iulie 23rd, 2018 by Adsem Diana

Probabil că ți se pare că sună a scenariu fantastic. Că așa ceva nu se întâmplă oamenilor în mod normal și că banii trebuie munciți din greu. Dar toate acestea nu se aplică, din fericire, și în cazul programului Start-up Nation 2018.

Despre start up nation 2018 se știe deja că este un program menit să susțină întreprinderile mici și mijlocii aflate la început de drum. Dacă și tu te numeri printre deținătorii de astfel de firme, atunci vezi în continuare care este procedura de accesare fonduri europene.

Ce trebuie sa stii despre Start-up Nation 2018?

Cele mai importante informații despre start up nation 2018 sunt cele referitoare la procedura de accesare fonduri europene. Există câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinești înainte de a intra în posesia fondurilor europene. De exemplu, trebuie să ai un SRL sau SRL-D înființat după 30.01.2017, cu PFA, II, ONG, etc nu poți beneficia de fondurile programului.

Procedura de accesare fonduri europene

Codul CAEN pentru care tu vei solicita accesarea fondurilor trebuie să se regăsească în lista oficială de coduri CAEN. Așadar, în procedura de accesare fonduri europene intră neapărat și această verificare a listei de coduri. De asemenea, vei putea beneficia de fonduri doar dacă firma ta nu are datorii la bugetul local sau general consolidate. Evident, cei care au primit finanțare în anul 2017 nu vor mai putea beneficia de programul Start-up Nation 2018. Ba mai mult, dacă firma ta a primit o altă finanțare de la oricare alt program din cadrul Direcției de Antreprenoriat și Programe pentru IMM prin AIMMAIPE, atunci nu mai este eligibilă pentru finanțarea Start-up nation 2018.

Cu toate astea, programul Start-up Nation 2018 devine din ce în ce mai permisiv și accesibil. Pe lângă multele beneficii pe care le implică, programul nu a setat o anumită limită de vârstă pentru antreprenori. Așa că din start orice persoană pleacă cu statutul de “eligibil”. Ce se întâmplă mai departe, depinde în totalitate de tine și afacerea ta!

Posted in Afaceri Tagged with: ,