Category: Financiar

credite nebancare
aprilie 14th, 2021 by Ovidiu

Uneori nu e deloc simplu să vorbești despre acele visuri pe care le ai de multă vreme, dar pe care nu știi cum să le îndeplinești. Oamenii au tendința să își amâne aceste obiective până la momentul potrivit – când va fi timp suficient, când vor fi bani îndeajuns, când vor avea experiența necesară. De cele mai multe ori, însă, nu este un timp mai potrivit decât prezentul.

Îndrăznește să crezi

Poate că cel mai important lucru pe care îl poți face atunci când vine vorba despre visurile tale este, pur și simplu, să crezi că pot deveni realitate. Sună mai simplu decât ai crezut, nu? În realitate, să crezi în îndeplinirea visurilor este cea mai grea parte din călătorie. Dar, odată ce capeți cu adevărat încredere că poți reuși, planificarea și realizarea proiectului tău devine tot mai posibilă. De altfel, tot mai mulți specialiștii afirmă că mindset-ul este cel care poate asigura succesul personal și profesional.

Iată 3 lucruri pe care le poți face de astăzi pentru a îți îndeplini visul:

  1. Adu-ți visul în realitate. Scrie despre visul tău. Nu este necesar să începi cu un plan concis despre cum îți vei transforma obiectivul în realitate, dar ai nevoie de setarea unor intenții. Indiferent că este vorba despre propria afacere sau despre o călătorie într-o țară îndepărtată, ai nevoie să îți clarifici gândurile.

Scrie de când ai acest vis, ce ar însemna pentru tine împlinirea lui și cum ai putea face asta. Dacă te simți pregătit, poți face chiar un plan detaliat în care să descrii pașii pe care ar trebui să îi urmezi. Astfel, visul tău abstract se transformă în ceva concret și realizabil. Important este să îți dai seama de ceea ce ai nevoie să faci pentru a ajunge mai aproape de realizarea sa.

  1. Investește în tine. Indiferent de visul tău, acesta necesită, de cele mai multe ori, nu doar timp și energie, ci și resurse financiare. De altfel, acestea din urmă reprezintă motivul pentru care cei mai mulți dintre oameni renunță la visurile lor. Dar dacă tu crezi cu adevărat în proiectul tău, vei găsi modalități prin care să reușești.

Mulți oameni apelează cu succes la credite nebancare. Vei primi rapid banii, fără să fii nevoit să completezi un număr mare de documente pentru primirea împrumutului nebancar. În plus, la Credit Fix, de exemplu, toți pașii de realizare a creditului nebancar se completează online. Cel mai important este să înțelegi că, doar dacă investești timp, energie și bani în visul tău, poți reuși.

  1. Adună oameni în jurul tău. Întotdeauna a fost esențial să ai alături oameni care cred în tine și în visurile tale, chiar și atunci când par imposibile. Înconjoară-te de oameni care îți vor binele, de la care poți învăța și care te pot ajuta. De la cei dragi la mentori sau consilieri, oamenii din comunitatea ta vor fi cei care te pot conduce mai aproape de realizarea proiectului tău.

Dar nu te limita doar la asta. Citește cât mai multe biografii ale oamenilor de succes, ascultă podcasturi, investește în cursuri de dezvoltare personală și profesională, fă parte din comunitățile relevante pentru tine și visul tău.

Oricare ar fi obiectivul tău, amintește-ți că fiecare zi este o nouă oportunitate să faci ceva concret pentru realizarea sa. Dacă ar exista o listă de bifat pentru împlinirea visurilor, aceasta ar fi să știi ce vrei, să te iei în serios și să îți dai timp, spațiu și resurse pentru a reuși.

Sursa foto: Shutterstock.com

Posted in Financiar Tagged with: ,

aprilie 13th, 2021 by razvan

Nu e de mirare că majoritatea persoanelor au nevoie de bani în perioada această, având în vedere situația pandemică și nu numai.

Este foarte dificil să îți pui gândurile în ordine și să economiseșți în așa fel încât să ai mereu bani la dispoziție, indiferent de urgența care îți apare în cale.

