învinge emoțiile, știind că părinții îl privesc mândri din public atunci când va fi pe scenă. Marea provocare a fiecărei serbări o reprezintă costumul.
Orice mămică se preocupă de acest deloc de neglijat. În funcție de tema serbării, dacă există, sau de alegerile doamnei educatoare, prințesa, zâna, îngerașul sau costumul de fulg de nea sunt printre cele mai populare idei la grădiniță.
Primul scop este ca cel mic să se simtă bine și confortabil în costumul de serbare. Apoi, trebuie să fie și pe placul lui, să-l reprezinte, să fie voios și mândru că-l poartă. Cum alegi și unde găsești cele mai inedite costume pentru copilul tău?
Mămicile de fetițe au de unde alege când vine vorba de costume pentru serbare. Cele mai des întâlnite, dar și cerute de doamnele educatoare, în funcție de perioada anului, sunt costumele de zână, zâna Măseluță, de prințesă, de gărgăriță sau de floare. Iarna, de exemplu, la serbarea de Crăciun, un costum de fulg de nea va fi potrivit, la fel ca cel de Crăiasa zăpezii.
De regulă, costumele sunt alese de coordonatoarea copiilor, însă este important ca fiicei tale să-i placă și să o reprezinte. Întreab-o și cere-i părerea despre cum și-ar dori să arate costumul ei de serbare. Va fi încântată să dea indicații, iar tu să-l cauți pe cel perfect pentru ea.
Dacă ai un băiețel, atunci costumul lui poate fi unul foarte simplu, de magician, de exemplu, unde ai nevoie de un joben, pe lângă pantaloni negri și o cămașă albă. Sau, la extrema cealaltă, un costum mai elaborat, cum ar fi cel de ren, pirat, cavaler sau chiar mag. Alte costume inedite pentru fiul tău, în funcție de grupa la care merge la grădiniță, sunt greiere, elf, ghiocel sau prinț.
Un alt stil de serbare care este foarte popular la grădiniță este cel tradițional. Toți copiii din grupă sunt îmbrăcați în costume populare, iar voioșia și distracția sunt date de folclor și de dansurile tradiționale în pereche sau în horă. Scopul lor este și unul educativ, asta pentru că cei mici învață încă de la vârste fragede să iubească obiceiurile și tradițiile românești legate de folclor și de muzica românească. Băieții pot purta costume de călușari și pot chiar învăța câțiva pași din dansul tradițional, iar fetițele vor avea băsmăluță roșie pe cap și opinci în picioare.
O altă variantă inedită pentru serbărilor copilului tău sunt costumele cu personaje cunoscute din povești, filme sau desene animate. Fetița ta și-ar putea dori să fie Alba ca Zăpada, Crăiasa Zăpezii, Elsa din Regatul de Gheață sau Minnie. Sunt numeroase opțiuni, iar cel mai simplu mod de a alege un costum atunci când serbarea va avea drept tematică astfel de personaje, este să-ți întrebi copilul ce i-ar plăcea cel mai mult. Ține legătura și cu celelalte mămici, pentru a te asigura că nu vor fi mult prea multe costume identice. Și pentru băieți opțiunile sunt variate, de la Mickey Mouse, Donald, diferiți supereroi, precum Spiderman, până la Micul Prinț.
Acordă importanță preferințelor copilului tău și asigură-te că-i place costumul pe care urmează să-l poarte la serbare. Primul pas este să se simtă încrezător și în largul lui pentru ca personajul pe care îl reprezintă să facă cea mai bună figură prin reprezentația sa. Iar tu, ca părinte, vei avea mândria dusă la cote maxime atunci când îți vei vedea puiul cât de multă încredere are în el.