Preturi Mici la ANVELOPE ALL SEASON pe Vadrexim.ro !
Luna aceasta, televiziunea AMC îți aduce filme iconice, care te vor ține lipit de micul ecran, în orice moment al zilei. O mulțime dintre titlurile programate în noiembrie, au drept cap de afiș actori celebri, ușor de recunoscut și îndrăgiți de publicul larg. Sub sloganul ”povești captivante la orice oră”, AMC lansează campania de imagine, avându-i ca inspirație pe talentații: Will Smith, Brad Pitt, Sandra Oh și Bradley Cooper.
Sandra Oh este vedeta serialului „Killing Eve”, din care AMC difuzează luna aceasta ultimele episoade din al patrulea sezon, în serile de luni, de la ora 22:45, după ultimele episoade dintr-un alt mega-hit, „Fear the Walking Dead”. Personajul interpretat de Oh, complicata Eve Polastri, este în continuare prinsă într-un joc de-a șoarecele și pisica cu asasina Villanelle (Jodie Comer). Oare cum se va încheia acest joc? Cu siguranță, la fel ca alte personaje interpretate de Sandra Oh, soarta lui Eve nu va fi una simplă, ci una la fel de complexă și complicată ca ea.
Tot în luna noiembrie, Will Smith revine pe micile ecrane cu „Men In Black III”, încheierea unei trilogii de succes în care Smith și Tommy Lee Jones interpretează agenți guvernamentali care încearcă din răsputeri să mențină secretă prezența extratereștrilor pe Pământ. Agentul J (Smith) trebuie să călătorească în timp de această dată, pentru a-i salva viața fostului său partener, Agentul K (Jones) și a opri distrugerea planetei. După cum știm din filmografia lui Will Smith, mereu putem conta pe personajele lui. Producția e difuzată luni, 20 noiembrie, de la ora 20:00.
Brad Pitt, de asemenea, nu are nevoie de nicio introducere specială, pentru că toate producțiile în care apare sunt captivante, bune de urmărit la orice oră. Cine poate spune „nu” unei producții precum „Snatch” sau ”Șapte ani în Tibet”, ultimul fiind programat pentru ultima lună a anului.
Iar Bradley Cooper vine tare din urmă. Actorul s-a lansat la ani buni după Pitt, dar a reușit să seducă publicul rapid, cu umorul și profunzimea interpretărilor lui, în producții precum „Limitless/ Dincolo de limite” din 2011, în care i-a ținut piept unui gigant precum Robert De Niro sau în producția ”New York, te iubesc”, programată, tot spre final de an.
În luna noiembrie, AMC a programat filme unul și unul precum „Memoriile unei gheișe”, adaptarea unui bestseller apreciat în toată lumea, inclusiv la noi, „Beowulf”, care-l are în rolul principal pe „nemuritorul” Christopher Lambert, dar și filme clasice de acțiune, care nu se demodează niciodată, care au în prim plan eroi de acțiune legendari, precum „Ultima aventură”, cu Arnold Schwarzenegger, și „Ultima bătălie”, cu Jean Claude Van Damme.
AMC pune mereu pe primul loc experiența telespectatorilor, oferind filme memorabile și …povești captivante la orice oră!
Despre AMC:
AMC este gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune. Fondată din dragoste pentru măiestrie și povești extraordinare, AMC oferă filme apreciate și seriale originale premium. Televiziunea a produs unele dintre cele mai premiate seriale dramatice din ultima decadă, inclusiv „Mad Men” și „Breaking Bad”. AMC are istoric excepțional de a câștiga peste 45 de premii Primetime Emmy și de a obține peste 290 de nominalizări Emmy. AMC a fost prima rețea de cablu de bază care a câștigat vreodată Premiul Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic cu Mad Men în 2008. Printre serialele originale de actualitate ale AMC, se numără câștigătorul Globurilor de Aur, ”Better Call Saul”, alături de ”Fear the Walking Dead”, ”NOS4A2” și ”The Terror”.