Totuși, asta nu înseamnă că nu poți găși o soluție care să îți rezolve toate aceste probleme, fără să fii nevoit să aștepți foarte mult timp.

Cea mai bună soluție este să apelezi la o instituție financiară din România și să soliciți un credit de nevoi personale, ori de câte ori îți doreșți să îți îmbunătățești situația financiară.

Nu este nicio rușine dacă ai nevoie de bani sau dacă treci printr-o perioada mai puțin roz, așa cum au unii impresia.

Este esențial să îți vezi mereu de drum și să cauți cele mai bune opțiuni pentru a fi fericit și mulțumit, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Să presupunem că ți-ai propus să îți iei viață de la zero și să te muți în altă țară. Din moment ce această schimbare este bună pentru ține, nimeni nu îți poate stă în cale.

Însă cum procedezi dacă ai nevoie de bani pentru un viitor mai bun, însă ziua de salariu este mult prea departe?

Răspunsul este simplu! Trebuie doar să alegi o instituție financiară potrivită stilului tău de viață și să cauți mai multe detalii pe internet.

Tot în mediul online vei descoperi și cererea de solicitare a creditului, astfel încât să poți fi la un pas distanță de un rezultat peste măsură așteptărilor.

Obține acel credit fulger aprobat online pe care ți-l dorești de atât de multă vreme și acționează în așa fel încât să nu mai pierzi nicio zi.

Toți cei care își doresc bani împrumut urgent doar cu buletinul ar trebui să știe că este posibil!

Instituțiile financiare nebancare din România vin la pachet cu foarte multe avantaje interesante, pe care ar fi rău să le ratezi, mai ales dacă nu știi încotro să o iei.

 Când ai banii care îți trebuie la îndemână, devii mult mai încrezător și îți este mult mai ușor să îți planifici viitorul.

De pildă, să te muți într-o nouă țară poate fi un pas pe care puțini îndrăznesc să îl facă. Ține-te de visul tău, oricare ar fi acela și amintește-ți că poți ajunge acolo unde ți-ai propus, fără să pierzi timpul inutil.

Poți sună oricând doreșți la numărul de telefon care se află pe site. În felul acesta vei află toate detaliile pe care dorești să le știi și îți va fi mult mai ușor să iei o decizie finală.

Pregătește-te să primeșți un credit online urgent într-un timp extrem de scurt!

Ce poate fi mai palpitant decât să știi că ai la îndemână resursele financiare pentru a începe o nouă etapă?

Îndrăznește să iei deciziile pe care ți le-ai dorit mereu și lasă-te purtat de val, chiar și atunci când nimeni nu este de partea ta.

Posted in Financiar

pariuri-si-casino-winbet
martie 28th, 2021 by author

Winbet este una dintre casele de pariuri noi din România, care dispun atât de o platformă online, cât și de mai multe agenții stradale. Au un website foarte intuitiv și bine optimizat, aceștia punând preț pe experiența pe care o au clienții pe platforma lor.

Din cauză că ei au venit destul de târziu pe piața din România, au pus la dispoziție bonusuri de bun venit extrem de mari și competitive, iar gama lor de oferte este extrem de diversă. Pe lângă pariurile sportive, avem un cazino cu sute de jocuri, cu o sumedenie de păcănele, tipuri de ruletă, jocuri virtuale, și așa mai departe. Mai mult decât atâț, Winbet are cele mai mari jackpoturi dintre toate casele de pariuri din țara noastră. De exemplu, dintre cele 4 jackpoturi pe care ei le oferă, cel mai mare a ajuns la aproape 1 milion de RON în momentul actual.

Totuși, din ce în ce mai mulți români își deschid cont la Winbet, iar în următoarele rânduri vom acoperi motivele principale pentru care casa de pariuri a devenit unul dintre jucătorii importanți din România. Dacă ești interesat doar de oferta pentru pariuri, citește winbet pariuri recenzie.

Au cel mai mare bonus de înscriere (la casino)

Bonusul de bun venit de la Winbet ajunge la maximum 2000 RON, dar vei primi și până la 500 de rotiri gratuite, în funcție de suma pe care vrei să o depui. Cu toate acestea, este bine de știut că nu vei primi suma la prima depunere, ci va trebui să efectuezi trei în total. Intră pe site-ul lor dacă vrei să citești mai multe detalii legate de bonusul de bun venit.

Sunt printre singurii care oferă bonus fără depunere

Pentru clienții noi, Winbet a venit cu o ofertă de nerefuzat. Practic, toți cei care își deschid un cont la ei dispun de un bonus care poate fi activat fără o depunere. Bonusul constă în 100 de rotiri gratuite la un joc prestabilit: Shining Crown. Este bine de știut că ambele bonusuri sunt disponibile până pe 31 Martie 2021, deci trebuie să te grăbești dacă vrei să profiți de ele.

Au o platformă incredibil de intuitivă

Dacă ai experiență cu pariurile în mediul online, dar nu ai avut niciodată un cont la Winbet, atunci vei înțelege de ce ei dispun de una dintre cele mai bune website-uri din nișă. Site-ul lor are un timp de răspuns foarte rapid și platforma în sine este foarte intuitiva și ușoară de folosit, iar totul are sens și fiecare aspect la designului este bine gândit.

Posted in Divertisment, Financiar, Societate, Sport, Tehnologie

top-3-scheme-pariuri
martie 28th, 2021 by author

Există persoane care pariază doar din plăcere, fără să se aștepte că vor avea profit din hobby-ul lor. Nu toți pot fi disciplinați, mulți dintre noi pariază imediat după ce au pierdut un bilet, pentru a încerca să își recupereze pierderile. Iar după ce vor pierde al 2-lea bilet, ce crezi că ei vor face? De cele mai multe ori vor paria până când vor pierde toți banii din cont. Dependența de pariuri este un lucru real, iar ceea ce poate fi o experiență plăcută și relaxantă, se transformă într-una stresantă, care ne poate afecta viața extrem de mult.

De ce unii oameni câștigă constant în pariuri?

Răspunsul cel mai simplu este că aceștia urmează un plan bine pus la punct, cu un set de reguli prestabilite, pe care ei îl urmează cu sfințenie. Ceea ce trebuie să știi e că majoritatea acestor scheme la pariuri nu îți vor aduce câștiguri imediat. Rolul lor este să ai profit la sfârșitul unei perioade. Nu poți câștiga în fiecare zi, oricât de mult ai investiga un meci.

Sunt o mulțime de aspecte care pot influența un meci, iar tu nu poți avea absolut toate informațiile posibile. Niciodată șansa de câștig nu va fi de 100%, dar ceea ce trebuie să faci este să aduci procentul tău cât mai aproape de acest prag, pentru a îți maximiza potențialul.

Care sunt cele mai populare scheme la pariuri sportive în 2021?

Pauză/ final

Schema de a paria pauză/ final este folosită de mulți pariori profesioniști, deoarece prezintă o cotă destul de mare cu o șansă de câștig rezonabilă. Trebuie să analizezi meciurile din trecut ale echipei pe care vrei să pariezi, iar adeseori vei găsi un patern. Unele echipe încep tare, marcând des în prima repriză, în timp ce altele au un început mai greu, prima repriză fiind la egalitate. E important să te informezi și să iei decizii ca atare.

Pariatul împotriva favoritelor

Vedem de multe ori cum echipele mari câștigă meci după meci, dar la un moment dat fie fac egal, fie pierd, și de multe ori se întâmplă cu una dintre codașele clasamentului. Aici contează, la fel ca și în cazul precedent, să ai toate informațiile posibile. Dacă primul 11 este complet, istoria rezultatelor între cele două echipe, și așa mai departe. De exemplu, chiar dacă Everton e puternică pe teren propriu, ei nu au reușit să învingă Liverpool-ul acasă de mai bine de 20 de ani.

Sume mari pe cote mici

Aici contează să ai un buget bine stabilit. Mulți pariori introduc pe un bilet mai multe evenimente, toate cu cote cuprinse între 1.25 și 1.35. De exemplu, cu 3 astfel de meciuri pe un bilet, vei avea o cotă puțin peste 2, iar pentru a avea profit după 30 de zile, trebuie să câștigi 50+1% dintre pariuri.

Posted in Divertisment, Financiar, Societate, Sport

martie 17th, 2021 by razvan

Cu siguranță că o mașină nouă sau înlocuirea mașinii vechi pe care o deținem deja de o perioadă lungă de timp, înseamnă o realizare mare, o reușită a întregi familii, un lucru cu care să te poți mândri după ani de muncă. Dar, la fel de mult, în zilele noastre, o mașină nu mai este un moft sau un lux, devenind o necesitate, un obiect de care să depindă viața noastră, privind deplasările către locul de muncă și nu numai.

Însă pentru a achiziționa o mașină este nevoie și de o sumă destul de consistentă de bani, vorbind aici de ordinul miilor de euro, în cazul în care vrem să achiziționăm o mașină cu o dată de fabricație după anul 2009-2010, putând scoate peste 5.000 de euro din buzunar, în acest moment prețul variind în funcție de dotări, marcă, număr de kilometri, etc.

Însă ce faci atunci când nu deții o sumă suficientă de bani pentru a putea achiziționa o mașină fie pentru întreaga familie, fie pentru copilul care tocmai a trecut cu bine proba practică a examenului pentru permisul auto? Sunt nenumărate situațiile în care nu dispunem de suma necesară de bani pentru a putea achiziționa mașina pe care o dorim, mașina pe care am pus ochii.

Pentru cei mai puțin norocoși, ce nu dispun de suma necesară de bani, au apărut creditele auto nebancare. Ce presupune mai exact acest credit? E foarte simplu. Din moment ce ai găsit mașina pe care ți-o dorești, tot ceea ce trebuie să faci este să aplici pentru un credit auto.

Cele mai cunoscute astfel de instituții ce oferă credite auto sunt Mogo IFN și TBI Credit. Cea de-a doua se aplică persoanelor ce nu figurează cu un istoric negativ în biroul de credit. Așadar, dacă nu figurezi în biroul de credit și îți dorești să achiziționezi o mașină prin credit auto, o mașină în rate, tot ceea ce trebuie să faci este să aplici pe website-ul IFN-ului. Trebuie să știi că în majoritatea situațiilor, un credit auto obținut cu ajutorul TBI, nu se solicită avans pentru mașina pe care o vei achiziționa, urmând ca tu să plătești doar o rata lunară la mașină ce variază în funcție de prețul mașinii și perioada pe care a fost încheiat creditul. Un credit poate fi încheiat pe maximum 60 luni, respectiv 5 ani.

Dar, mai sus am menționat un alt IFN ce oferă astfel de credite auto, respectiv Mogo IFN. În acest caz, situația este total diferită. Mogo este IFN-ul ce acordă credite auto și persoanelor ce figurează în Biroul de Credit, însă se solicită avans din suma totală a mașinii. Mai exact, avansul variază între 10 și 30% din prețul mașinii. Pe înțelesul tuturor, dacă vrem să achiziționăm în rate, prin Mogo, un autoturism ce are prețul de 8000€, avansul va putea varia între 800 și 2300€.

Ceea ce trebuie să știi în cazul unui astfel de credit auto este faptul că dacă din diferite motive nu vei mai plăti rata mașinii, IFN-urile au dreptul să îți ridice mașina pentru neplată. De altfel, și dobânzile sunt oarecum piperate, însă ar fi indicat să vă faceți bine calculele, astfel încât sa va permiteți plata ratei lunare la mașină.

În concluzie, un astfel de împrumut este numai bun atunci când nu dispunem de suma totala pentru a putea achiziționa un aututorism, trebuind doar să plătim rata lunară.

Posted in Financiar

martie 3rd, 2021 by Stefan Corina

Asociația Grupul pentru Promovarea Infrastructurii (GPI)  a lansat  grupinfrastructura.ro. Website-ul are drept scop publicarea de analize complexe, opinii și soluții,  precum și informații de actualitate adresate publicului avizat și interesat de infrastructura României. 

Grupul pentru Promovarea Infrastructurii (GPI) oferă soluții și analize pentru marile proiecte de infrastructură din România. Astăzi, a fost lansat site-ul GPI, unde sunt publicate informații de actualitate și analize care vin în întâmpinarea celor interesați de tot ce înseamnă infrastructură. 

GPI propune o viziune de adaptare a domeniului infrastructurii la exigențele viitorului. Grupul contribuie la dezvoltarea echilibrată a infrastructurii – fie că este vorba despre Sisteme de Transport Inteligente (ITS – Intelligent Transport Systems), soluții tehnice complexe, fie despre expertiză de tip alternativ. 

GPI a fost creat pentru a oferi analize și soluții marilor proiecte de infrastructură din România, începând cu cele de transport (rutier, feroviar, naval, aerian, energetic, irigații, etc.) și continuând până la cele de comunicații, planificare urbană și turism. 

Infrastructura este un domeniu dinamic care se modelează odată cu societatea. Gândim astăzi infrastructura ca răspuns la nevoile economice și sociale ale României în context paneuropean. 

Experții GPI consideră că domeniul infrastructurii are nevoie de o abordare mult mai complexă, din punctele de vedere tehnic, legislativ și metodologic. Din acest considerent, Secțiunea Analize vine în întâmpinarea publicului avizat, oferind soluții unor probleme care nu mai suportă amânare, probleme apărute atât în rândul antreprenorilor cât și la beneficiarul public al lucrărilor. 

Detalii găsiți aici – https://grupinfrastructura.ro și pe pagina de facebook. 

Pentru mai multe detalii,

Adrian Bădescu

Președintele Asociației Grupul pentru Promovarea Infrastructurii 

Contact: office@grupinfrastructura.ro

Posted in Financiar, Fonduri Europene, Imobiliare, Tehnologie

servere-dedicate-in-romania
februarie 19th, 2021 by author

Sunt multe greșeli care pot fi făcute atunci când vrem să cumpărăm o găzduire. Există câteva aspecte pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a achiziționa un server dedicat. Deși el are beneficii care surclasează celelalte tipuri de găzduire, e adeseori mult mai scump. Dar poate faci parte din procentul mic de persoane care într-adevăr au nevoie de unul. Deci, când ai nevoie de toate beneficiile pe care le aduce un server dedicat?

Atunci când ai nevoie ca site-ul să meargă fluent, fără probleme

E cea mai bună, dar și scumpă, variantă

Dacă ai nevoie de un server dedicat Romania, atunci nici nu o să vorbim de unul de tip shared. În afară de cel dedicat, singurul care ar putea să facă față unui trafic mare este un VPS. Dar până și el face parte dintr-un server care are mai multe VPS-uri. Da, resursele îți sunt rezervate, dar ele sunt adeseori mai mici decât cele ale unui server dedicat.

Îl poți îmbunătăți oricând

La un server dedicat, toate resursele posibile îți sunt rezervate. Dar chiar și în cazul ăsta poți să ai probleme, în funcție de cât de multe cerințe are website-ul, de câte resurse are nevoie. Un factor pozitiv ar fi că poți oricând să îl îmbunătățești, dacă îl ai în mod fizic, sau să închiriezi unul mai performant de pe site-urile din nișă. Un server dedicat va reuși întotdeauna să-ți satisfacă dorințele.

Când vrei control total asupra server-ului

Atunci când ai un server dedicat, tu controlezi totul, Ce procesor folosești, cât de multă memorie RAM să aloci unui website, ce sistem de operare vei avea instalat, și așa mai departe. Îl vei configura așa cum îți dorești tu. Mai mult decât atât, poți instala diferite aplicații care îți creează propriile VPS-uri.

Când vrei ca site-ul tău să fie tot timpul deschis

Dacă ai un trafic organic ridicat și o bază de date mare, atunci va trebui să alegi un server dedicat, dar să știi de ce ai nevoie, cantitatea de resurse. Dar toate beneficiile vin alături de un preț mai ridicat decât în cazul oricăror altor tipuri de găzduire.

Dacă ai deja un site dar e prea lent

Din cauza resurselor limitate, un website poate sa se încarce greu și să aibă un timp de răspuns slab. Un server dedicat poate să rezolve toate problemele astea. În plus, poți adăuga oricât de mult spațiu de stocare dorești, și nu vei limitat în nici o privință.

Posted in Afaceri, Divertisment, Financiar, Societate, Tehnologie

bingo-joc
decembrie 27th, 2020 by author

Bingo este un joc popular care poate fi jucat pentru bani și premii. Jocurile de bingo sunt câștigate atunci când jucătorul deține numărul de pe biletul său cu cele trase la întâmplare de apelant. Prima persoană care a completat un model strigă: „Bingo”. Numărul acestora este verificat și se acordă un premiu sau bani. Tiparele se pot schimba în timpul unei sesiuni de joc, ceea ce îi menține pe jucători interesați și implicați.

Strămoșii Bingo

Istoria jocului poate fi urmărită până în 1530 la o loterie italiană numită ” Lo Giuoco del Lotto D’Italia “, care încă se joacă în fiecare sâmbătă în Italia. Din Italia, jocul a fost introdus în Franța la sfârșitul anilor 1970, unde a fost numit „ Le Lot ” – un joc jucat în rândul francezilor bogați. Germanii au jucat, de asemenea, o versiune a jocului în anii 1800, dar au folosit-o ca joc de copii, pentru a ajuta elevii să învețe matematică, ortografie și istorie.

În Statele Unite, Bingo a fost numit inițial „beano”. Era un joc corect într-o țară în care dealerul ar alege discuri numerotate dintr-o cutie de trabucuri, iar jucătorii își marcau cărțile cu fasole. Strigau „beano” în momentul în care câștigau.

Edwin C. Lowe și cardul Bingo

Când jocul a ajuns în America de Nord în 1929, a devenit cunoscut sub numele de Beano. A fost jucat pentru prima dată la un carnaval lângă Atlanta, Georgia. Dealerul de joc din New York Edwin C. Lowe l-a redenumit „Bingo” după ce a auzit pe cineva strigând accidental „Bingo” în loc de „beano”. L-a angajat pe Carl Lefler, profesor de matematică la Universitatea Columbia, pentru a-l ajuta să crească numărul combinațiilor din cărțile de bingo.

Până în 1930, Lefler inventase 6.000 de cărți de bingo diferite. Acestea sunt concepute pentru a avea mai puține grupuri și conflicte care nu se repetă atunci când mai multe persoane au Bingo la un moment dat. Lowe era un imigrant evreu din Polonia. Compania sa ES Lowe nu numai că a produs cărți de bingo, dar a dezvoltat și lansat jocul Yahtzee, pentru care a cumpărat drepturile de la un cuplu care l-a jucat pe iahtul lor. Compania sa a fost vândută lui Milton Bradley în 1973 pentru 26 de milioane de dolari. Lowe a murit în 1986.

Biserica Bingo

Un preot catolic din Pennsylvania a apelat la Lowe pentru a folosi bingo-ul ca mijloc de strângere a fondurilor bisericii. Când a început să se joace Bingo în biserici, a devenit din ce în ce mai popular. Până în 1934, anual se jucau aproximativ 10.000 de jocuri de Bingo. În timp ce jocurile de noroc erau interzise în multe țări, Bingo putea să fie găzduit de biserici și grupuri non-profit pentru strângere de fonduri.

Casino Bingo

Bingo este unul dintre jocurile oferite în multe cazinouri, atât în ​​Nevada, cât și în cele conduse de triburile nativilor americani. ES Lowe a construit un hotel de cazino pe Las Vegas Strip, Tallyho Inn. Astăzi, mai mult de 90 de milioane de dolari sunt cheltuiți în Bingo în fiecare săptămână numai în America de Nord. În România majoritatea pariorilor mizează pe 888 casino când vine vorba de jocurile de bingo, dar și altele.

Bingo în case de bătrâni și case de îngrijire medicală

Bingo este un joc popular jucat pentru terapie recreativă și socializare în facilități medicale calificate și case de îngrijire medicală. Este ușor să lucrezi doar cu câțiva angajați sau voluntari, iar rezidenții se pot juca împreună cu vizitatorii lor. Oportunitatea de a câștiga un mic premiu este o nălucă. Popularitatea sa poate scădea pe măsură ce persoanele în vârstă, cărora le-a plăcut bingo-ul bisericesc în tinerețe, trec la noile generații crescute cu jocurile video.

Posted in Banci, Divertisment, Financiar, Societate, Sport, Tehnologie

unde-pariezi
decembrie 27th, 2020 by author

Betano și Unibet sunt două dintre cele mai apreciate case de pariuri online din România și se poziționează ambele în top. La ambii operatori vei găsi atât platforma de pariuri sportive pre-meci, pariuri live cât și secțiunea de cazino și mese live.

Ambii operatori dispun de oferte sportive diversificate și includ pariuri pe fotbal, tenis, baschet, pariuri politice sau sporturi de iarnă. De asemenea, românii din Germania preferă să parieze la una dintre aceste agenții online pentru ca ele fac parte din lista de case de pariuri din Germania.

Avantajele Betano

Betano este o agenție de pariuri sportive online complexă care oferă nu mai puțin de 30 de discipline sportive printre care fotbal, tenis, hochei, volei, snooker și altele. La Betano vei găsi secțiunea de pariuri live și pariuri virtuale în categoria “Virtuale”. Aici poți alege să pariezi pe fotbal, pariuri pe tenis, baschet, ciclism, speedway sau curse de câini și de cai. Secțiunea de pariuri live este foarte bine pusă la punct.

Vei putea viziona o gamă largă de meciuri din fotbal, baschet, hochei și alte sporturi în timp real. De menționat este că serviciul de live streaming este gratuit și singura condiție pentru a avea acces la el este să ai o balanță pozitivă a contului. Oferta de pariuri pe fotbal este foarte generoasă și se ridică la așteptările oricărui parior.

În schimb, pe celelalte sporturi oferta este mai săracă dar nu inexistentă, deci poți găsi pariuri interesante și pe alte sporturi. În ceea ce privește bonusurile oferite de Betano, poți beneficia de un bonus de bun venit la prima depunere de 100% în limita a 500 RON. Mai există promoții precum “cere un pariu”, pierde la limită”, marjă 0%” sau “miza înapoi la 0:0”. Betano beneficiază inclusive de o aplicație pentru mobil disponibilă atât pentru dispozitive ce rulează sisteme de operare Android, cât și pentru cele cu iOS.

Oferta sportivă bogată la Unibet

Unibet se remarcă în primul rând prin oferta sportivă foarte bogată. Este probabil agenția care acoperă cele mai multe discipline sportive din România și anume vei găsi nu mai puțin de 40 de sporturi pe care să pariezi. Bineînțeles că cele mai multe piețe de pariuri le vei găsi la sportul rege, fotbalul.

Trebuie să știi că la niciun operator nu vei găsi atâtea tipuri de handicapuri asiatice pe fotbal ca la Unibet. De asemenea, nu numai pariurile pe fotbal ies în evidență la Unibet, ci și pariurile non-sport precum pariuri pe evenimente politice sau pe emisiuni și seriale ca Game of Thrones.

Cotele și pay out-ul oferite de Unibet sunt unele dintre cele mai bune de pe piața pariurilor din România. La prima depunere, Unibet îți oferă un bonus de 100% în limita a 300 RON și 100 de rotiri gratuite la slotul Burning Hot. De asemenea, poți descărca aplicația pentru mobil Unibet atât pentru dispozitive Android, cât și pentru iOS.

Posted in Divertisment, Financiar, Societate, Sport, Tehnologie

noiembrie 25th, 2020 by Ovidiu

Importanta serviciilor contabile de calitate este cruciala pentru dezvoltarea oricarui business, indiferent de marimea acestuia. O activitate financiara de succes poate fi „tradusa“ doar prin calcule corecte in evidenta tranzactiilor, respectarea prevederilor legale si indeplinirea obligatiilor fiscale. Contabilitatea este o stiinta, iar serviciile pe care le ofera o firma din acest domeniu trebuie sa se plieze pe nevoile actuale ale afacerilor de orice tip. Legislatia romaneasca nu este tocmai stabila, astfel ca antreprenorii trebuie sa inteleaga si sa evalueze, in mod realist, solutiile propuse de prestatorii de servicii de contabilitate. Este binecunoscut faptul ca mediul de business nu poate functiona fara un sistem contabil corespunzator, insa, ce anume face diferenta intre serviciile unor profesionisti si cele ale societatilor mediocre? Iata cateva criterii de care trebuie sa tii cont pentru alegerea firmei de contabilitate:

1.   Experienta in domeniu

Unul dintre cei mai importanti factori pe care trebuie sa-i ia in considerare orice intreprinzator este experienta firmei de contabilitate. Chiar daca si un contabil aflat la inceput de drum poate sti foarte bine ce are de facut, o societate care are in spate multi ani de experienta iti va putea gestiona compania mult mai eficient. Asadar, verifica firma dupa CUI aici, si vei afla toate detaliile referitoare la firma de contabilitate pe care intentionezi sa o angajezi.

2. Portofoliul de clienti

Fara indoiala, orice antreprenor care incepe o noua colaborare isi doreste sa cunoasca portofoliul de clienti al partenerului de afaceri. Acelasi lucru este valabil si in cazul firmelor de contabilitate. Fiecare industrie are specificul ei, asa ca iti va fi de ajutor sa stii cu ce companii a mai colaborat respectiva societate de contabilitate si daca angajatii sai sunt familiarizati cu reglementarile existente in acel sector economic.

3. Gama de servicii oferite

Conatabilitatea reprezinta limbajul afacerilor, insa, nu orice firma din domeniu iti poate oferi toate serviciile de care ai nevoie. Unele societati pot lucra pentru gestiune financiara, rapoarte, analiza veniturilor si a cheltuielilor, in timp ce altele iti pot pune la dispozitie servicii de planificare si expertiza. Prin urmare, ai grija sa verifici daca firma de contabilitate pe care o vei alege acopera tot ceea ce tu ai nevoie pentru afacerea ta. Specializarea pe arii de activitate diverse iti va demonstra ca pot fi solutionate orice aspecte legate de businessul tau.

4. Feedbackul altor persoane

In zilele noastre, este foarte usor sa afli detalii referitoare la integritatea si seriozitatea unei firme. Indiferent ca este vorba despre recenzii, testimoniale sau recomandari directe de la colaboratori, astfel de lucruri te vor ajuta sa iei o decizie inspirata. In general, societatile de contabilitate care au multi clienti se bucura de o reputatie foarte buna, dar, nu strica niciodata sa faci o verificare in plus.

5. Acreditarea CECCAR

Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania este forul care acorda acreditare firmelor, persoanelor sau cabinetelor contabile, in baza anumitor reguli. Pentru a fi membru CECCAR, este nevoie de o pregatire profesionala avansata, desfasurarea activitatii in functie de legile nationale si europene sau o anumita forma de continuitate. In calitatea sa de membru activ, firma de contabilitate pe care o vei alege isi va dovedi seriozitatea si profesionalismul pe piata.

6. Tarifele practicate

Desi antreprenorii sunt obisnuiti sa puna pretul pe primul loc, in aceasta situatie costul nu este unul dintre factorii cheie pentru incheierea contractului cu o firma de contabilitate. Bineinteles, tarifele platite nu trebuie sa fie exagerate, dar, ai grija sa nu alegi servicii ieftine. In general, costul serviciilor de contabilitate se calculeaza tinand cont de complexitatea acestora, cifra de afaceri a companiei, numarul de salariati sau volumul de acte ce trebuie intocmite si gestionate zilnic sau lunar.

Partea financiara si contabila a unei companii este esentiala pentru dezvoltarea sa sustenabila. Se spune despre contabili ca reprezinta un real partener al antreprenorilor intrucat cei din urma isi pun toata increderea in oamenii care le gestioneaza afacerea. Ia in considerare criteriile mentionate in alegerea firmei de contabilitate si, astfel, colaborarea ta cu adevaratii profesionisti din domeniu nu va mai fi o provocare de neinvins.

Posted in Financiar